Se caută papă: Cine sunt posibilii succesori ai papei Benedict al XVI-lea VIDEO

Anunţul papei Benedict al XVI-lea că se retrage din funcţie a născut un val de speculaţii în legătură cu cine va prelua frâiele Bisericii Catolice. Unii analişti spun că ar putea fi timpul pentru un prim papă din afara Europei, poate chiar din America Latină, informează România TV.
Alina Costache
12 feb. 2013, 07:15
Se caută papă: Cine sunt posibilii succesori ai papei Benedict al XVI-lea VIDEO

Ultimii doi suverani pontifi, polonezul Ioan Paul al II-lea şi germanul Benedict al XVI-lea, au fost primii papi care nu au fost italieni. Acum, cardinalul Peter Tuckson, din Ghana, se numără printre favoriţi. Şeful Biroului pentru pace şi justiţie de la Vatican, în vârstă de 64 de ani, pledează pentru mai multă conştiinţă socială în Biserică. De asemenea, el s-a pronunţat în repetate rânduri pentru o reformă financiară mondială, însă a arătat la un sinod recent un clip video care critică musulmanii, ceea ce l-ar putea face nepotrivit pentru Sfântul Scaun.

Un alt candidat important este cardinalul Vienei, Cristof Şoenborn, un fost elev şi aliat al lui Benedict al XVI-lea. Şi Timothy Dolan, cardinalul Statelor Unite, este o voce importantă a catolicismului. Umorul şi energia sa au impresionat Vaticanul. Însă stilul său, uneori prea direct, ar putea fi prea „american” pentru unii.

Pe continentul latino-american, cel mai puternic candidat este cardinalul brazilian Odilo Pedro Şerer. El este privit drept un conservator în ţara sa, însă drept un moderat în restul lumii.

Între timp, Biserica italiană mizează pe arhiepiscopul de Milano, Angelo Scola. Expert în bioetică, el are şi relaţii bune cu musulmanii. Cu toate acestea, discursurile sale sunt adesea greoaie, în timp ce cardinalii ar putea căuta un orator carismatic.

Cardinalii mai tineri de 80 de ani se vor reuni la Vatican până la sfârşitul lunii martie. Ei se vor izola în Capela Sixtină, unde vor alege prin vot secret următorul papă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT