Scandal provocat de preţul cireşelor: „Le-aţi tratat cu praf de aur şi diamante?!”. Cu cât se vând două cireşe la o piață din Londra

Este recoltă bogată de cireşe, dar şi lăcomie multă la producători sau importatori, astfel că o degustare "de poftă" te poate costa cât pâinea pe toată luna.
Filip Stan
10 mai 2024, 08:32
Scandal provocat de preţul cireşelor:

Avem cireşe din producţia autohtonă din belşug, avem şi importuri masive, dar preţurile nu vor să intre deloc la dietă. După excesele cu drob şi stufat de miel de Paşte, mulţi ar recurge la o detoxifiere cu cireşe, dar câteva fructe de sezon te pot costa cât abonamentul pe o lună la sală.

Este adevărat că oferta mare a mai dus la scăderea preţurilor, cdar acestea rămân în continuare foarte mari pentru puterea de cumpărare a momentului. Un producător care a decis să vândă la un preț mai avantajos pentru consumatori a fost criticat aspru de alți comercianți, care susțin că acest gest afectează piața.

Beneficiile incredibile ale cireșelor de mai. Unde le putem găsi la jumătate de preț față de piețe,

Înainte, prețurile cireșelor la en-gros variau între 100 și 250 de lei pe kilogram, conform spuselor comercianților. Însă producătorii cu cantități mai mari au redus prețurile la 20 de lei pe kilogram. Un pomicultor care a anunțat că va vinde cireșe la acest preț în piața din Topoloveni, județul Argeș, a fost vehement criticat de alți comercianți.

Dezbaterile au avut loc pe un grup de socializare cu aproape 50.000 de membri, unde se postează zilnic zeci sau chiar sute de anunțuri. Unii membri ai grupului îi sfătuiesc pe producători să își ridice prețurile, argumentând că alte cireșe, poate chiar importate din Grecia, sunt vândute la 60-70-80 de lei pe kilogram.

Alții insistă ca fermierii să mențină prețurile mai mari pentru a-și maximiza profitul, sugerând că munca depusă pentru recoltarea cireșelor ar trebui să fie recompensată corespunzător.

În timp ce unii membri ai grupului critică dorința excesivă de profit, alții își exprimă frustrarea față de prețurile ridicate și se întreabă dacă vor putea să își permită să cumpere cireșe în acest sezon.

„Sunteți nebuni de legat. Ați luat-o razna, ați umflat prețul ca la cele de import. Dar ce le-ați făcut?! Le-ați tratat cu praf de aur amestecat cu diamante? Dați-o dracu de treabă, prea sunteți avari după bani! Noi, pensionarii, avem ocazia măcar să le gustăm anul ăsta?”, a intervenit un membru al grupului cu un comentariu, acuzând, totodată, că reprezentanții instituțiilor statului „au dat mâna cu speculanții”, altfel nu există explicații pentru faptul că nu intervin pentru a face ordine în piață, scrie Adevarul. 

În unele piețe, prețurile au scăzut semnificativ, variind între 15 și 35 de lei pe kilogram, în funcție de soi și origine. Există și oferte mai accesibile pentru cei care consideră că prețurile sunt prea mari, cum ar fi patru legături de cireșe cu 5 lei fiecare.

Recoltă bogată de cireşe în sudul țării. Cât costă kilogramul la producător

Cultura de cireșe în România este una dintre cele mai importante și tradiționale activități în agricultura fructiferă a țării. Cireșele sunt apreciate pentru gustul lor dulce-acrișor și pentru varietatea de utilizări în bucătărie și industria alimentară.

În comuna Salcia din județul Mehedinți, producătorii se bucură de o recoltă bogată de cireșe, iar culesul a început cu două săptămâni mai devreme decât de obicei. Într-o livadă înființată acum mulți ani, un fermier se mândrește cu cireșele sale abundente și cu un flux constant de clienți, relatează TVRinfo.

Fructele roșii și proaspete atrag trecătorii, care nu ezită să se oprească și chiar să le culeagă. Cu toate că vremea a fost capricioasă în această primăvară, cireșele au prosperat în mod remarcabil.

Cireșe de mai, scoase la vânzare la un preț fenomenal! Producătorul cere o sumă infimă pe kilogram, față de prețurile din piețele din București sau Cluj
Livada din Salcia este o adevărată atracție, cu zeci de cireși a căror ramuri se apleacă sub greutatea bogată a fructelor. Cumpărătorii se grăbesc să profite de această generozitate naturală și să plece acasă cu sacoșe pline cu cireșe proaspete.

Proprietarii livezii preferă să vândă cireșele direct celor interesați, fără a le transporta încă la piață. Prețul este de 30 de lei pe kilogram, iar cei care doresc să cumpere cantități mai mari au posibilitatea să negocieze prețul.

Cultura de cireşe în România

Perioada de recoltare a cireșelor în România este în general în lunile mai și iunie, în funcție de regiune și de condițiile climatice specifice fiecărui an. Principalele zone de producție sunt situate în regiunile Moldovei, Munteniei, Dobrogei și Transilvaniei, dar cireșele sunt cultivate în aproape toate zonele agricole ale țării.

Cultivatorii de cireșe din România se confruntă cu diferite provocări, printre care se numără protecția împotriva bolilor și dăunătorilor, managementul adecvat al apei și solului și gestionarea corespunzătoare a recoltelor pentru a menține calitatea și prospețimea fructelor.

Există o varietate de soiuri de cireşe cultivate în România, cu caracteristici diferite în ceea ce privește gustul, dimensiunea și rezistența la boli. Printre cele mai populare soiuri se numără cireșele Burlat, Van, Cele mai frumoase, Napoleon, Pădurești dar și multe altele.

 

O româncă a comparat prețurile din Londra cu cele din România. „Aici e vreo 17-18 lei doar o cireașă!”

O româncă din Londra ține să îi contrazică pe conaționalii care susțin că în România se găsesc cele mai scumpe cireșe din lume și a postat și o poză cu prețul cu care se vând două cireșe într-o piață din centrul capitalei britanice.

O româncă ce locuiește în Londra a văzut zilele trecute o postare pe net, în care o doamnă se plângea că în România sunt cele mai scumpe cireșe și este cea mai scumpă țară din lume. Conaționala noastră a făcut câteva verificări și a constatat că, de fapt, prețurile la cireșe în Londra sunt realmente astronomice.

„De curiozitate, am căutat și am aflat că, în țară, cireșele de mai se vând cu 60 de lei în supermarketuri și cu 25-30 de lei la comercianții de pe marginea drumului dintr-o comună ploieșteană…

Nu spunem că e ieftină viața în România, știm cu toții că nu e așa… dar cu siguranță ceea ce spunea doamna despre care v-am povestit era o exagerare… Păi, veniți doamnă la „piața” noastră din incinta Harrods (centrul Londrei) să vedeți și aici cum stau treburile…”, își începe povestea românca.

Femeia susține că în Londra prețul unei singure cireșe se ridică la aproape trei lire sterline, iar pentru un kilogram ar trebui să scoți din buzunar 165 de lire sterline.

„Din păcate, nu avem o poză recentă să vă arătăm, dar vă spunem sub cuvânt de onoare: la Harrods e aproximativ 3 lire sterline doar o singură cireașă! Adică vreo 17-18 Lei! Iar prețul pe kilogram e fix 165 de lire sterline (zilele acestea)”, spune conaționala noastră, potrivit Anunțul UK.

Aceasta adăugă că prețul cireșelor în Londra a fost mai mic anul trecut, în luna august, când a fost vârf de sezon, dacă putem spune asta, în condițiile în care pentru două cireșe trebuia să plătești 5,4 lire sterline.

„Fotografia atașată arată prețul din august, anul trecut, în vârf de sezon, cum s-ar spune, când prețul este la cel mai scăzut nivel. Era atunci 150 de lire sterline kilogramul… sau doar 5.40 lire sterline dacă voiai să cumperi două cireșe! Dacă v-am făcut poftă, puteți să faceți o plimbare pe la ASDA, o să găsiți sigur mai ieftine”, este invitația româncei.

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Cele patru zodii care dau de noroc și bani în perioada următoare. Astrele pregătesc pentru ele transformări majore
Capital.ro
Călin Georgescu, scos complet din joc cu un plan simplu. Florin Călinescu: Ca la dosarele lui Ion Iliescu
Playtech.ro
Problema de matematică de care fuge orice adult. Are o capcană de logică, nu de calcul
Adevarul
Îngrijorare în primării. „N-am avut destul oameni care nu știau să apese pe butoane? Am adus din privat și-mi spui să plece?”
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Blonda râvnită de bogătașii din toată lumea: „Cea mai drăguță”
kanald.ro
Doi părinți din Iași, condamnati la închisoare cu executare după ce bebelușul lor de 4 luni a murit din cauză că nu și-au dorit scaun special în mașină
Cancan.ro
Gafă grosolană a lui Donald Trump la întâlnirea cu Prințul William și Kate Middleton. Ce i-a făcut Melaniei, în fața tuturor
iamsport.ro
Florin Prunea și Tavi Popescu, ciocnire de gradul zero: ”Nea Florin, sunt supărat că v-ați luat de mine, că paște vaca pe asfalt”
MediaFlux
Românii care vor fi cei mai afectați de gripă în sezonul virozelor. Avertismentul medicilor: „Pot face forme grave de boală”
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor