Se taie retroactiv tichetele de masă! Ce angajaţi trebuie să dea banii înapoi chiar înainte de Sărbători DOCUMENT

Mai mulți mecanici Metrorex cu salarii mari, dar și alți salariați care au câștigat peste 8.000 de lei au fost puși de conducerea societății de transport subteran să restituie tichetele de masă.
Filip Stan
08 dec. 2023, 11:55
Se taie retroactiv tichetele de masă! Ce angajaţi trebuie să dea banii înapoi chiar înainte de Sărbători DOCUMENT

Mecanici Metrorex cu salarii mari, puși să restituie tichetele de masă. Mai mulți mecanici Metrorex cu salarii mari, dar și alți salariați care au câștigat peste 8.000 de lei au fost puși de conducerea societății de transport subteran să restituie tichetele de masă deja primite în contul lunii octombrie. Măsura a fost luată în virtutea Legii 296/2023, cunoscută și sub numele de Legea austerității.

Club Feroviar a intrat în posesia unui Ordin de serviciu semnat de șeful Depoului Exploatare TEM (trenuri electrice de metrou), prin care angajaților ale căror venituri realizate în luna octombrie au depășit suma netă de 8.000 de lei li se cere să restituie contravaloarea tichetelor de masă.

Ordonanţa austerităţii. Nu se dau bani în 2024 pentru munca suplimentară a bugetarilor. Sporurile şi toate indemnizaţiile se îngheaţă

În preambulul documentului se face referire la Legea 296/2023 ”privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung” și la Memorandumul cu tema ”Exceptarea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA şi a Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul Bucureşti Metrorex SA de la unele prevederi ale legii menționate. În actul normativ se stipulează că acordarea tichetelor de masă se va face doar pentru angajaţii care au salarii mai mici de 8.000 de lei.

Mai mulți mecanici Metrorex cu salarii mari, puși să vină cu bani de acasă pentru tichetele de masă

”(…) se va proceda la reglarea tichetelor de masă aferente lunii octombrie 2023. Conform art.12 (5) din Legea nr. 165 din 10 iulie 2018 privind acordarea tichetelor de masă: salariatul are obligaţia să restituie angajatorului la finele fiecărei luni, precum şi la încetarea contractului individual de muncă, tichetele de masă necuvenite în cazul tichetelor de masă pe suport hârtie sau valoarea corespunzătoare tichetelor de masă necuvenite, în cazul tichetelor de masă pe suport electronic. Ca atare, următorii salariați (conform tabelului anexat) au obligaţia de a se prezenta în cel mai scurt timp la Compartimentul Financiar din cadrul Depoului Exploatare TEM Berceni pentru completarea angajamentului de plată în vederea reţinerii contravalorii tichetelor de masă necuvenite aferente lunii octombrie 2023 pe statul de plată”, se arată în Ordinul de serviciu semnat de șeful de depou Mircea Radu Sebeșan și de contabilul șef Ecaterina Camelia Popa.

Ce ajutoare nu se mai dau în 2024. Aproape 2 milioane de români vor fi afectaţi de tăierea acestor vouchere

Imediat după emiterea acestui document administrativ, a venit și replica președintelui Unitatea-Sindicatul Liber Metrou, Marian Artimon, care a trimis o adresă către directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, către Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul de Administrație ale societății.

”Având în vedere faptul că luna noiembrie este deja încheiată, vă solicitam să luați măsuri pentru a fi acordate tichetele de masă pentru întreg personalui Metrorex, fară discriminare, conform CCM Metrorex SA 2023/2024, care stipulează că drepturiţe prevăzute se acordă la toți salariații Metrorex. Având în vedere prevederite Codului Civil, până la expirarea Contractului Colectiv de Muncă aplicabil la Metrorex, acesta se aplică conform înțelegerii părților. Consideram că orice alt mod de interpretare a CCM este rea-voință și pot fi întrunite fapte de natură penală ce fac atingere abuzului în serviciu. Tocmai pentru a nu perturba buna funcționare a activității metroului, sperăm că se înțelege situația existentă în rândul salariaților metroului bucureștean”, se arată în adresa menționată.

Sindicaliștii de la metrou au atras atenția încă de la începutul lunii trecute că prin aplicarea Legii 296/2023 mai multe categorii de angajați ai Metrorex, cu venituri mari, nu vor mai beneficia de tichete de masă.

Pentru a-și cere drepturile, angajații au organizat și două mitinguri de protest în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar. De prevederile legale privind neacordarea tichetelor de masă sunt afectați cu precădere șefii din aparatul central al Metrorex, dar și șefii de depouri și alte divizii din cadrul societății. Sub incidența Legii austerității intră însă și mecanici Metrorex cu salarii mari, în special cei mai puțin tineri, cărora veniturile le sunt ”săltate” de sporul de vechime.

Marian Artimon critică Ministerul Finanțelor

USLM a dat publicității joi dimineață un comunicat în care critică Ministerul Finanțelor: ”Niciun salariat cu studii superioare din sistemul feroviar din România nu va mai primi bonuri de masă.  Cine spune asta? Ministerul de Finanțe. De ce? Așa vrea dumnealui. Nu contează că încalcă Legea 195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar, Legea Dialogului Social 367/2022, Codul Muncii și Contractele Colective de Muncă, dânsul așa vrea. După șase luni, când instanța va da dreptate salariaților feroviari și va arăta încălcările legilor menționate anterior, economia pe care o visează dânsul vă fi o cheltuială suplimentară. Oricum nu îl afectează pe dumnealui căci, din păcate, tot societățile feroviare subfinanțate vor plîti pagubele. Atunci, poate aceleași ministru va spune: . Și tot așa. Punct și de la capăt.

P.S. Știe cineva la Ministerul de Finanțe dacă se aplică această discriminare după statutul social și după nivelul studiilor avute privind acordarea bonurilor de masă?”.

Tichetele de masă, mai valoroase de la 1 ianuarie 2024. Ce sumă va încasa un angajat. Termenul până la care trebuie cheltuiți banii

Afacerea tichetelor de masă ar putea deveni doar un vis frumos

Afacerea tichetelor de masă ar putea deveni doar un vis frumos

Valoarea tichetelor de masă crește la 40 de lei din 1 ianuarie 2024. Astfel de la începutul anului viitor, un angajat cu normă întreagă, va încasa suma de 880 de lei în tichete de masă.

”Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, majorarea valorii tichetului de masă în contextul scăderii puterii de cumpărare a populației, ca urmare a războiului din Ucraina și a liberalizării prețurilor la energie” transmit autoritățile.

Executivul a decis majorarea în două etape a acestei valori: de la 30 de lei la 35 de lei, începând cu data de 1 august 2023, respectiv 40 de lei din 1 ianuarie 2024.

Guvernul s-a răzgândit și nu va permite plata cash. Cum vor fi acordate și ce valoare vor avea de la 1 ianuarie

Într-o lună intră în vigoare a doua majorare, la 40 de lei. Motivarea celei de-a doua majorări a valorilor tichetelor de masă constă în faptul că puterea de cumpărare a românilor a scăzut dramatic.

Asta din cauza scumpirilor la alimente. ”Prin derogare de la art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, nivelul nominal al tichetului de masă, de până la 40 de lei/tichet/zi, se va aplica și în primele două luni ale semestrului II ale anului 2024, respectiv august 2024 și septembrie 2024”, transmis reprezentanții Ministerului Muncii.
Valoarea tichetelor de masă crește din 1 ianuarie 2024: când își pierd valabilitatea
Ținând cont de faptul că un angajat lucrează, lunar, aproximativ 22 de zile, valoarea tichetelor de masă pe care acesta o va primi pe card se ridică la 880 de lei.

Atenție însă: bonurile de masă își pierd valabilitatea iar sumele necheltuite se pierd. Beneficiarii bonurilor de masă trebuie să știe că, dacă nu sunt cheltuite în perioada de valabilitate, sumele primite pe card sunt retrase de emitent, iar beneficiarul le pierde.

Așa cum stabilește Legea 165/2018, voucherele de masă se emit exclusiv pe suport electronic. Asta înseamnă că și tichetele de masă, printre altele, sunt emise acum doar pe card.

Tichetele de masă sunt valabile în anul calendaristic în care au fost emise, cu excepția tichetelor emise în perioada 1 noiembrie – 31 decembrie, care pot fi utilizate până la data de 31 decembrie a anului următor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT