Se schimbă banii. Trucul prin care comercianţii îşi rotunjesc profiturile la conversia bancnotelor

Trecerea la euro aduce un scandal de proporţii în Croaţia. Ministrul Economiei îi acuză pe retaileri că au profitat de adoptarea monedei europene ca să mărească nejustificat preţurile
Filip Stan
04 ian. 2023, 22:15
Se schimbă banii. Trucul prin care comercianţii îşi rotunjesc profiturile la conversia bancnotelor

Se schimbă banii în Croaţia, au mai rămas câteva zile, până pe 14 ianuarie, când toate preţurile vor fi doar în euro, şi nu în defuncta kuna.

Pentru Croaţia, trecerea dintre ani a fost şi trecerea la următorul nivel al integrării europene: adoptarea euro, rezultatul celei mai lungi perioade de pace şi prosperitate din Europa, şi intrarea în spaţiul fără frontiere Schengen.

Se schimbă banii! Din 14 ianuarie 2023, aceste bancnote nu vor mai fi acceptate în magazine. Cum se plătesc salariile!

Trecerea la euro a fost însă pretext pentru scumpiri, în Croația. Guvernul amenință cu instaurarea unor liste negre, cu practici comerciale interzise

Se schimbă banii, cresc preţurile

La doar câteva zile de la adoptarea monedei euro, Croația se confruntă cu creșteri alarmante ale prețurilor. Ministrul Economiei Davor Filipović acuză comercianții că folosesc tranziția de la kuna la euro drept pretext pentru a mări prețurile și că încearcă să înșele cetățenii.

În urma creșterii nejustificate a prețurilor, odată cu intrarea în zona euro, de la 1 ianuarie, ministrul a avut o întâlnire cu reprezentanții mai multor lanțuri de retail din Croația. Acesta a anunțat că s-ar putea recurge la liste negre, care să cuprindă practicile comerciale interzise.

UMILITOR! România nu intră în Schengen. Austria şi Olanda au votat împotriva aderării României şi Bulgariei. Croaţia a fost acceptată

„Am vorbit cu reprezentanții lanțurilor de retail despre creșterea continuă a prețurilor la alimente și băuturi nealcoolice și despre conversia kunei în euro. Inflația este în prezent de 13,5%, creșterea prețurilor aferente alimentelor și băuturilor nealcoolice are cel mai mare efect în acest sens”, a transmis Davor Filipović, conform publicației HRT.

Davor Filipović susține că lanțurile de retail își măresc prețurile de la lună la lună, încercând să înșele cetățenii croați.

„Lanțurile de retail își măresc prețurile de la lună la lună. Acum, când introducem euro, ei cresc prețurile și încearcă să înșele cetățenii croați. Asta nu va funcționa pentru ei. Când te uiți, de exemplu, în septembrie, am limitat prețul a nouă produse de bază. Puteai auzi de la comercianți că îi va ruina și că vor fi lipsuri și nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Până la șapte dintre cele nouă produse de astăzi au un preț mai mic decât cel maxim. A fost concurență, prețurile au scăzut. Acesta este un indiciu clar că există loc de scădere, și nu o creștere continuă a prețurilor. Oricine va încerca să profite de această situație a tranziției la euro nu va reuși, vom proteja cetățenii”, a mai spus el, conform sursei citate.

Înainte de intrarea în zona euro, guvernul le garanta cetățenilor că tranziția nu va provoca creșteri ale prețurilor. Acum, acesta promite că va lua măsuri pentru a proteja cetățenii de această “exploatare perfidă și speculă neonestă”.

Ministrul economiei, Davor Filipović, a mai spus că inflația se situează în prezent la 13,5% și că este determinată în principal de creșterile prețurilor la alimente și băuturi nealcoolice.

Acesta a reamintit că guvernul a asigurat salarii pentru 800.000 de lucrători din sectorul privat în timpul pandemiei de COVID-19, precum și prețuri rezonabile și accesibile la energie și combustibil, în timpul crizei energetice, în timp ce lanțurile de retail au continuat să crească prețurile, în fiecare lună.

Reprezentanții lanțurilor de retail nu au vorbit cu presa după întâlnirea cu ministrul, dar au spus înainte de întâlnire că acele creșteri de preț nu s-au datorat rotunjirii prețurilor, ci altor factori, printre care criza COVID-19 și războiul din Ucraina.

„Comercianții cu amănuntul nu și-au mărit prețurile. Le-au rotunjit conform regulilor. Dacă ultima cifră era cinci sau mai mare, prețul era rotunjit prin adaos, iar dacă era patru sau mai puțin, era rotunjit scădere, la fel cum a propus Guvernul”, a declarat șeful comercianților cu amănuntul al Asociației Patronale Croate, Martin Ivačić.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT