Schimbări importante anunţate de ING Bank în România. Ce funcţii dispar din Home Bank şi ce pachete noi vor fi introduse

ING Bank a transmis clienților o informare amplă privind o serie de modificări și actualizări care vor fi implementate etapizat, începând cu luna decembrie 2025 și pe parcursul anului 2026. Anunțurile vizează atât structura unor pachete de cont curent și comisioanele aferente, cât și funcționalități digitale, produse dedicate copiilor și adolescenților, designul cardurilor sau extinderea unor servicii de plăți moderne.
Mircea Filipescu
16 dec. 2025, 22:05
Schimbări importante anunţate de ING Bank în România. Ce funcţii dispar din Home Bank şi ce pachete noi vor fi introduse

În mesajul transmis clienţilor, ING Bank subliniază că o parte importantă a schimbărilor are ca obiectiv digitalizarea completă a unor procese, simplificarea interacțiunii clienților cu serviciile bancare și adaptarea ofertei la noile standarde tehnologice și de accesibilitate. În același timp, ING anunță ajustări de costuri pentru anumite categorii de clienți, menținând însă facilități precum comisionul zero pentru tineri, pentru clienții cu venit recurent sau pentru cei care utilizează produse dedicate copiilor.

Mesajul integral transmis de ING Bank clienţilor din România

„Dacă tu și copilul tău folosiți ING Young, fii liniștit, funcționalitățile ING Young nu se schimbă, vei continua să beneficiezi de aceleași servicii ca până acum.

Începând cu luna decembrie 2025, Opțiunea Gold nu mai poate fi activată. Dacă ai deja Opțiunea Gold, vei continua să beneficiezi de ea.

Nu mai folosim denumirea ING Card Elementar pentru contul nostru cu servicii de bază, care va fi parte din Pachetul ING Elementar.

Poți fi liniștit, atât contul tău curent în lei, cât și cardurile atașate lui rămân la fel ca până acum.

Începând cu luna aprilie 2026, comisionul lunar de administrare a contului curent în lei din Pachetul ING Go devine 15 lei/lună și rămâne zero pentru clienții care aduc venit recurent de minimum 700 lei/lună și fac minimum o plată lunară. De la aceeași dată, nu vom mai considera plată, din perspectiva criteriilor venitului recurent, alimentarea cu bani prin intermediul cardului ING (top-up) a unui cont de la altă instituție.

Beneficiezi în continuare de comision zero pentru administrarea contului curent în lei din Pachetul ING Go dacă ai sub 24 de ani, sau ai Opțiunea Gold, sau dacă ai atașat ING Young.

Începând cu luna decembrie 2025, dobânda aferentă conturilor nou deschise se calculează raportat la un an calendaristic de 365 de zile.

Începând cu luna martie 2026, această raportare la un an calendaristic de 365 de zile se va aplica și conturilor deschise anterior, cu excepția depozitelor.

Dacă vrei să schimbi sume mai mari de 20.000 euro într-o tranzacție, vei beneficia automat, doar în Home’Bank, de cel mai bun curs de la ING, simplu și rapid. Această facilitate va fi în curând disponibilă pentru schimburi valutare efectuate în Home’Bank din EUR/USD/GBP/CHF în RON sau invers. Iar dacă îți dorești să schimbi sume mai mari de 50.000 euro, poți avea un curs și mai bun.

Un nou look pentru design-urile cardurilor ING! Din luna aprilie 2026, cardurile noi emise de ING vor fi disponibile în format vertical și neembosate. Nu este necesar să faci ceva anume, cardurile se vor reînnoi cu noul design, la data de expirare.

Citeşte şi: Ce trebuie să facă românii cu banii în 2026. Sfaturi la ceas de criză din partea experților. ”Deja sunt cu cuțitul la os”

În plus, ING Bank a lansat cardurile cu notch dedicate persoanelor cu dizabilități de vedere, care au o decupare semicirculară într-un colț, ușor de recunoscut prin atingere.

În această lună ING se alătură seviciului global Visa+ prin care vei putea primi bani direct pe cardul de Lei sau Euro, prin numărul de telefon. Dacă dorești să încasezi bani mai ușor și fără costuri suplimentare, de la rude sau prieteni din țară sau străinătate, tot ce va trebui să faci este să îți înrolezi numărul de telefon asociat cardului tău preferat în serviciul VISA+, direct din Home’Bank, din meniul Mai multe -> Acorduri.

Cum funcționează?

După înrolare, vei putea primi bani în contul asociat cardului ING înrolat în VISA+ doar în baza numărului de telefon, fără IBAN sau alte detalii, cu condiția ca și cine îți trimite banii să aibă disponibil serviciul de plată VISA+.

Înrolarea este opțională și poți oricând să activezi sau să dezactivezi serviciul, la fel de simplu, direct din Home’Bank.

Click to Pay, serviciul oferit de Visa, este o metodă modernă și sigură de a plăti online, fără a mai fi nevoit să introduci de fiecare dată datele cardului, la comercianții online care afișează logo-ul Click to Pay.

În curând îți vei putea înrola cardul în serviciul Click to Pay și direct din Home’Bank, din secțiunea Detalii Card. Când faci cumpărături online, alegi opțiunea Click to Pay la finalizarea comenzii, oriunde vezi simbolul respectiv și plătești simplu și rapid.

Dacă ai ING Go cu venit recurent, ING More sau ING Extra, ING nu aplică comision de retragere din contul de lei la niciun bancomat din țară sau străinătate. Însă, unii operatori de ATM-uri (alții, nu ING) au început să aplice taxe de acces la bancomat.

Aceste taxe sunt încasate de către operatorul ATM-ului care are obligația să le afișeze vizibil pe ecranul acestuia înainte de a efectua retragerea. De aceea îți recomandăm să citești cu atenție toate mesajele afișate pe ATM pentru a decide dacă vrei să faci retragerea sau nu.

Generarea codului de depunere în conturi ING se mută în Home’Bank

Începând cu luna decembrie 2025, procesul de emitere a codului de depunere numerar la ATM-urile ING este disponibil în aplicația Home’Bank.

Dacă înainte puteai obține acest cod din orice ING Office, îl vei putea genera doar din Home’Bank, rapid și simplu, fără să depinzi de programul de lucru al ING Office.

Intră în aplicația Home’Bank, accesează meniul Plăți -> Depunere la ATM prin cod și urmează pașii indicați pentru a obține un cod de depunere numerar într-un cont în lei deschis la ING Bank.

ING Economii pentru copii devine digital

În curând vei putea deschide ING Economii pentru copii doar din Home’Bank. ING Economii pentru copii este un cont de economii în care tu, ca părinte, economisești bani pentru copilul tău minor. Dacă vrei să îi dai acces copilului tău la un cont, card și Home’Bank, folosește ING Young, produsul special creat pentru acesta și care te ajută să-ți înveți copilul să își gestioneze banii.

Deoarece contul ING Economii pentru copii este accesibil din Home’Bank, începând cu luna aprilie 2026, nu vei mai putea emite carduri noi pentru acesta.

Dacă ai deja un astfel de card, îl poți folosi în continuare până când acesta expiră. Cardul nu va putea fi înlocuit în cazul în care se deteriorează sau îl pierzi. Atenție: această modificare nu afectează cardurile din ING Young. Pe acelea le vei putea emite și folosi în continuare, fără nicio grijă.

Modificări multiplicatori Round Up

Pentru că dorim să îți oferim la îndemână opțiuni pentru serviciul Round-Up, vei avea, din această lună, următoarele variante disponibile pentru accelerator: x2 și x3. Dacă ai deja un accelerator x5 sau x10, îl vei putea păstra în continuare, cu condiția că acesta nu poate fi folosit împreună cu contul Super Economii, disponibil titularilor Pachetelor ING More sau ING Extra. De asemenea, în cazul în care modifici un Round Up existent și renunți la acceleratorul x5 sau x10, nu vei mai putea reveni la valoarea anterioară.

Digitalizarea continuă și pentru opțiunea Gold

Începând cu luna martie 2026, transferurile instant între conturile proprii de la ING și schimburile valutare vor rămâne disponibile exclusiv în Home’Bank. Vei continua să ai acces la asistență telefonică dedicată prin Gold’Line pentru întrebări legate de produsele și serviciile ING.

La unii comercianți vei putea face plata instant online, direct din Home’Bank, cu numărul tău de telefon, dacă ai serviciul RoPay Alias activ la ING.

Mai exact, dacă alegi această modalitate la comerciant, trebuie să îți introduci numărul de telefon, iar comerciantul ne va trimite o cerere de plată.

Imediat, noi îți vom trimite o notificare în Home’Bank, te autentifici, verifici și autorizezi tranzacția, iar apoi te întorci în pagina de plată a comerciantului pentru a finaliza procesul.”, a transmis ING Bank.

Citeşte şi: E lege pentru toate firmele! Ce trebuie să facă până la 31 decembrie. Cum vor fi sancționați cei care nu se conformează

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Piedone a cerut schimbarea judecătoarei, pentru că l-a făcut să se simtă prost. Cine e magistratul care a vorbit despre ”anturajul și mediul” fostului șef ANPC
Capital.ro
Doliu imens în presa din România. Simona Popescu s-a stins din viață: Dacă citiți aceste rânduri, am pierdut definitiv lupta!
Playtech.ro
Cât va costa impozitul pentru un apartament de 50, 75 sau 90 de mp în Bucureşti: lista sumelor din 2026
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Ozempic și alte medicamente minune de slăbit ar duce la orbire. Proces colectiv uriaș în SUA
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde