Se conturează un oligopol pe piaţa de retail. Mega Image, după ce a înghiţit Profi, se pregăteşte să cumpere Carrefour

Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, care deține și brandul Mega Image și a cumpărat recent în România rețeaua de magazine Profi, a fost interesat să preia și lanțul francez de supermarketuri Carrefour.
Filip Stan
24 mai 2025, 15:06
Se conturează un oligopol pe piaţa de retail. Mega Image, după ce a înghiţit Profi, se pregăteşte să cumpere Carrefour
Marii retaileri din România au dat lovitura

Proprietarul Mega Image și Profi, discuții pentru cumpărarea Carrefour. Au existat discuții în acest sens la sfârșitul anului trecut, dar acestea au eșuat deocamdată, ajungându-se la concluzia că o preluare ar fi dus la o poziție prea puternică în Belgia și România, conform datelor analizate de Profit.ro.

În plus, o preluare străină a Carrefour se confruntă și cu rezistență politică în Franța. În 2021, o preluare de către compania canadiană Couche-Tard a fost blocată, parțial din cauza preocupărilor legate de securitatea alimentară, indică La Lettre.

Motivul pentru care e indicat să ajungi la Kaufland după ora 19:00. Pont: ce fac angajaţii înainte de ora închiderii!

Ahold Delhaize și Carrefour au refuzat să comenteze informațiile. Ahold Delhaize și Carrefour au aproximativ aceeași cifră de afaceri (în jur de 90 de miliarde de euro), dar valoarea de piață a companiei-mamă a lui Albert Heijn, cu sediul în Zaandam, este de trei ori mai mare (34 de miliarde euro față de aproape 10 miliarde euro Carrefour).

Ahold Delhaize a achiziţuiona reţeaua de retail alimentar Profi Rom Food SRL (Profi) de la MidEuropa, la o valoare a companiei de aproximativ 1,3 miliarde de euro.

”Ahold Delhaize anunţă finalizarea procesului de achiziţie a reţelei româneşti de retail alimentar Profi Rom Food SRL (Profi) de la MidEuropa, la o valoare a companiei de aproximativ 1,3 miliarde de euro. Prin această achiziţie, Ahold Delhaize îşi dublează prezenţa pe segmentul de retail din România, unde operează în prezent aproape 1.000 de magazine sub brandul Mega Image”, anunţa recent grupul.

Ahold Delhaize estimează că Profi va adăuga aproximativ 3 miliarde de euro în vânzări nete la rezultatele sale financiare din 2025. Totodată, se aşteaptă ca pentru anul 2025 tranzacţia Profi sa aiba un impact neutru asupra câştigului pe acţiune diluat. Detalii suplimentare despre impactul asupra rezultatelor financiare ale Ahold Delhaize vor fi furnizate pe 12 februarie, ca parte a perspectivelor sale pentru 2025.

„Aş dori să urez cel mai călduros bun-venit întregii echipe Profi din magazine, sedii, din reţeaua de transport şi distribuţie, precum şi furnizorilor. Profi este un brand puternic, cu o perspectivă solidă de creştere, care aduce o ofertă unică pentru clienţii din România datorită reţelei sale vaste de magazine şi produse locale. Sunt foarte mândru că adaugăm încă un brand puternic în familia noastră europeană de branduri, consolidându-ne şi mai mult poziţia în Europa Centrală şi de Sud-Est”, spune Claude Sarrailh, CEO Ahold Delhaize Europa & Indonezia.

Profi este unul dintre cei mai mari retaileri tradiţionali din România, care operează aproximativ 1.700 de supermarketuri şi magazine de proximitate. În anul financiar încheiat în iunie 2024, compania a generat vânzări nete de 2,7 miliarde de euro. Alăturarea celor două branduri va completa şi extinde prezenţa actuală a Ahold Delhaize în România.

Proprietarul Mega Image și Profi a numit un fost membru al boardului Lidl în funcția de Chief Commercial Officer. Se dorește eficientizarea costurilor și dezvoltarea mărcilor private în România

„Echipa Mega Image este încântată că are acum o companie-soră românească sub umbrela Ahold Delhaize. Combinaţia dintre brandurile noastre va completa şi va extinde amprenta actuală a Ahold Delhaize în România şi ne va permite să deservim mai bine clienţii”, declară Mircea Moga, CEO Mega Image.

Intenţia de a achiziţiona Profi a fost anunţată pe 30 octombrie 2023 şi aprobată recent de Consiliul Concurenţei din România, cu angajamentul respectării obligaţiilor post-finalizare a tranzacţiei privind relaţiile cu furnizorii de pe piaţa de retail din România, precum şi cedarea a 87 de magazine.

BofA Securities şi Goldman Sachs au acţionat în calitate de consilieri financiari pentru Ahold Delhaize; CMS Cameron McKenna Nabarro Olswang şi GNP Guia Naghi & Partners au acţionat în calitate de consultanţi juridici.

Ahold Delhaize este unul dintre cele mai mari grupuri de retail alimentar din lume şi lider atât în supermarketuri, cât şi în comerţul electronic. Grupul deserveşte 63 de milioane de clienţi în fiecare săptămână, atât în magazine, cât şi online, în Statele Unite, Europa şi Indonezia. Împreună, aceste mărci angajează peste 400.000 de angajaţi în 7.716 magazine alimentare şi de specialitate. Cu sediul în Zaandam, Olanda, Ahold Delhaize este listată la bursele Euronext Amsterdam şi Bruxelles (ticker: AD), iar certificatele sale de depozit americane sunt tranzacţionate pe piaţa extrabursieră din SUA şi cotate pe piaţa OTCQX International.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
MM Stoica, analiză dură a FCSB: „Suntem pe fundul prăpastiei! Bifăm un record istoric”. Ce se întâmplă cu Alibec 
Capital.ro
Călin Georgescu, în fruntea României. George Simion i-a dat vestea excelentă: Suntem la un pas distanță să luăm țara în mâini!
Playtech.ro
De ce se aud zgomote în calorifere și ce poți face ca să le elimini
Adevarul
Vacanța de vis în Albania, transformată în coșmar. Povestea unui cuplu care s-a adresat Curții de Justiție Uniunii Europene
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Pensii noiembrie. Mai mulți bani pentru anumiți români
stirilekanald.ro
O nouă EXPLOZIE a avut loc cu câteva momente în urmă, din cauza acumulării de gaze
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai