Se dă lege! Va dispărea, treptat adeverința de asigurat la Sănătate, în format fizic.
Senatorii au adoptat luni, cu 111 voturi ”pentru” și două voturi ”împotrivă”, un proiect de lege ce prevede eliminarea treptată, până la 31 decembrie 2027, a obligației persoanelor asigurate la Sănătater de a prezenta adeverință sau alte dovezi fizice privind calitatea de asigurat atunci când aceasta poate fi verificată electronic.
Noul act normativ interzice solicitarea adeverinței de asigurat, atunci când această calitate poate fi verificată electronic.
Proiectul de lege nu schimb regimul juridic al calității de asigurat, nu modifică regulile privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), nu instituie noi categorii de persoane asigurate și nici nu extinde pachetul de servicii medicale de bază.
Efectul noii legii este eliminarea prezentării dovezii fizice a calității de asigurat când pacientul merge la medicul de familie sau la spital.
Potrivit inițiatorilor legii, măsura va duce la reducerea deplasărilor inutile și a timpului pierdut de persoanele obligate să prezinte o dovadă fizică a calității de asigurat.
Principalele modificări incluse în proiectul de lege sunt următoarele:
”Este interzisă solicitarea adeverinței de asigurat în situația în care calitatea de asigurat poate fi verificată electronic, cu excepția adeverinței de asigurat emise pentru persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conștiință, primirea cardului național de asigurări sociale de sănătate”, se arată în proiect.
Până la 31 decembrie 2027, cardul național de asigurări sociale de sănătate și cartea electronică de identitate pot fi utilizate în mod alternativ ca instrumente de autentificare în Platforma informatică, precum și pentru dovedirea calității de asigurat, se arată în același proiect.
Proiectul va merge în Camera Deputaților, for decizional în acest caz.