Se dărâmă blocul de la atâta cultură! Un istoric din Deva, reclamat pentru numărul imens de cărţi pe care le deţine

Istoricul şi publicistul Daniel Iancu, din Deva, a fost reclamat de un vecin la asociaţia de locatari că ar avea prea multe cărţi, unele dintre acestea fiind depozitate pe casa scării şi pe terasa comună a blocului în care locuieşte, bărbatul apreciind însă că volumele, de ordinul miilor, nu au cum să deranjeze pe cineva.
Mircea Filipescu
26 feb. 2024, 08:38
Se dărâmă blocul de la atâta cultură! Un istoric din Deva, reclamat pentru numărul imens de cărţi pe care le deţine

„Am auzit despre această reclamaţie verbală de la alţi vecini, pentru că nu există un document scris în acest sens. Toate aceste cărţi nu deranjează pentru că o parte se află pe casa scării, la ultimul etaj, acolo unde se află şi apartamentul meu. Dacă va trebui să le mut de acolo, mă voi conforma şi voi respecta prevederile legale”, a declarat duminică Daniel Iancu.

El are acum o colecţie de circa 20.000 de volume, o parte fiind depozitată în biblioteca apartamentului, iar restul pe casa scării sau pe terasa blocului. Numărul cărţilor a fost mult mai mare, însă o parte dintre ele le-a donat, în special cele care nu aveau o temă legată de istorie.

„Unele cărţi le-am cumpărat, pe altele le-am primit ca donaţie. De exemplu, am cumpărat biblioteca fostului meu profesor de fizică, circa 10.000 de volume, însă le-am păstrat doar pe cele care au ca tematică istoria, deoarece asta mă pasionează”, a explicat deveanul, potrivit Agerpres.

Citeşte şi: Veste tristă în lumea culturii! A murit criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu, la vârsta de 76 de ani

Iancu a menţionat că zilele trecute a postat un mesaj pe pagina sa de socializare în care susţinea, mai în glumă, că vecinilor le este teamă că blocul s-ar putea prăbuşi din cauza cărţilor sale, iar de aici subiectul a luat amploare, inclusiv prin comentariile internauţilor.

Daniel Iancu este doctor în istorie şi lucrează la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. A absolvit Facultatea de Istorie-Arheologie a Universităţi „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

A semnat mai multe volume de istorie şi reportaje, fiind, în acelaşi timp, un pasionat de fotografie. Între cărţile publicate se numără „Historii aleatorii” (Cluj Napoca, 2015), „Sate la marginea lumii. Arhitectură tradiţională din judeţul Hunedoara (Cluj-Napoca, 2015) sau volumele de reportaje de călătorie „Rătăcit din întâmplare”, „Plecat de acasă” şi „Pierdut prin munţi”.

Citeşte şi: Gestul făcut de Traian Băsescu la priveghiul Mioarei Roman a uimit pe toată lumea. Fostul președinte o evacuase pe fosta soție a lui Petre Roman cu ani în urmă

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT