Scenariul lui Băsescu: Ce se va întâmpla cu IOHANNIS dacă va fi declarat incompatibil după alegeri

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Traian Băsescu a declarat, joi, că, în cazul în care Klaus Iohannis ar câştiga alegerile, o decizie a ICCJ prin care se va constata incompatibilitatea liberalului va suspenda exercitarea mandatului de preşedinte al României.
Ionela Marcu
23 oct. 2014, 07:42
Scenariul lui Băsescu: Ce se va întâmpla cu IOHANNIS dacă va fi declarat incompatibil după alegeri

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. „Îmi pare rău pentru români că au de ales între o marionetă a PSD şi un alt candidat care, din păcate, din dorinţa de a parveni în funcţii cu orice preţ, nu a ţinut cont că asupra lui plana riscul incompatibilităţii care se poate manifesta inclusiv după începerea mandatului. O decizie a instanţei de incompatibilitate după validarea mandatului şi după inceperea exercitării funcţiei suspendă exercitarea funcţiei de către preşedinte”, a precizat Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, înaintea plecării la Consiliul European, că mandatul său se termină pe 21 decembrie, ora 24,00 şi nu poate, constituţional, să rămână în funcţie „nici măcar o oră”, nedorindu-şi o asemenea situaţie, aşa cum s-a susţinut public în ultima perioadă.

CITEŞTE ŞI TRAIAN BĂSESCU nu pleacă din politică: După încheierea mandatului, mă înscriu în PMP VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT