Noua etichetă ar urma să completeze informațiile actuale de pe ambalajele produselor și să permită cumpărătorilor să afle, încă din magazin sau din mediul online, dacă un aparat este ușor sau dificil de reparat. Scopul este de a încuraja repararea produselor în locul înlocuirii acestora, reducând astfel deșeurile și costurile pe termen lung.
Indicele de reparabilitate va fi exprimat printr-o notă de la 1 la 10, unde valoarea mai mare indică un grad mai ridicat de reparabilitate. Acesta va fi afișat vizibil pe ambalaj și la punctul de vânzare, fizic sau online, în apropierea prețului, pentru a facilita compararea produselor de către consumatori.
Calculul indicelui se va face pe baza a cinci criterii principale: durata pentru care producătorul pune la dispoziție documentația tehnică, ușurința de demontare și reasamblare, disponibilitatea pieselor de schimb, existența asistenței gratuite la distanță și accesul la servicii de reparații autorizate.
Într-o primă etapă, măsura se va aplica unor categorii de produse considerate pilot, precum mașinile de spălat, uscătoarele de rufe, mașinile de spălat vase, televizoarele, frigiderele și combinele frigorifice, centralele termice, aparatele de aer condiționat, aspiratoarele și mașinile electrice de tuns iarba. Ulterior, lista ar putea fi extinsă treptat și la alte tipuri de echipamente electrice și electronice.
Obiectivul declarat al inițiativei este creșterea ratei de reparare a produselor electrice și electronice până la cel puțin 60% până la data de 31 iulie 2030, în linie cu politicile europene privind economia circulară și reducerea deșeurilor.
În paralel, un alt proiect legislativ aflat în analiză vizează modernizarea modului de informare a consumatorilor în domeniul produselor cosmetice. Potrivit propunerii, informațiile obligatorii de pe etichetele produselor cosmetice ar putea fi furnizate și prin mijloace electronice, precum coduri QR sau alți identificatori digitali aplicați pe ambalaj.
În prezent, legislația obligă producătorii să inscripționeze toate informațiile în limba română direct pe ambalaj, ceea ce, mai ales în cazul produselor importate, duce la aplicarea manuală de etichete suplimentare. Această practică presupune:
etichetarea în limba română se realizează manual, prin aplicarea unor stickere, ceea ce generează costuri ridicate și riscuri operationale;
informațiile devin dificil de citit pe ambalajele mici, afectând accesul real la informatie;
ambalajele sunt supraincărcate vizual;
– aplicarea manuală generează riscuri de neconformitate și erori de traducere;
procedura nu este sustenabilă din perspectiva utilizării materialelor, scrie Profit.ro.