Şcoli închise din cauza vremii. Care sunt unităţile şcolare unde nu se fac ore

O şcoală generală şi două colegii din oraşul Galaţi au cursurile suspendate din cauza frigului, în condiţiile în care unităţile nu au încălzire, iar în alte 10 instituţii şcolare elevii şi profesorii tremură de frig, orele de curs fiind scurtate, potrivit Mediafax.
Iulian Tudor
19 nov. 2018, 09:01
Şcoli închise din cauza vremii. Care sunt unităţile şcolare unde nu se fac ore

Toate şcolile au centrale termice dar acestea nu pot fi folosite deoarece lucrările comandate de Primărie privind instalarea de surse de încălzire au început târziu, iar unităţile de învăţământ aşteaptă autorizaţiile pentru racordarea la reţeaua de gaze.

13 şcoli din oraşul Galaţi se află în această situaţie, iar directorii de la o şcoală şi două colegii au informat Inspectoratul Şcolar că au suspendat cursurile luni şi marţi.

„Astăzi şi mâine cursurile sunt suspendate. Sunt 12 grade în şcoală, nu putem pune în pericol sănătatea elevilor şi a profesorilor. Se va lua o decizie marţi, sper să se rezolve până atunci, mai e un contor de montat, instalaţia este pregătită”, a declarat directorul Colegiului Tehnic „Traian Vuia”, Gelu Homer.

Citeşte mai mult pe Mediax

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT