Se dau bani de la stat. Mii de români se vor trezi cu conturile pline până joi. Anunţ oficial de la Guvern

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că în noaptea de luni spre marţi a fost autorizată la plată o sumă de 28,671 milioane de euro pentru 102.077 fermieri, bani care vor intra în două-trei zile în conturile acestora.
Romania TV
16 oct. 2018, 07:30
Se dau bani de la stat. Mii de români se vor trezi cu conturile pline până joi. Anunţ oficial de la Guvern

„În noaptea aceasta am autorizat la plată 28,671 milioane de euro pentru 102.077 fermieri. Azi este prima zi, sistemul merge în continuare, ordinele de plată pleacă către trezorerii şi banii către fermieri. De aici încolo, până joi, practic în 2-3 zile, banii trebuie să intră în conturile fermierilor. Am spus că pentru 100.000 şi iată că sunt 102.077 fermieri. Cinste lor bravo nouă”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Petre Daea.

El a precizat că de la 1 noiembrie vor începe plăţile şi la ovine/caprine, iar de la 1 decembrie se va plăti întreaga sumă pentru animale.

„La 1 noiembrie începem să dăm avansul şi pentru oi, iar de la 1 decembrie dăm plata întreaga pentru animale. Noi facem ce trebuie cât mai repede. (…) Cuantumurile pe cap de animal nu s-au stabilit, încă lucrăm la ele, le verificăm pe toate ca să nu greşim”, a adăugat şeful MADR.

Acesta a mai spus că, din cele 1,801 miliarde de euro alocaţi pentru plăţile directe din FEGA, s-a plătit până la această dată o sumă de 1,7 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o rată de absorbţie de 99,61%. „Sunt bani pe care îi luăm de la Uniunea Europeană. În 2017, am accesat 99,9% pe plăţi directe, iar anul acesta procentul este de 99,61% până acum şi mai sunt câteva sume care vor corecta gradul de accesare”, a adăugat Petre Daea.

Şeful MADR a anunţat încă de săptămâna trecută că fermierii vor primi 70% din plăţile directe pe suprafaţă, începând cu primul minut din 16 octombrie.

„Şi acum suntem în situaţia de a acorda la timp subvenţiile, şi o spun pedalând pe această afirmaţie: la cumpăna nopţii, în primul minut din 16 octombrie. Vă spun cu exactitate. Avem prelucrate până la această dată 247.000 de dosare pentru fermieri. Începem să dăm aceste subvenţii în aşa fel încât dumneavoastră, fermierii, să le puteţi valorifica în funcţie de interes, în funcţie de nevoi, într-un cuvânt ce decideţi să faceţi cu ele, important este să le aveţi”, a spus ministrul Agriculturii pe 9 octombrie.

Avansurile reprezintă 70% din plata nominală pe suprafaţă din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

APIA trebuie să plătească avansurile pe suprafaţă până la 30 noiembrie 2018, iar de la 1 decembrie se va intra pe plata regulară.

Guvernul a aprobat pe 4 octombrie 2018 hotărârea privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului pe hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, dar şi a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.

Astfel, plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă este de 102,5 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha şi 5 ha, inclusiv – 5 euro/ha şi peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv – 50,3 euro/ha, plata pentru înverzire – 58,2 euro/ha şi plata pentru tinerii fermieri – 25,8 euro/ha. Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate.

Pentru speciile ovine/caprine, plăţile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 56,1 milioane de euro, urmând să se stabilească şi cuantumul pe cap de animal.

Fermierii români au depus în perioada 1 martie – 15 mai a.c. peste 866.000 de cereri unice de plată pentru o suprafaţă de 9,7 milioane de hectare, înregistrându-se o depăşire cu 250.000 de hectare faţă de anul 2017, în timp ce anul trecut au fost depuse 884.464 cereri, pentru o suprafaţă de 9,545 milioane hectare.

Plafonul alocat României pentru plăţile directe, prevăzut în regulamentul Comisiei Europene, este 1,912 miliarde de euro pentru campania din 2018.

Plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,6638 lei/euro.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Jenant! Radu Miruță, ministrul Transporturilor, a stârnit indignare la evenimentul TAROM dedicat marelui antrenor român: nimic despre Mircea Lucescu!
Capital.ro
Septembrie aduce un calendar fiscal încărcat. Ce formulare au termene-limită în această lună
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului