Se schimbă sistemul de asistenţă socială. Apare VENITUL MINIM DE INCLUZIUNE

Guvernul a redactat legea venitului minim de incluziune, care va unifica toate ajutoarele pe care le primesc acum persoanele şi familiile sărace. Noua lege se va aplica de la jumătatea anului 2017 sau, cel mai târziu, de la începutul anului 2018. Va creşte atât cuantumul ajutoarelor sociale, cât şi numărul beneficiarilor.
Iulian Tudor
17 mart. 2016, 07:08
Se schimbă sistemul de asistenţă socială. Apare VENITUL MINIM DE INCLUZIUNE

Venitul minim garantat, alocațiile pentru susținerea familiilor sărace și ajutoarele pentru încălzire, cele trei tipuri majore de programe de asistenţă socială care se aplică acum, vor fi unificate într-un singur act normativ, care se referă la venitul minim de incluziune, potrivit economica.net.

Potrivit calculelor Ministerului Muncii, pe componenta de ajutor de incluziune, numărul de beneficiari crește cu 34% față de numărul de beneficiari actuali ai ajutorului social, respectiv de la 257.000 la 344.600 familii și persoane singure. Ajutorul mediu acordat de stat va crește cu 58% față de cel actual, de la 221 lei la 349 lei. În plus, oficialii au mai calculat că, pentru două treimi din beneficiari, adică 229.700 de familii şi persoane singure, statul va plăti şi contribuţia la sănătate.

Pentru componenta de ajutor dat de stat familiilor cu copii, numărul de beneficiari rămâne constant, la 281.000, dar alocaţia medie va creşte cu 30%, de la 142 de lei la 185 de lei.

Citeşte mai mult pe economica.net

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Edi Iordănescu, în locul lui Zeljko Kopic! Fostul selecționer, dorit înapoi în Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce amendă primești dacă lași noroi pe șosea. Legea se aplică inclusiv vehiculelor care ies de pe terenuri
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT