Schimbare în toate magazinele Mega Image din România. Clienții vor avea la dispoziție peste 500 de produse noi

Magazinele Mega Image din România vor avea peste 500 de produse noi pe rafturi, aceeași marfă ca în Grecia, Serbia și Cehia.
Filip Stan
16 ian. 2025, 20:28
Schimbare în toate magazinele Mega Image din România. Clienții vor avea la dispoziție peste 500 de produse noi

Supermarketurile Mega Image din România introduc pe rafturi, sub brand propriu, sute de noi produse care vor fi prezente și în alte trei lanțuri din Cehia, Grecia și Serbia ale Ahold Delhaize, proprietarul magazinelor. Decizia face parte din strategia grupului care vrea ca, până în 2028, 45% din vânzările de produse alimentare din magazinele sale să fie marcă privată.

Decizia luată de Mega Image în România

Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize a anunțat că va introduce peste 500 de produse noi sub marca proprie în rețeaua de magazine Mega Image din România. Aceleași produse vor ajunge și în alte țări unde grupul este prezent, precum Cehia (Albert), Grecia (Alfa Beta) și Serbia (Maxi). Printre produsele incluse se numără mărcile Nature’s Promise, cafeaua și ceaiul Perla, ciocolata Delicata și Gustona.

Această extindere a portofoliului de produse face parte din strategia grupului, care își propune ca, până în 2028, să atingă 45% din vânzările de produse alimentare din magazinele sale prin marci proprii. Decizia reflectă dorința de a uniformiza oferta în diversele piețe unde Ahold Delhaize activează. De asemenea, grupul a redenumit anumite produse deja existente și le-a adaptat ambalajele pentru a le face disponibile în toate regiunile cu etichete și design uniform, care includ patru limbi.

Citește și Produsele cele mai nocive de la Lidl, Carrefour, Profi, Kaufland și Mega Image. Românii ar trebui să le evite complet

După achiziția rețelei de magazine Profi, care a fost finalizată recent, Mega Image devine cel mai mare retailer local din România, cu un număr de peste 2.600 de unități, consolidând astfel prezența Ahold Delhaize pe piața din România. În acest context, grupul a colaborat în ultimii trei ani cu lanțurile din Europa Centrală și de Sud-Est pentru a defini sortimentele și a optimiza sistemele de producție și distribuție ale mărcilor proprii.

„Datorită unei colaborări continue între filialele noastre locale, clienții vor găsi o gamă mai largă de produse noi, inclusiv mai multe opțiuni pe bază de plante și ecologice, precum și ambalaje reproiectate și inovații la produsele alimentare existente. Clienții mărcilor noastre se pot bucura acum de o selecție și mai largă de produse de bază marcă proprie, precum Nature’s Promise, cafea și ceai Perla, ciocolată Delicata și Gustona. Această extindere face parte dintr-un amplu proiect de armonizare care vizează distribuția unei game extinse de produse în întreaga regiune. Magazinele din Europa Centrală și de Sud-Est au introdus aproximativ 500 de articole noi, ridicând la 800 numărul total de produse introduse în cadrul proiectului”, a transmis compania, potrivit Economica.net.

„Această colaborare dinamică între mărcile noastre din Europa Centrală și de Sud-Est ne permite să facem schimbări pozitive la scară largă, aducând inovații și cele mai recente îmbunătățiri ale produselor pentru clienții din întreaga regiune”, a spus Rembrandt Heerkens Thijssen, director EU Sourcing CSE.

Vezi și Decizie radicală luată de Mega Image după ce a cumpărat Profi. Se va aplica de la 1 iulie 2025

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT