Scene cutremurătoare la căpătâiele victimelor accidentului aviatic din Mamaia. Mama doctoriţei este sfâşiată

Sute de oameni îi plâng pe cei patru salvatori morţi în tragedia aviatică din judeţul Constanţa. Sunt ultimele clipe pe care cei dragi le petrec la căpătâiele lor. În scurt timp, se vor despărţi pentru totdeauna de cei care le-au fost soţi, părinţi, prieteni. Durerea celor care i-au cunoscut nu poate fi descrisă în cuvinte.
Filip Stan
17 dec. 2014, 16:49
Scene cutremurătoare la căpătâiele victimelor accidentului aviatic din Mamaia. Mama doctoriţei este sfâşiată

Trupul asistentei Gabriela Harton a fost condus acasă la Năvodari de colegii de la SMURD. Sirenele ambulanţelor au mers încontinuu. Tatăl femeii nu mai are cuvinte şi plânge încontinuu. Până şi oameni necunoscuţi, impresionaţi de felul cumplit în care a pierit, au venit la căpătâiul ei.

Colegii de la SMURD Galaţi, care au lucrat cu toţi cei patru dispăruţi, sunt devastaţi. Oamenii au mers la Brăila ca să depună coroane la căpătâiul doctoriţei Laura Vizireanu. „Au fost nişte oameni deosebiţi. Cuvintele sunt de prisos şi cu greu găsim să spunem. Vă rog, scuzaţi-mă”, a spus un coleg.

Mama doctoriţei Laura Vizireanu este devastată de durere. „Nu mai am copil, nu mai am fată”.

La catedrala din Mioveni este pelerinaj. Întreaga comunitate a trecut să îşi ia adio de la copilotul Ginel Claudiu Crăcănel.

O drama imensă trăieşte si familia pilotului Petre Corneliu Cătuneanu.

Oamenii nu vor uita niciodată strigătele de ajutor ale celui drag.

Un elicopter SMURD la bordul căruia se aflau medicul Laura Vizireanu, în vârstă de 39 de ani, asistenta Gabriela Harton, în vârstă de 38 de ani, care era însărcinată, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu, de 47 de ani, şi copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel, de 42 de ani, s-a prăbuşit în lacul Siutghiol, luni, la ora 16.16, la aproximativ 500 de metri de mal.

Prima persoană salvată din apa extrem de rece a fost medicul Laura Vizireanu, care a fost resuscitată şi apoi transportată la spital, unde a murit, însă, câteva ore mai târziu. În orele următoare au mai fost găsite trupurile asistentei Gabriela Harton şi pilotului Petre Cătuneanu, pentru care s-au mai încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. În cursul nopţii a fost găsit şi scos din apă şi trupul neînsufleţit al copilotului Claudiu Crăcănel.

Vezi: Cine erau SALVATORII SMURD care au murit pe lacul Siutghiol

La două zile după tragedie, noi dezvăluiri cutremurătoare apar în cazul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol.

„Voce de femeie am auzit, voce de femeie. Ajutor, ajutor, ajutor… am vazut că se mişca ceva, dar n-am putut să distingem. Primele două ambulanţe au sosit cred că dupa 5, 7 minute. Asistentele si soferii au iesit printre blocuri si au strigat de la megafon: Sariti, sariti, proprietari care aveti barci cu motor, a cazut elicopter SMURD in lac, mor oameni. Haideti sa-i salvam. După ce am auzit fetele de la ambulanta am venit aici pe malul lacului şi într-adevăr am auzit: ajutor, salvati-ne, salvaţi-ne. Un vecin striga: mişcaţi-vă, mişcaţi-vă”, a povestit Mioara Chiru, martor.

O altă femeie a povestit pentru România TV că minute în şir oamenii au strigat disperaţi după ajutor şi dacă cineva veneaîn timp util cu o barcă cu motor, oamenii erau salvaţi.

„Au început să strige după 5 minute aşa, după calculele mele, aşa, cât mi-am revenit eu, până a sunat băiatul, până am ajuns eu de acolo aici.A strigat şi o femeie, cum să nu. A fost cumplit să ştiţi. Ajutor, ajutor, strigau, nu mai rezistam. Era un domn aici care tot a sunat. Să se fi dus cu o barcă imediat puteau fi salvaţi, că noi asta am sunat tot timpul, barcă, barcă, barcă”, a mărturisit cu lacrimi în ochi o femeie care a văzut întreaga tragedie.

ELICOPTER SMURD PRĂBUŞIT. Anchetatorii au obţinut de la medicii legişti primele date privind felul în care au murit cei patru ocupanţi ai elicopterului SMURD prăbuşit luni în lacul Siutghiol, la Mamaia. Pilotul şi asistenta au murit înecaţi, în timp ce copilotul şi medicul au suferit mai multe traume, cele mai grave fiind la cap.

Datele preliminare arată că pilotul Petre Corneliu Cătuneanu şi asistenta Gabriela Harton au murit prin asfixie mecanică, hipotermie şi înec, susţin surse apropiate anchetei, citate de România TV.

Medicul Laura Vizireanu şi copilotul Ginel Claudiu Crăcănel au avut şi multiple traumatisme cranio-cerebrale, potrivit datelor oferite de legişti anchetatorilor.

Parchetul General al României derulează cercetări specifice și pentru ucidere din culpă, IN REM, în cazul tragediei de pe lacul Siutghiol.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă primele acuzaţii în cazul accidentului de la Constanţa. În cauza constituită la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti privind accidentul aviatic produs în judeţul Constanţa constând în prăbuşirea unui elicopter SMURD în lacul Siutghiol, procurorii au dispus, la data de 15 decembrie 2014, începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art. 349 alin. 1 şi 2 Cod penal) şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art. 350 alin. 1 şi 3 Cod penal).

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Transferul anului în televiziune! Denise Rifai a semnat cu Antena 1! Ce emisiune va prezenta
Fanatik.ro
Gigi Becali, dialog încins în direct cu Vali Moraru și Decebal Rădulescu: „Dumneata nu vezi dacă e pentru FCSB! / Du-te la DNA și fă sesizare!”
Capital.ro
Decizie privind buletinele în România. Vești pentru români de la MAI. Se întâmplă până la finalul lui 2026
Playtech.ro
Amenzi usturătoare pentru românii care nu curăță zăpada. Cât riști să plătești în 2026
Adevarul
Mai mulți fotbaliști de la Poli Timișoara, acuzați că au bătut cu bestialitate un adolescent de 19 ani. „Dacă avea cu câteva kilograme mai puţin, îi măturam creierii de pe asfalt”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Fostul internațional, atac direct la Radu Banciu: ”Nu salută! E un mitocan desăvârșit”
MediaFlux
Rusia a început să se teamă de arme nucleare. Țările din Occident care au băgat spaima în Moscova
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil