Schimburi de replici între deputatul PSD Bogdan Cojocaru şi primarul Mihai Chirica, după ce edilul l-a numit „parazit”

Deputatul PSD Bogdan Cojocaru îi cere primarului Iaşiului Mihai Chirica să explice de ce municipalitatea a pierdut finanţarea mai multor proiecte europene, solicitându-i totodată să se ocupe de dezvoltarea oraşului, nu de atacarea adversarilor politici. Bogdan Cojocaru i-a transmis duminică primarului Iaşiului Mihai Chirica o scrisoare deschisă după ce edilul l-a atacat, într-o postare pe Facebook, numindu-l “politician mărunt“ şi “parazit“.
Romania TV
03 mai 2020, 11:15
Schimburi de replici între deputatul PSD Bogdan Cojocaru şi primarul Mihai Chirica, după ce edilul l-a numit

“Am rămas neplăcut surprins de virulenţa şi agresivitatea cuvintelor pe care mi le-aţi adresat. Tânăr fiind, la fel ca şi dvs., am considerat că a face public o serie de observaţii administraţiei locale nu poate să reprezinte un atac la democraţia pe care, chiar domnia voastră o clamaţi, de ani buni, pentru Iaşi. Îmi închipui că nu vă este tocmai confortabil, acum, că aţi ales să intraţi într-un partid (PNL – n.r.) aflat în degringoladă“, afirmă deputatul social-democrat, Bogdan Cojocaru.

Deputatul PSD îi cere lui Chirica să se ocupe de dezvoltarea oraşului, nu de atacarea adversarlor politici şi îi aminteşte edilului că primăria a atras doar 180 de milioane de euro din fonduri europene, în timp ce Consiliul Judeţean Iaşi a reuşit să atragă o sumă de cinci ori mai mare.

Totodată, deputatul Bogdan Cojocaru îi solicită lui Mihai Chirica să explice de ce Primăria a pierdut proiectul de 12 milioane de euro pentru achiziţia de tramvaie şi autobuze electrice, precum şi un alt proiect pentru reabilitarea a trei blocuri turn din centrul Iaşiului.

Pe de altă parte, deputatul Cojocaru spune că atunci când a fost “plantat“ la şefia filialei municipale PSD, Chirica a fost primit cu braţele deschise în partid, însă “după ce s-a văzut cu sacii în căruţă au mai fost buni doar cei care i-au cântat în strună“.

În ultima perioadă, între primarul Mihai Chirica şi deputatul PSD Bogdan Cojocaru au avut loc mai multe schimburi de replici.

Edilul ieşean a scris sâmbătă seară pe Facebook că le mulţumeşte tuturor consilierilor locali pentru că au votat favorabil cu o zi în urmă pentru un împrumut în valoare de 21 milioane de euro, bani cu care va fi mutat actualul depou de tramvaie şi vor fi modernizate 14 şcoli şi grădiniţe.

Totodată, Chirica a scris că îşi asumă trecutul politic, dar că priveşte cu tristeţe cum nişte foşti colegi din PSD “a căror probitate morală este cel puţin îndoielnică jignesc cu nesimţire personalităţi ale echipei“ pe care el a creat-o.

“Desigur, în politică, la umbra copacilor apar şi lăstari. Unii rodesc, unii se usucă, iar alţii se transformă în paraziţi. Astfel de exemple se mai găsesc în politica ieşeană: politicieni mărunţi, ajunşi din întâmplare în Parlamentul României, care îşi schimbă stăpânul după cum bate vântul. Îi spun deschis lui Bogdan Cojocaru, deputat PSD în Parlamentul României: să vă fie ruşine! V-aţi căţărat pe votul românilor, iar odată ajuns în fotoliile luxoase din Parlament, aţi uitat cine v-a trimis acolo şi ce eraţi înainte de a ajunge parlamentar“, a scris edilul Mihai Chirica pe Facebook.

DailyBusiness
Milionari la guvernare. Miniștrii din guvernul Bolojan, între afaceri și averi
Spynews
Orașul italian care a fost numit cea mai subestimată destinație de lux din Europa. Este cunoscut drept "noua Toscana"
Bzi.ro
Andreea Bălan arată senzațional la 41 de ani! Și-a serbat ziua de naștere și a renunțat să mai facă asta – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce au discutat, de fapt, Nicușor Dan și Donald Trump la summitul NATO de la Haga. Declarațiile președintelui României
Capital.ro
Regulă în România pentru gunoi. Cetățeni trebuie să se adreseze Primăriei. Legea prevede termen 30 zile
Playtech.ro
Sfinții Petru și Pavel 2025. Tradiții și superstiții, ce nu e bine să faci pe 29 iunie
DailyBusiness
ANAF a făcut anunțul despre impozitarea veniturilor. Care sunt românii vizaţi și obligațiile fiscale
Adevarul
Cum ne alungăm singuri investitorii. Avertismentul unui economist: „Bolojan vorbește frumos, dar se poartă rău cu cei care vor să producă ceva”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum va fi vremea în acest weekend la munte și la mare, în România. Prognoza completă
Spynews
Ultimele informații despre starea de sănătate a lui Mihai Leu. Anunțul făcut de Institutul Clinic Fundeni: “Pacientul este ...“
Evz.ro
Chirie de 2 lei. Atât încasează Primăria București pe locuințe din Centru
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
kanald.ro
Un autocar cu 61 de cetățeni ucraineni, printre care și copii, s-a răsturnat pe un drum din Constanța! A fost activat Planul Roșu de intervenție
Cancan.ro
Sebastian a murit la doar un an și jumătate după ce tatăl său l-a uitat în mașina încinsă, timp de 3 ore 😢
Playsport.ro
Într-un sat din România, clopotele au răsunat ca după o victorie pe câmpul de bătălie. După 20 de ani de procese, localnicii au câștigat lupta în...
Capital.ro
Călin Georgescu e distrus! Ultima sa speranță s-a stins azi, 25 iunie. Votul este definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Corina Caragea, în costum de baie. Imagini cu prezentatoarea de la PRO TV dintr-un paradis acvatic
stirilekanald.ro
„Ești și vei fi prima mea iubire!” Ionuț, tatăl a 3 copii, a murit după o banală durere de burtă! Greșeala fatală pe care a făcut-o i-a adus decesul câteva zile mai târziu. Familia este distrusă de durere
Doi tipi la pușcărie..
MediaFlux
Pensiile, în pericol din septembrie! Un expert fiscal avertizează: „Banii nu ajung”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce riscă România cu Oana Țoiu la Externe: pierderea credibilității, blocaje instituționale și slăbirea poziției în lume