Schimbări la BACALAUREAT. Ministrul Educaţiei propune oficial introducerea BAC-ului diferenţiat. Se anunţă 4 tipuri de BACALAUREAT

Ministrul Educaţiei propune oficial introducerea BAC-ului diferenţiat. Concret, absolvenții de liceu vor putea alege între un examen teoretic care să le permită accesul la universitate şi unul profesional care să le permită continuarea studiilor la nivel post-liceal.
Romania TV
29 mart. 2019, 10:07
Schimbări la BACALAUREAT. Ministrul Educaţiei propune oficial introducerea BAC-ului diferenţiat. Se anunţă 4 tipuri de BACALAUREAT

Noua lege a educaţiei ar putea să le aducă elevilor un examen diferenţiat la finalul liceului. Şi asta în funcţie de nevoile de învăţare speciale sau de tipul de liceu absolvit, şi nu doar de profilurile de studii cum este acum.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a propus vineri introducerea a patru tipuri de Bacalaureat: Bac T (tehnologic), Bac A1 (pentru absolvenţii programelor de studii liceale de ştiinţe), Bac A2 (pentru absolvenţii programelor de studii liceale socio-umaniste) şi Bac V (pentru absolvenţii programelor de studii liceale vocaţionale).

 

Elevii care urmează programe de formare profesională vor putea opta pentru studii profesionale Nivel 3 (3 ani) sau pentru studii liceale Nivel 4 (patru ani).

„Programele de formare profesională vor cuprinde studiile profesionale, acum generate de şcoala profesională, de trei ani de zile, care se finalizează cu o certificare a competenţelor şi, sigur, cu abilităţi de limba română corect vorbită şi scrisă, o limbă străină şi o probă practică. Ei pot beneficia, dacă se opresc doar la această rută de profesionalizare, de formare profesională continuă. Tot în programele de formare profesională am inclus şi studiile liceale, ceea ce acceptăm astăzi ca fiind licee tehnologice. Aceste studii se finalizează cu un Bac, pe care l-am numit ‘T’, de la tehnologic, şi cu un certificat de competenţe profesionale”, a declarat Ecaterina Andronescu, citată de Agerpres.

Ministrul Educaţiei a vorbit şi despre flexibilitatea sistemelor, menţionând că din şcoala profesională un elev poate să meargă la liceul tehnologic. Însă după absolvirea Bacului tehnologic, tânărul va putea merge doar într-o şcoală post-liceală, beneficiind însă la rândul său de formarea profesională continuă.

Cei care optează pentru programe de studii liceale se vor putea îndrepta către ştiinţe, materii socio-umaniste sau vocaţionale.

„Programele de studii liceale de ştiinţe, de patru ani toate, am încercat să le grupăm în trei categorii: cele vocaţionale, în care intră arta, muzica, sportul şi aşa mai departe, care se finalizează cu un Bac vocaţional, care cuprinde limba română, limba străină, o probă specifică domeniului şi o probă pentru toate studiile liceale de creativitate, cunoaştere, abilităţi, aptitudini şi atitudini. Nu cred că va fi foarte uşor de generat această probă, dar cred că este obligatorie. Ea ar avea un caracter de interdisciplinaritate”, a spus Andronescu.

Proba de creativitate va fi valabilă şi pentru absolvenţii studiilor liceale de ştiinţe sau socio-umaniste.

„Celelalte două programe de studii liceale le-am numit programe de ştiinţe, care se finalizează cu un Bac de nivel A1, cu examene de română, limbă străină, matematică, la alegere una dintre disciplinele ştiinţifice şi, evident, cu această probă de creativitate, care integrează ceea ce a învăţat prin studiile liceale. Şi un Bac la care ajung cei care optează pentru programele de studii liceale socio-umaniste (Bac A2), cu accent pe disciplinele socio-umaniste: limba română, limbă străină, istorie, filosofie, logică, sociologie şi, evident, proba de creativitate”, a mai spus ministrul.

Ea a explicat că absolvenţii studiilor liceale vor putea opta pentru studii superioare, în funcţie de materiile aprofundate anterior.

„După ce s-a încheiat evaluarea prin examenul de Bacalaureat au dreptul spre studii universitare, oarecum, pre-condiţionate. Adică cel care are un Bac vocaţional se duce să facă studii universitare vocaţionale: muzică, Conservator, Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport, universităţile de artă, pentru că ei au acumulări mult mai importante. Şi studii universitare socio-umaniste şi ştiinţe şi ştiinţe aplicate, pentru cei care au ales formula pe care altă dată o numeam învăţământ real”, a menţionat ministrul, conform Agerpres.

Masteratul va putea fi: de aprofundare, interdisciplinar sau complementar. Vor urma studiile doctorale, post-doctorale şi formarea continuă, conform schemei propuse.

Bac-ul diferenţiat nu va fi implementat în anul şcolar 2019-2020, ci probabil de anul următor.

În Romania, în ultimii 15 ani, s-au inregistrat in jur de un milion de liceeni care nu au reusit sa promoveze examenul de bacalaureat sau nu s-au prezentat la examene. Acestia au ingrosat randurile somerilor.

DailyBusiness
Sorin Grindeanu: „PNL dă premierul până în 2027. Noi ne ținem de protocol”
Spynews
Gina Chirilă, adevărul dureros despre divorțul de Bogdan Vlădău! Prin ce durere a trecut: "Spartă în bucăți..."
Fanatik.ro
Ce riscă românii care nu vor să renunțe la lemnele de foc. Legea care poate schimba felul în care ne vom încălzi
Capital.ro
UE schimbă legea rutieră în România. Valabilitate diferită la permisul auto. Unii șoferi îl vor schimba la câte 5 ani, alții la 15 ani
Playtech.ro
Cât primește un medic de gardă pe lună în 2025: exemple pentru rezidenți, specialiști și primari
Adevarul
„Ruşii îşi omoară propriii soldaţi”. Cum acționează călăii din armata lui Putin
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Sedativul pe care Ștefania Szabo și l-ar fi injectat înainte să moară ar fi cel care i-a adus sfârșitul și lui Michael Jackson. Ies la iveală NOI detalii absolut ȘOCANTE: „Într-o lună câte 32 de...”
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Colegii doctoriței care și-a pierdut viața în camera de gardă fac mărturii sfâșietoare: „Plângea și o simțeam că nu mai poate, a spus că vrea să își dea demisia”
iamsport.ro
Mori de râs! Șumudică e influencer! Vezi cum endorsează un restaurant
MediaFlux
Cresc facturile la încălzire. Cât vor plăti românii de la bloc în noiembrie
stirilekanald.ro
Șocant ce au găsit polițiștii lângă trupul neînsuflețit al doctoriței Ștefania Szabo
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara