Se aprinde iar războiul Ponta-Băsescu. Ponta: Îi cer preşedintelui să se oprească din campanie

Victor Ponta îi dă replica preşedintelui Traian Băsescu, după ce acesta l-a acuzat că face declaraţii antieuropene iresponsabile. Primul-ministu susţine că poziţia sa faţă de bugetul Uniunii Europene este una legitimă câtă vreme fondurile prin Politica Agricolă Comună primite de către români sunt mult mai mici decât cele ale fermierilor germani sau francezi. Ponta îl acuză pe preşedinte că a intrat în campanie electorală şi îi cere acestuia să nu se mai implice în competiţia dintre partide. Reacţia premierului este ultimul episod dintr-un schimb mai dur de replici avute de cei doi în cursul acestei săptămâni
Romania TV
18 nov. 2012, 14:40
Se aprinde iar războiul Ponta-Băsescu. Ponta: Îi cer preşedintelui să se oprească din campanie

„Primul-ministru al României nu intenţionează să intre într-o dispută electorală cu președintele României, fiind evident interesul acestuia din urmă de a se implica în campania pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, folosind în acest sens orice pretext pentru a provoca noi conflicte”, se arată într-un comunicat al biroului de presă al Guvernului.

Ponta susţine că declaraţiile sale de la Bistriţa s-au referit doar la respectarea principiului coeziunii şi solidarităţii în interiorul Uniunii Europene. „Președintele României dezinformează din motive electorale. Referirile primului-ministru al României la ANI și DNA au fost făcute intr-un context în care s-a precizat că românii au ales să fie parte a proiectului european și pentru alte lucruri, cum sunt Politica de Coeziune sau Politica Agricolă Comună”, se spune în comunicatul emis de la Palatul Victoria.

Ponta îi cere preşedintelui să se folosească de toate instrumentele pe care le are la dispoziţie pentru a obţine alocări mai consistente pentru România în cadrul reuniunii Consiliului European. „Politica de coeziune și Politica Agricolă Comună sunt considerate elemente fundamentale ale Uniunii Europene, iar susținerea acestora este consonantă cu valorile Uniunii Europene. Și alte țări consideră că un nou buget trebuie să susțină astfel de elemente, cel mai recent exemplu în acest sens venind de la premierul Spaniei, membru al familiei politice la care și PDL este afiliat”, susţine premierul.

Acesta arată că preşedintele nu este în măsură să acuze alţi politicieni de iresponsabilitate câtă vreme Băsescu a susţinut că România nu este stat de drept.

„Guvernul României susține propunerile formulate pentru viitorul exercițiu bugetar al UE de către președintele Comisiei Europene și președintele Parlamentului European. Primul-ministru al Guvernului României speră că președintele va face totul pentru a apăra interesul țării noastre la Consiliul European, și îl asigură de intreg sprijinul Executivului în acest sens (…) Îi cerem în mod imperativ președintelui României să se oprească din campania electorală și să reprezinte România în Consiliul European conform cu interesul nostru național”, se mai spune în comunicatul citat.

Într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, semnat de către purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea, preşedintele României condamnă declaraţia de sâmbătă a premierului Victor Ponta, care a spus, la Bistriţa, că „dacă ni se spunea în 2007, domnule, nu o să aveți nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI și DNA, poate că ne gândeam de mai multe ori.”

„Aceste declarații antieuropene nu reprezintă poziția oficială a României. Președintele României, domnul Traian Băsescu, regretă în mod profund iresponsabilitatea declarațiilor unor oficiali și politicieni români, care pun interesul lor electoral și personal mai presus de interesul național. Domnul Traian Băsescu, le cere tuturor politicienilor să nu mai facă astfel de declarații iresponsabile, care vulnerabilizează poziția țării noastre în cadrul negocierilor pentru următorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 – 2020, și care afectează grav imaginea României în plan internațional, cu efecte, în principal, asupra grupurilor de investitori”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Noul duel dintre Băsescu şi Ponta a început luni seara, după ce preşedintele a declarat că respectarea statului de drept în România este pusă sub semnul întrebării de către partenerii europeni, datorită refuzului Parlamentului de a permite procurorilor începerea urmăririi penale împotriva unor parlamentari şi lipsei de determinare a Guvernului de a pune a-şi respecta angajamentele luate în vară faţă de Comisia Europeană. În schimb, Ponta l-a acuzat pe preşedinte că aduce prejudicii statului afirmând că România nu este stat de drept. „Cum e să fii şeful unui stat şi să spui că statul acela nu mai e stat de drept când tu eşti şeful acelui stat? E un pic ridicol, trebuie să recunoaştem”, a comentat Ponta.

Joi, Ponta s-a întâlnit cu Băsescu pentru a discuta despre nivelul reprezentării României la Consiliul European şi poziţia ţării noastre în cadrul acestei reuniuni. Ponta a acceptat fără comentarii decizia preşedintelui de a merge la Bruxelles şi se declara satisfăcut în ceea ce priveşte discuţia cu Traian Băsescu.

„Propunerea prezentată de preşedintele van Rompuy ce impune scăderi la fondurile de coeziune şi pentru politica agricolă comună şi introducerea de criterii noi, nefavorabile României, este o propunere inacceptabilă şi va întâlni opoziţia fermă şi nenegociabilă a României incluzând inclusiv prin exercitarea dreptului de veto al României (…) Nu există disensiuni cu preşedintele, domnia sa m-a anunţat că, ţinând cont de situaţia europeană doreşte şi preferă să participe personale la Consiliul European”, anunţat premierul.

La numai o zi însă, normalizarea relaţiilor dintre cele două palate s-a sfârşit brusc, după ce Băsescu a dat o replică brutală susţinerii de către Ponta a exercitării dreptului de veto. „De la anunţul de ieri cu veto-ul, toatele statele contributoare s-au băgat sub birouri, sunt într-o alertă că România pune veto. Cred că sesizaţi ironia. Nu poţi să mergi în halul ăsta la Bruxelles. În opt ani n-am văzut niciun stat făcânt veto în Consiliul European atunci când nu s-a încălcat Tratatul Uniunii Europeni”, a spus şeful statului.

Băsescu nu s-a limitat aici cu sarcasmul: „Nu te poţi duce la donatori să le spui: Doamna Merkel, dacă nu-mi dai mai mulţi bani, îţi trântesc un veto de nici nu mai pleci de la Berlin”, a spus preşedintele României adăugând că dreptul de veto poate fi folosit doar atunci când este încălcat Tratatul UE sau când unui stat membru i se aplică alte criterii decât altora.”

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Ce viață duce Victor Pițurcă la 70 de ani. Locul special de unde își procură doar alimente sănătoase, nu mănâncă din altă parte
Capital.ro
Nu este Maldive, dar seamănă cu ele: noul paradis turistic construit de Arabia Saudită la Marea Roșie
Playtech.ro
Cât de des trebuie spălată lenjeria de pat vara. Puţini procedează aşa, însă îşi pun sănătatea în pericol
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în Tulcea! Mai multe drone au fost detectate lângă Chilia şi Ismail
iamsport.ro
”Îi spunea antrenorului: «Nu dau bani aici să îmi scoți fiul la pauză!»”. Susține că a asistat la scene neverosimile cu Diana Șucu în prim-plan
MediaFlux
Mercur intră în Leu pe 11 iulie 2026! Ce reprezintă acest fenomen astrologic și care sunt cei mai afectați nativi
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?