SCANDAL Reînhumarea lui Nyiro Jozsef este blocată în instanţă

Prefectul de Harghita, Cristina Augusta Urzică, a atacat în contencios administrativ autorizaţia de înhumare a poetului şi omului politic Nyiro Jozsef, informează România TV. Motivul invocat este că autorizaţia de înhumare eliberată de primăria Odorheiul Secuiesc nu se referă la actul de deces al lui Nyiro. Până la decizia instanţei, reînhumarea este blocată.
Romania TV
26 mai 2012, 10:51
SCANDAL Reînhumarea lui Nyiro Jozsef este blocată în instanţă

Prefectul Urzică a spus că inadvertenţa în documentele oficiale a fost constatată vineri. „Am constatat că există un act care nu are legătură cu actul de deces. Acest lucru s-a datorat probabil unei erori umane, probabil fără voinţă din partea ofiţerului stării civile”, a declarat Urzică la România TV.

Prefectul de Harghita a precizat că acţiunea sa a fost adusă la cunoştinţa primului-ministru. De altfel, potrivit România TV, în acţiune ar fi fost implicat şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa.

Mircea Duşa, a declarat, vineri seară, la Reghin, unde a participat la lansarea candidatului USL la Primărie, Maria Precup, că a constatat că există „elemente” care dovedesc că autorizaţia de reînhumare a scriitorului Nyiro Jozsef este lovită de nulitate, transmite corespondentul Mediafax.

„Este foarte clar că PCM, al cărui preşedinte de onoare este preşedintele Parlamentului Ungariei, domnul Kover, este în campanie electorală. Eu, care sunt din judeţul Harghita şi am participat la toate campaniile electorale, ştiu că întotdeauna au venit cu câte o «bombă» din aceasta, care să lămurească electoratul maghiar şi mai ales cetăţenii un pic mai înfierbântaţi în ale autonomiei sau reînvierii Tratatului de la Trianon, să îi mobilizeze pentru a veni la vot. (…) Am fost la Odorheiu Secuiesc să văd condiţiile în care primarul a eliberat acea autorizaţie de reînhumare. Am constatat că sunt nişte elemente care dovedesc faptul că acea autorizaţie este lovită de nulitate şi Instituţia Prefectului din judeţul Harghita va solicita constatarea nulităţii acelei autorizaţii”, a declarat Duşa.

Duşa a adăugat că nu crede că „statul maghiar va forţa nota” în ce priveşte reînhumarea lui Nyiro la Odorheiu Secuiesc, fără a avea acordul statului român. De altfel, a subliniat el, deşi de câteva zile circulă zvonul potrivit căruia cenuşa lui Nyiro este deja în România, cei care se ocupă de organizarea evenimentului afirmă că urna este la Budapesta.

„Cred că elementele acestea de campanie trebuie lăsate deoparte şi soluţionată această dispută pe cale diplomatică între două ţări ale UE. De altfel, premierul Victor Ponta se va întâlni în perioada imediat următoare cu premierul Orban şi va clarifica aceste probleme şi aceste dispute pe care le creează Guvernul de la Budapesta. Nu cred că este cazul ca domnul Orban şi domnul Kover să reînvie fantomele trecutului”, a spus Duşa.

El a precizat că statul român nu agreează această acţiune a statului ungar, legată de reînhumarea unui personaj controversat, precum Nyiro, şi că nu înţelege cum reprezentanţi ai ţării vecine „agită spiritele” cu acest subiect.

„Nu înţeleg cum statul maghiar, premierul Orban şi preşedintele (Parlamentului ungar) Kover – statul ungar este membru al UE, ca şi noi – agită spiritele aducând persoane care sunt controversate de istorie – cum este acest Nyiro, care a fost poet, susţinător al fascismului şi care a luat poziţie serioasă împotriva evreilor. (…) Chiar dacă nu este declarat criminal de război, cum este Wass Albert, încearcă să îl aducă în ţară şi să treacă peste poziţia statului român”, a arătat Duşa.

Cenuşa poetului maghiar decedat la Madrid în 1953 a fost adusă în Ungaria la iniţiativa Parlamentului de la Budapesta.

Pe 17 mai, Parlamentul Ungariei ceruse clarificări în legătură cu poziţia României faţă de reînhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro în Odorheiu Secuiesc. „Ungaria doreşte să ştie dacă poziţia României sugerează că va tolera evenimentul sau va interzice reînhumarea lui Nyiro în Odorheiu Secuiesc”, declara Laszlo Veress, şeful de cabinet al preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, precizând că răspunsul Bucureştiului era aşteptat până luni.

Potrivit MAE român, Nyirő József s-a născut în 1889, la Jimbor, judeţul Braşov şi a decedat în 1953, la Madrid, în Spania, unde a fost înhumat până de curând. În perioada interbelică a lucrat ca jurnalist la mai multe publicaţii de limba maghiară din Transilvania şi a publicat mai multe nuvele.

În 1941, după anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria, a fost invitat în calitate de deputat ardelean în Parlamentul de la Budapesta şi s-a mutat în capitala ungară. A fost redactor-şef la două ziare de extremă dreapta („Magyar Erő” şi „Magyar Ünnep”).

După lovitura de stat din 15 octombrie 1944 şi-a continuat activitatea în Parlamentul Ungariei (Parlamentul de la Sopron), care a adoptat legislaţie antisemită. În această calitate, Nyirő József a susţinut activitatea guvernului fascist al lui Szálasi Ferenc. În 1940 i-a fost acordată distincţia „Coroana Corvin”, înfiinţată de către Miklos Horthy.

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce studii se adaugă, de fapt, la vechimea în muncă. Mulți nu știu acest lucru – așa poți verifica dacă s-au plătit contribuțiile pentru pensie
Capital.ro
Marea actriță ne-a părăsit. Era cea mai frumoasă: A devenit o stea pe cer
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele asociației
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Bătălia chiriilor în 2025. Orașele unde găsești cele mai mici prețuri și recordurile de scumpiri
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Unde sunt radarele fixe din România, detaliul esențial oferit de Poliția Română. Aici se...
Capital.ro
Marele actor pe care l-a pierdut România. A fost o emblemă a țării
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Avertismentul oamenilor de știință. Rotația Pământului se accelerează în mod neașteptat. Cea mai scurtă zi din istorie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african