Schimbări majore privind acordarea creditelor bancare

Asociația Română a Băncilor (ARB) atrage atenția asupra faptului că indicii de referință aflați la baza dobânzilor la credite sunt la minime istorice și există riscul ca aceștia să crească și, implicit, și ratele la bancă și susține că băncile sunt obligate să prezinte clientului, la acordarea unui împrumut, un scadențar în care dobânda este calculată.
Filip Stan
14 feb. 2017, 13:12
Schimbări majore privind acordarea creditelor bancare

„Noi am atras atenția că suntem în momente de minim istoric de dobândă. Sistemul bancar trebuie să fie atent în această perioadă la cum se construiesc portofoliile de active, pe niveluri minime de dobândă, mai ales în ceea ce privește creditele persoanelor fizice, în special cele care merg la un nivel mare de îndatorare, aproape de nivelul maximal permis de legislație”, a declarat, marți, președintele ARB, Sergiu Oprescu.

Potrivit acestuia, în prezent, reglementările obligă băncile ca, la acordarea unui credit, să îi arate clientului care a fost nivelul maximal al dobânzii de bază în ultimii 10 ani.

„În mod normal, unui client care vine astăzi la bancă i se arată, când semnează pentru un contract, că ROBOR-ul în ultimii 10 ani a avut nivelul maxim de … La nivelul respectiv se calculează un scadențar care îi arată la cât ar putea să ajungă rata la dobânda respectivă. Genul acesta de abordare este legat de reglementarea europeană (Directiva 17 — n. r.), transpusă în legislația națională. Tipul acesta de abordare este unul precaut, de prudență, și arată clientului faptul că această dobândă de bază, ROBOR, variază. Acum trei ani era 4%, acum este 0,8% (ROBOR la 3 luni), în 2008 era 16%”, a subliniat Oprescu, potrivit Agerpres.

Vezi si: Anunţ important pentru cei care vor să-şi facă un împrumut în bancă. În 2017 creşte creditul ipotecar şi scade cel de consum

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT