Secretarul general al Senatului a demisionat, invocând motive personale

Secretarul general al Senatului, fostul senator de Arad Ovidiu Marian, şi-a depus, joi, demisia din această funcţie, invocând "motive personale", el spunând însă că i s-a propus şi ar putea accepta sa devină secretar general adjunct, începând din 3 februarie.
Iulian Tudor
30 ian. 2014, 12:37
Secretarul general al Senatului a demisionat, invocând motive personale

Ovidiu Marian a declarat joi că şi-a depus demisia la secretariatul instituţiei, urmând ca aceasta să intre în vigoare la data de 3 februarie, potrivit Mediafax.

Întrebat despre motivele demisiei, Ovidiu Marian a invocat „motive personale”, fără să facă declaraţi suplimentare.

Marian a spus, totuşi, că ar putea să ocupe poziţia de secretar general adjunct al Senatului, din 3 februarie.

„Mi s-a propus această funcţie şi probabil că o voi accepta”, a spus Marian.

Ovidiu Marian a fost senator de Arad ales în 2008 pe listele PDL, iar în 2012, înainte de alegerile parlamentare, s-a înscris în PNL. El a candidat în Colegiul senatorial nr. 1 Arad, dar nu a obţinut mandatul de senator.

Până în 2008, Ovidiu Marian a ocupat diverse funcţii în administraţia locală din Arad, între care director la Gospodăria Comunală şi director în Primăria Arad.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
Șumudică, șanse minime să semneze! CFR Cluj pregătește varianta low-cost: Laszlo Balint. Exclusiv
Capital.ro
ANCPI repornește sistemul e-Terra. Activitățile de cadastru și publicitate imobiliară vor fi reluate etapizat
Playtech.ro
Care sunt singurele cinci plaje din România cu Blue Flag în 2026 și ce înseamnă această certificare. Condițiile pe care trebuie să le respect
Adevarul
Schimbare importantă în școli din toamnă. Câte ore de predare vor avea directorii și inspectorii
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
”S-a intensificat tensiunea, au apărut împușcături pe stradă...”. Vicecampioana mondială cu România a cerut de urgență transfer
MediaFlux
Irina Begu, ultimele imagini înainte de căsătorie. Jucătoarea de tenis a avut degetele în ghips, dar inelul de logodnă a eclipsat cârjele Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat