SECRETELE din viaţa lui Michael Jackson, scoase la iveală de raportul autopsiei

Juraţii care asistă la procesul morţii lui Michael Jackson au avut, marţi, ocazia unei perspective detaliate asupra corpului starului pop după ce un avocat le-a arătat o fotografie de la autopsie.
Alina Costache
08 mai 2013, 11:47
SECRETELE din viaţa lui Michael Jackson, scoase la iveală de raportul autopsiei

Potrivit site-ului CNN, martorul audiat marţi în cadrul procesului a fost doctorul cardiolog Daniel Wohlgelernter, care a oferit o analiză specializată asupra expertizei şi deciziilor doctorului Conrad Murray, condamnat pentru uciderea starului.

Mare parte din aspectele prezentate de doctorul Wohlgelernter repetă ce a povestit şi doctorul Christopher Rogers la audierea de luni, dar detaliile cuprinse în raportul legistului sunt cele care oferă o perspectivă profundă asupra vieţii cântăreţului mai degrabă decât asupra circumstanţelor morţii acestuia, informează Mediafax.

Citeşte şi Dezvăluiri incendiare despre Michael Jackson: Artistul slăbea 2 kg în câteva zeci de minute VIDEO

Potrivit autopsiei, buzele lui Jackson erau tatuate cu roz, în timp ce sprâncenele erau tatuate în negru. Partea din faţă a scalpului era, de asemenea, tatuată în negru, motivul probabil fiind potrivirea liniei părului cu perucile pe care le purta.

Autopsia a confirmat, de asemenea, ceea ce Michael Jackson răspundea la întrebările despre deschiderea culorii pielii sale în anii 1980. Jackson avea „vitiligo, o boală de depigmentare a pielii, aşa că unele zone apar mai deschise la culoare, iar altele mai închise”, a spus legistul.

Acesta a adăugat că, în afara propofolului, care a declanşat moartea cântăreţului, sănătatea acestuia părea să fie suficient de bună pentru a putea duce o viaţă normală: „Nu există niciun indiciu în autopsie că ar fi fost ceva în neregulă cu el din punct de vedere anatomic ce ar fi putut să ducă la o moarte prematură.”

Citeşte şi Michael Jackson şi-a prevestit moartea, dar nu şi modul cum va sfârşi

În plus, nu avea niciun semn de vreo dependenţă de droguri folosite în stradă, cum ar fi semne de la ace sau vreo boală.

Procesul dintre familia cântăreţului Michael Jackson şi compania AEG Live, pe care mama şi copiii artistului o consideră vinovată de moartea „regelui muzicii pop”, a debutat pe 29 aprilie la Los Angeles, după trei săptămâni în care justiţia americană a ales membrii juriului.

Plângerea oficială a fost depusă în justiţie de Katherine Jackson, în vârstă de 82 de ani, şi de copiii cântăreţului american, decedat pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de propofol, un anestezic puternic pe care starul îl folosea ca somnifer, cu complicitatea medicului său, Conrad Murray.

Citeşte şi Un actor pretinde că el e tatal copiilor lui Michael Jackson: Sunt copiii mei, am donat spermă

Reclamanţii consideră că AEG Live, compania organizatoare a celor 50 de concerte pe care Michael Jackson urma să le susţină la Londra, începând din iulie 2009, a dat dovadă de neglijenţă atunci când l-a angajat pe Conrad Murray pentru a veghea asupra stării de sănătate a artistului.

Familia Jackson solicită de la această companie daune de 40 miliarde de dolari, reprezentând veniturile pe care starul american le-ar fi obţinut dacă ar mai fi în viaţă.

Reprezentanţii AEG Live spun că această sumă este „absurdă”, întrucât cariera cântăreţului se afla în declin, în special din cauza problemelor acestuia cu justiţia şi a exilului autoimpus în Orientul Mijlociu.

Medicul Conrad Murray a fost condamnat, în 2011, la patru ani de închisoare pentru ucidere involuntară, o sentinţă pe care a contestat-o de curând în apel.

Citeşte şi Copiii lui Michael Jackson vor avea propriul reality-show

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
MM Stoica, analiză dură a FCSB: „Suntem pe fundul prăpastiei! Bifăm un record istoric”. Ce se întâmplă cu Alibec 
Capital.ro
Călin Georgescu, în fruntea României. George Simion i-a dat vestea excelentă: Suntem la un pas distanță să luăm țara în mâini!
Playtech.ro
De ce să îți înfășori cheile mașinii în folie de aluminiu
Adevarul
Președintele Nicușor Dan a confirmat oficial când se va căsători: „Este 100% sigur”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță că se depun cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie! Plățile se fac începând din decembrie
stirilekanald.ro
O nouă EXPLOZIE a avut loc cu câteva momente în urmă, din cauza acumulării de gaze
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai