Schimbare „post pe post” cu Aurescu şi Odobescu. Fostul ministru de externe a fost numit consilier al lui Iohannis, pe locul Luminiţei Odobescu, care i-a preluat fotoliul în Executiv

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi decretul pentru numirea lui Bogdan Aurescu în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de politică extremă, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Mircea Filipescu
15 iun. 2023, 20:25
Schimbare

Anterior, şeful statului semnase decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a Luminiţei Odobescu, care va avea portofoliul Ministerului Afacerilor Externe în Cabinetul Ciolacu, în locul lui Aurescu.

Astfel, cei doi demnitari au făcut, practic, o rocadă doar a lor, adiacentă celei guvernamentale.

Membrii noului Executiv au depun jurământul, la Palatul Cotroceni, în prezenţa şefului statului. Prima şedinţă a noului Guvern va avea loc, joi seara de la ora 19.00, la Palatul Victoria.

Bogdan Aurescu a fost ministru al Afacerilor Externe în Cabinetul Ciucă. Acesta a mai ocupat funcţia de consilier prezidenţial, în perioada 6 mai 2016 – 4 noiembrie 2019.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE, Aurescu a transmis un mesaj de mulţumire şi apreciere tuturor angajaţilor Ministerului Afacerilor Externe şi a publicat un material sintetic de bilanţ privind principalele realizări şi repere ale acţiunii diplomatice în perioada 4 noiembrie 2019 – 15 iunie 2023.

„Am trecut împreună, din 2019 până acum, prin cea mai dificilă perioadă a diplomaţiei române după 1989, înfruntând efectele pandemiei şi ale războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei. Am acţionat într-un mediu geopolitic şi geostrategic complex, ne-am adaptat rapid şi am abordat inovativ provocările cu care ne-am confruntat”, a transmis Aurescu, potrivit News.ro.

Citeşte şi: Iohannis a semnat învestitura noului Guvern: „Sunt multe probleme de rezolvat, urmează un an super-electoral”. Guvernul Ciolacu a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Gest neaşteptat făcut de liderul PSD la prima şedinţă de Guvern

Acesta vorbeşte despre ”o acţiune de politică externă vizionară, eficientă, multidimensională şi modernă, ancorată în principii solide”.

”Ştiu că las în urmă o Echipă care a obţinut reuşite valoroase pentru România, o instituţie care a parcurs procese importante de reformă pe care le-am promovat cu prioritate, inclusiv pe planul resurselor umane şi pe cel al activităţii consulare  – o instituţie întinerită, modernă şi competitivă care, chiar dacă mai are nevoie în continuare de procese de consolidare, performează în fiecare zi şi reprezintă cu demnitate şi profesionalism România în plan extern”, a mai transmis Aurescu.

Bilanţul realizat de Aurescu are 15 capitole şi detaliază mai multe aspecte ale muncii la minister, de la agenda de politică externă dinamică şi substanţială a ministrului, la consolidarea profilului şi rolului României în cadrul Uniunii Europene şi NATO, până la ajutorulo oferit Ucrainei şi Republicii Moldova.

De asemenea, Aurescu s-a referit la consolidarea Parteneriatului Strategic cu SUA şi la asistenţa consulară pe durata pandemiei.

Citeşte şi: Mesajul ambasadoarei SUA pentru Marcel Ciolacu după învestirea ca premier: „Parteneriatul strategic dintre România şi SUA rămâne solid”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT