Sebastian Ghiță, postare eveniment pe Facebook! Omul de afaceri și fondatorul România TV vine cu replici tăioase după ce a fost acuzat că ar avea presupuse legături cu rețelele de influență de la Moscova.
În postarea sa, acesta a oferit o viziune mai amplă asupra situației politice, atât la nivel global, cât și la nivel național. Sebastian Ghiță, în contextul evoluției inteligenței artificiale, a ținut să sublinieze că țări precum Rusia, Franța sau Germania vor ieși din această cursă a giganților tehnologici, neavând capacitatea de a conta în noua ordine mondială bazată pe algoritmi și tehnologie de vârf.
Sebastian Ghiță a precizat, într-un discurs puternic încărcat de naționalism și patriotism strategic, că președintele Nicușor Dan este profund legat de valorile românești, astfel că nu va ceda în fața influențelor soroșiste. De asemenea, în opinia sa, stabilitatea politică este de nezdruncinat, iar speculațiile privind o eventuală suspendare a președintelui sunt total nefondate.
Declarația mai evidențiază o viziune strategică extrem de puternică și un atașament total față de parteneriatul cu Statele Unite ale Americii. Sebastian Ghiță a arătat că locul legitim al României este exclusiv alături de SUA, singura putere globală, alături de Administrația Trump, capabilă să facă față presiunilor Rusiei în regiunea Mării Negre.
„1. Resping toate aceste afirmatii false despre legaturile mele cu Putin si Kremlinul facute de agentii Sorosisti (numele agentilor de informatii nu se transmit in clar). Minciunile si inventiile fortate de presa Sorosista sunt inutile.
2. Spre disperarea Sorosistilor , Romania are un Presedinte Roman din Muntii Fagaras.
3. Daca Romania se va uni cu Basarabia – Presedinte va fi Nicusor Dan !
4. Maia Sandu nu va fi Presedintele Romaniei !
5. Nicusor Dan nu va fi suspendat asa cum isi doresc agentii Sorosisti.
6. Daca doamna Kovesi doreste sa candideze la Presedintia Romaniei, voi candida si eu !
7. Coldea, Dogioiu si cei din spatele lui Bolojan trebuie sa accepte ca Nicusor Dan nu este Sorosist si ca nu-l pot controla.
8. Cele 125.000 de ONG uri din Romania care traiesc din bani publici ( 20% din impozitul pe profit ce ar trebui sa ajunga la ANAF ) trebuie sa justifice orice implicare in politica.
9. Statele Unite si Administratia Trump sunt cele care pot tine piept Rusiei la Marea Neagra.
10. Romania trebuie sa paseasca spre revolutia Artificial Intelligence impreuna cu marile companii din SUA. Locul Romaniei este alaturi de SUA. Armata AI a USA vs Armata AI a Chinei vor fi puterile dominante ale lumii. Nu vor exista Armatele AI ale Rusiei, Frantei, Germaniei, UK etc”, a fost mesajul lui Sebastian Ghiță, postat pe contul său de Facebook.