Scandal în Parlament după intonarea imnului Ţinutului Secuiesc în loc de cel al României la un meci al Naționalei de hochei. Ciolacu: Să vii cu astfel de provocări, mi se pare de netolerat

Scandal în Parlament după intonarea imnului Ţinutului Secuiesc în loc de cel al României la un meci al Naționalei de hochei. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, cere, de urgență, o discuție în coaliție, astfel încât sa se asigure ca aceste derapaje nu vor mai avea loc. UDMR este însa de alta părere. "Etnicii maghiari din Naționala României au cântat și imnul Ţinutului Secuiesc. Care este problema?", spune deputatul UDMR Csoma Botond.
Alina Andrei
10 mai 2022, 12:28
Scandal în Parlament după intonarea imnului Ţinutului Secuiesc în loc de cel al României la un meci al Naționalei de hochei. Ciolacu: Să vii cu astfel de provocări, mi se pare de netolerat

Scandal în Parlament după intonarea imnului Ţinutului Secuiesc în loc de cel al României la un meci al Naționalei de hochei. Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a declarat marţi că, în contextul războiului din Ucraina, intonarea Imnului Ţinutului Secuiesc la meciul de hochei România-Ungaria reprezintă o provocare „de netolerat”, precizând că va fi o discuţie pe această temă şi în Coaliţie.

Cred că sunt exagerări care nu trebuie să mai aibă loc pe teritoriul României după 30 de ani de democraţie şi toată lumea va trebui să înţeleagă că România şi Europa au intrat într-o altă etapă. Repet, în contextul războiului, să vii cu astfel de provocări mi se pare de netolerat. Sunt convins că va fi o discuţie în interiorul Coaliţiei”, a spus Ciolacu, marţi, la Parlament.

Citeşte şi: Tánczos Barna, ministrul Mediului, în galeria Ungariei la meciul cu România. Hocheiştii „tricolori” de etnie maghiară au cântat imnul Ţinutului Secuiesc

Potrivit acestuia, trebuie să existe respect între români şi celelalte minorităţi.

„Trebuie să existe respect între noi. Eu, personal, şi colegii mei am arătat acest respect şi UDMR şi altor minorităţi. Nu cred că astfel de lucruri şi astfel de manifestări duc în direcţia corectă”, a mai spus Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.

Şi preşedintele AUR George Simion este revoltat după intonarea imnului Ţinutului Secuiesc în loc de cel al României la un meci al Naționalei de hochei.

„Meciul de hochei dintre România și Ungaria unde trebuiau să fie intonate imnurile celor doua state state, România și Ungaria. Imnul Ungariei s-a intonat, imnul României nu s-a intonat. S-a intonat în schimb un imn al unui ținut inventat și nu știu unde e domnul ministru Novak. Separatismul pe criterii etnice promovat de unii dintre colegii noștri cu imnuri ale unor așa-zise ținuturi inventate, în loc sa fie intonat…” a spus reovotat preşeditele AUR George Simion de la tribuna Parlamentului.

„Aţi primit aceasta comanda poate de la Moscova domnule Simion. Că atât știți sa faceți, din pacate. Etnicii maghiari din naționala României au cântat și imnul Ţinutului Secuiesc. Care este problema?”, a spus deputatul UDMR Csoma Botond.

Echipa națională masculină a României, alcătuită în mare parte din hocheiști români de etnie maghiară, a fost protagonista unui moment scandalos la Campionatul Mondial din Slovenia.

Înainte de partida dintre România și Ungaria (2-4), hocheiștii celor două naționale au oferit un moment incredibil: s-au aliniat și au cântat împreună imnul Ținutului Secuiesc! Trei jucători au refuzat să participe la moment și nu au stat alături de colegii lor, scrie ProSport.

Naţionala României a fost învinsă de echipa Ungariei, cu scorul de 4-2, duminică, la Ljubljana, în ultimul său meci de la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Atac armat după un meci de fotbal! Un suporter argentinian a fost împușcat!
Capital.ro
Ce trebuie să știe toți proprietarii de locuințe din România. ASF explică ce acoperă, de fapt, polița PAD: Sume limitate
Playtech.ro
Românii sub 30 de ani pot încasa bani în fiecare lună dacă se angajează. Bonusul oferit de stat
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
Casa de Pensii explică cum se dovedește stagiul de cotizare la pensie. Mai multe soluții dacă s-a pierdut cartea de muncă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România