Se limpezesc apele la Dinamo. Acţionarul majoritar se va alege între Ionuţ Negoiţă şi Nicolae Badea

Acţionarul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat că s-a înţeles cu Nicolae Badea în ceea ce priveşte structura acţionariatului clubului, unul dintre ei urmând să preia în scurt timp părţile sociale deţinute de Dragoş Săvulescu.
Romania TV
29 ian. 2013, 16:12
Se limpezesc apele la Dinamo. Acţionarul majoritar se va alege între Ionuţ Negoiţă şi Nicolae Badea

Am avut o discuţie cu domnul Badea la finalul săptămânii trecute şi s-a mai făcut un pas. S-a agreat de principiu ca unul dintre noi să-şi asume majoritatea şi asta implică partea financiară, administrarea clubului, dar şi performanţele. Ăsta să fie pachetul pentru cel care deţine pachetul majoritar. Iar minoritarul va plăti cota lui de salarii şi se va obliga să aducă sponsorizări la club.

Eu sunt deschis oricărei variante şi domnul Badea a spus la fel, că se gândeşte la ambele variante, le ia în calcul. Majoritarul va duce greul, iar minoritarul va avea o misiune mult mai uşoară. Majoritarul se va ocupa de tot, va plăti şi datoriile, le ia la pachet. Toate, până la zece milioane. Da, sunt dispus să iau acest pachet. Cel care îşi asumă acest pachet va cumpăra de la Săvulescu acţiunile şi devine majoritar. Va avea 60 la sută din acţiuni, plăteşte 10 milioane datorii plus acţiunile lui Săvulescu„, a declarat Ionuţ Negoiţă la Digisport.

Oficialul grupării „alb-roşii” speră ca odată cu rezolvarea acestui aspect Dinamo să nu mai aibă probleme financiare: „Din ceea ce am discutat cu domnul Badea mi-am dat seama că e deschis, că trebuie făcut ceva pentru că lucrurile s-au acutizat, suntem într-o situaţie destul de critică. Trebuie făcut ceva. E o formulă echitabilă. Sunt convins că şi domnul Badea are puterea să facă treaba asta. Trebuie să-şi asume cineva chestiunea asta.

Dinamo e într-un blocaj pentru că trece de la un sistem vechi la unul mult mai clar. Nu cred că se va ajunge la greva jucătorilor, cred că în câteva săptămâni se vor tranşa lucrurile şi se vor rezolva foarte repede şi problemele financiare. La domnul Badea este cheia. Eu îmi voi face în continuare treaba. Domnul Badea trebuie să-şi asume una dintre aceste poziţii. Eu, ca acţionar majoritar, aş face o infuzie de capital serioasă, de ordinul milioanelor. Avem costuri mari şi din partea băncilor şi aş închide câteva linii de credit„.

La finalul anului trecut, Ionuţ Negoiţă le-a propus celorlalţi doi acţionari, Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu, un plan de redresare a clubului, prin care el să investească o sumă de bani mai mare, devenind în schimb acţionar majoritar la FC Dinamo.

Acţionarul Dragoş Săvulescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte delegat al lui Dinamo şi vrea să renunţe la cota sa de 30 la sută din acţiunile clubului Dinamo. Ceilalţi doi acţionari, Nicolae Badea şi Ionuţ Negoiţă, deţin şi ei câte 30 la sută din acţiuni, în timp ce 10 procente aparţin FC Dinamo, adică vechea societate care a administrat clubul.

La începutul lunii august 2012, omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a preluat, pentru o sumă de „câteva milioane” de euro, un pachet de 30 la sută din acţiunile clubului Dinamo, rămase în proprietatea lui Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu după retragerea lui Cristian Borcea din rândul acţionarilor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Florin Tănase, out din primul 11 al FCSB după ce Gigi Becali i-a zis să se lase? Verdictul lui Meme. Exclusiv
Capital.ro
Primăria Capitalei schimbă regulile pentru ajutoare. Vouchere eliminate, stimulente reduse și plăți suspendate
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Bătrâna, comuna uitată în munți, cu 50 de locuitori și pistă de biciclete. „Satele n-au apă și curent, iar pe pistă merg tractoarele”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
Dezastru în Superliga! După CFR Cluj, un alt club vrea insolvența
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat