Scene nebune, cu copii, în Cupa Balcanică. Drama unui băiat după o ratare uriaşă VIDEO

Lacrimi, ratări amuzante, zâmbete, răsturnări spectaculoase de scor, acestea au fost ingredientele neaşteptate ale meciului dintre formaţiile Under 11 ale cluburilor Bursaspor şi Korriku jucat în Cupa Balcanică, la Izmir.
Daniel Spătaru
17 iun. 2015, 08:24
Scene nebune, cu copii, în Cupa Balcanică. Drama unui băiat după o ratare uriaşă VIDEO

A fost mai ceva ca-n Liga Campionilor. Meciul dintre formaţiile de copii (Under 11) ale cluburilor Bursaspor, din Turcia, şi Korriku Pristina, din Kosovo, a oferit un spectacol care a parcurs toate etapele emoţionale.

Vezi şi Culmea indolenţei. Un portar a primit gol în timp ce bea apă VIDEO

În cele din urmă echipa Korriku a câştigat disputa cu scorul de 3-2, dar asta după ce un fotbalist al acestei echipe a ratat incredibil, din doi metri, după care a început să plângă a alergat spre marginea terenului şi-a scos tricoul şi a vrut să plece de pe stadion, de ruşine. Inclusiv arbitrul l-a consolat pe micuţ. De remarcat că fotbaliştii de la Bursa i-au invitat pe adversari să dea gol la respectiva fază, ca dovadă de fair-play, ei marcând un gol când adversarii încă sărbătoreau marcarea unui gol.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Avem fazele eliminatorii de la Cupa Mondială: 16-imi, optimi, sferturi, semifinale, LIVE UPDATE după fiecare rezultat din grupe
Capital.ro
Ce nu îți spune nimeni despre viteza în trafic și consecințele ei reale
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?