Secţia pentru judecători a CSM: Solicitarea de avizare a OUG de modificare a legilor justiţiei a fost transmisă cu o zi înainte

Secţia pentru judecători a CSM precizează, referitor la afirmaţia potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii ar fi refuzat să ia măsuri pentru a contracara adoptarea OUG 7/2019, că solicitarea de avizare a proiectului acestui act normativ a fost transmisă Consiliului cu o zi înainte de adoptarea ordonanţei de urgenţă. "În aceste condiţii, Consiliul a fost lipsit de posibilitatea reală de a exprima un aviz", precizează Secţia pentru judecători a CSM.
Romania TV
22 feb. 2019, 17:40
Secţia pentru judecători a CSM: Solicitarea de avizare a OUG de modificare a legilor justiţiei a fost transmisă cu o zi înainte

Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a transmis, vineri seară, un comunicat de presă, „având în vedere unele afirmaţii neverificate şi nereale prezentate în spaţiul public, de natură a induce o percepţie greşită asupra rolului şi implicării Consiliului Superior al Magistraturii în problemele care privesc activitatea sistemului judiciar”.

„În ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii ar fi refuzat să ia măsuri pentru a contracara adoptarea O.U.G. nr. 7/2019, sunt necesare următoarele precizări: Solicitarea de avizare a proiectului acestui act normativ a fost transmisă Consiliului la data de 18.02.2019, cu o zi înainte de adoptarea ordonanţei de urgenţă. În aceste condiţii, Consiliul a fost lipsit de posibilitatea reală de a exprima un aviz”, precizează Secţia pentru judecători a CSM.

Conform sursei citate, demersurile legislative realizate anterior de CSM au vizat clarificarea unor dispoziţii legale referitoare la admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, promovarea în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor şi promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi au respectat principiul separării carierelor.

Citeşte şi: Proteste ale judecătorilor şi procurorilor în mai multe oraşe. De luni, magistraţii vor suspenda activitatea pentru o săptămână

„Pe de altă parte, dispoziţii din actul normativ în discuţie care au suscitat interesul opiniei publice, referitoare la organizarea şi conducerea Ministerului Public, nu au fost propuse de Consiliul Superior al Magistraturii. În acelaşi timp, Consiliul Superior al Magistraturii urmează să consulte judecătorii şi procurorii cu privire la prevederile acestui act normativ, pentru a-şi fundamenta poziţia pe care o va susţine în procedura parlamentară referitoare la aprobarea ordonanţei de urgenţă”, arată Secţia pentru judecători a CSM.

De asemenea, în comunicat se arată că Secţia pentru judecători a CSM a avut poziţii ferme faţă de manifestările publice cu potenţial de afectare a independenţei justiţiei.

„În concret, cu referire la alegaţia conform căreia membrii Consiliului ar fi refuzat să apere reputaţia profesională a magistraţilor caracterizaţi drept «şobolani» la un miting din luna iunie 2018, precizăm că în şedinţa din data de 04.07.2018, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât apărarea independenţei sistemului judiciar, apreciind că discursurile unor lideri politici din cadrul întâlnirii publice menţionate au pus sub semnul îndoielii corectitudinea derulării procedurilor judiciare, afectând în mod grav independenţa sistemului judiciar. De asemenea, s-a subliniat că afirmaţiile făcute în cadrul unei emisiuni TV din data de 10.06.2018, de către preşedintele Camerei Deputaţilor, sunt de natură să genereze presiuni cu privire la modul de instrumentare a unei cauze penale. Cele reţinute de Plenul Consiliului au fost aduse la cunoştinţa publicului printr-un comunicat de presă din data de 5 iulie 2018, comunicat care reiterează soluţia adoptată prin Hotărârea Plenului nr. 779/2018”, mai scrie în comunicat.

Conform sursei citate, prin comunicatul dat publicităţii în 14 august 2018, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în baza rolului constituţional al acestei autorităţi, şi-a manifestat susţinerea pentru magistraţii implicaţi în derularea procedurilor judiciare, astfel încât activitatea desfăşurată să se realizeze în strictă concordanţă cu legea, iar independenţa şi imparţialitatea justiţiei să nu fie afectate, nici la nivel subiectiv şi nici obiectiv. În acest sens, s-a lansat un apel public către toate instituţiile şi autorităţile publice de a se manifesta echidistant până la finalizarea procedurilor judiciare, pentru ca astfel de atitudini să nu poată constitui elemente de presiune externă ori internă în activitatea judiciară.

„Nereală este şi afirmaţia că membrii Consiliului Superior al Magistraturii ar fi refuzat să soluţioneze cererea de apărare a reputaţiei profesionale a magistraţilor insultaţi la un protest desfăşurat în faţa Palatului de Justiţie din Bucureşti. Dimpotrivă, cererea de apărare a reputaţiei profesionale, vizând aceste aspecte, este în prezent pe rolul Secţiei pentru judecători, care urmează a se pronunţa ţinând seama şi de constatările realizate în urma verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară”, mai arată Secţia pentru judecători a CSM.

DailyBusiness
Andra și Cătălin Măruță plătesc o avere pentru școala celor 2 copii. David și Eva învață la Cambridge School of Bucharest
Spynews
Fiul lui Ilie Dumitrescu ar fi provocat un accident, în Capitală! Toto Dumitrescu este căutat, după ce a fugit de la locul faptei
Bzi.ro
Imagini spectaculoase cu Andreea Esca în Grecia! „Cea mai lungă vacanță de când am carte de muncă!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Patru zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap din 16 septembrie de la ora 16.00. Protecție divină, noroc la bani și oportunități uriașe pentru ele
Capital.ro
Proprietarii de terenuri nu trebuie să plătească nicio taxă. ANCPI: Documentul se obține în mod gratuit
Playtech.ro
Hidroelectrica vs. alți furnizori de energie electrică: cât plătești la aceeași factură de 150 kWh/lună în 2025
Adevarul
„Diva lui Putin”, interzisă la Cluj. Academia de Muzică s-a răzgândit cu privire la concertul Anna Netrebko
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Preț carburanți marți, 16 septembrie 2025: Care este prețul benzinei și al motorinei azi
Cancan.ro
Răsturnare de situație după ce Dorian Popa a fost condamnat la 8 luni de închisoare. Decizia finală a tribunalului!
iamsport.ro
George Copos, acum 40 de ani. Fata de lângă el este vedetă TV și a rupt tăcerea: 'Aveam 20 de ani'
MediaFlux
Se ia în calcul un nou sprijin istoric pentru români!
stirilekanald.ro
Cine l-a înjunghiat pe Auraș în timpul măcelului de la Craiova. Criminalul era deja cunoscut în lumea interlopă. De la ce a pornit totul
substantial.ro
Dacă te balonezi și elimini gaze de peste 25 de ori pe zi, mai ales împreună cu alte simptome, ar fi bine să știi ce înseamnă