Sebastian Ghiţă, prima reacţie după ce DNA a cerut încuviinţarea reţinerii şi arestării: Sunt denunţuri mincinoase

Deputatul Sebastian Ghiţă spune că a aflat "cu surprindere" despre cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării sale, în condiţiile în care procurorii îl anunţaseră că îl vor chema la declaraţii după ce va studia dosarul în care avea calitate de suspect.
Romania TV
23 mart. 2016, 15:22
Sebastian Ghiţă, prima reacţie după ce DNA a cerut încuviinţarea reţinerii şi arestării: Sunt denunţuri mincinoase

„Dimineaţă am fost prezent la DNA în calitate de suspect. Pentru că nu cunoşteam detalii despre acuzaţii, procurorul mi-a spus că pot face o cerere pentru a consulta dosarul. Mi-a mai transmis că voi fi contactat ulterior citirii dosarului pentru a da declaraţii. Am aflat cu surprindere despre cererea de reţinere şi arestare. Probabil voi vedea dosarul la Parlament. Resping acuzaţiile procurorilor. Denunţurile mincinoase din dosar au avut ca scop înjumătăţirea pedepsei persoanelor anchetate în alte cauze. Sunt convins că voi putea aduce dovezi în favoarea susţinerii nevinovăţiei mele.
Mă surprinde diversitatea acuzaţiilor, de la probleme cu permisul auto, la relaţii şi informaţii obtinute de la Procurorul Şef al Curţii de Apel Ploieşti şi de la Şeful Poliţiei până la şantaje prin intermediul Realitatea TV. Nu am văzut ca în 2011 Realitatea TV să fi practicat şantajul. Voi parcurge toate procedurile stabilite de lege şi voi aduce toate probele necesare dovedirii nevinovăţiei mele„, a declarat deputatul Sebastian Ghiţă pentru stiripesurse.ro.

DNA a cerut, miercuri, sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și a arestării preventive a lui Sebastian Ghiță, anchetat într-un nou dosar. Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul DNA, Ghiță este acuzat de dare de mită (2 infracțiuni), folosire de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (2 infracțiuni), șantaj, cumpărare de influență și conducerea unui vehicul fără permis.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Noi emoții pentru Gică Hagi înainte de meciul cu Suedia? Ce s-a întâmplat cu un jucător în startul antrenamentului. Foto + Video
Capital.ro
Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2027. Apar noi scenarii pentru seniori
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Schimbarea momentului privind bancomatele din România. Băncile, obligate să elibereze la bancomat și pentru clienții altor bănci sume personalizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte