Şedinţa tensionată la CSAT: Au avut loc atacuri cibernetice la alegerile prezidenţiale, TikTok a tratat preferenţial un candidat

Joi, 28 noiembrie 2024, a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, Klaus Iohannis. După două ore de dezbateri, s-au constata nereguli la scrutinuk electoral şi s-a decis sesizarea forurilor competente.
Filip Stan
28 nov. 2024, 17:10
Şedinţa tensionată la CSAT: Au avut loc atacuri cibernetice la alegerile prezidenţiale, TikTok a tratat preferenţial un candidat

CSAT a cerut autorităților cu atribuții în domeniul securității naționale, celor cu atribuții în buna desfășurare a procesului electoral, precum și organelor de urmărire penală să întreprindă de urgență demersurile necesare, conform competențelor legale, pentru clarificarea aspectelor prezentate în ședința CSAT.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a constatat, joi, că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral din România. Potrivit CSAT, a existat un interes din partea Federației Ruse pentru a influența agenda publică în societatea românească și coeziunea socială. De asemenea, CSAT a constatat că un candidat a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu are atribuții legate de desfășurarea procesului electoral, însă, în cazul în care există elemente cu impact asupra securității naționale, se impune analiza acestor aspecte în cadrul unei reuniuni a CSAT.

În cadrul ședinței, reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniul apărării, al ordinii publice și al securității naționale au prezentat evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale, generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral.

Judecătorii CCR au dispus renumărarea voturilor pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Decizia finală, amânată pentru vineri, 29 noiembrie 2024

Potrivit documentelor prezentate, membrii Consiliului au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral.

De asemenea, a fost confirmat faptul că, în actualul context de securitate regional și mai ales electoral, România, alături de alte state de pe Flancul Estic al NATO, a devenit o prioritate pentru acțiunile ostile ale unor actori statali și non-statali, în special Federația Rusă, existând din partea acesteia un interes în creștere pentru a influența agenda publică în societatea românească și coeziunea socială.

Din analiza documentelor a reieșit, totodată, că, prin încălcarea legislației electorale, un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic, respectiv fără a-i cere obligația de a marca materialele electorale de tip video cu codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar coordonator, obligație impusă prin legislația electorală.

Astfel, vizibilitatea candidatului respectiv a crescut semnificativ în raport cu ceilalți candidați care au fost recunoscuți de algoritmii TikTok drept candidați la alegerile prezidențiale, iar conținutul promovat de aceștia a fost filtrat masiv, diminuând exponențial vizibilitatea acestora la nivelul utilizatorilor platformei.

Acest tratament preferențial a fost potențat cu nerespectarea de către TikTok a Deciziei Biroului Electoral Central, care a constatat că, în fapt, compania chineză, contrar celor comunicate în mod oficial autorităților române, nu a implementat sub niciun aspect prevederile Deciziei BEC.

Din această perspectivă, CSAT a luat act de faptul că, în mod cert, rețeaua de socializare TikTok, prin neimplementarea Deciziei BEC, nu a respectat normele legale care reglementează desfășurarea procesului electoral, cu impact asupra rezultatului final al acestuia.

În acest sens, membrii Consiliului au cerut autorităților cu atribuții în domeniul securității naționale, celor cu atribuții în buna desfășurare a procesului electoral, precum și organelor de urmărire penală să întreprindă de urgență demersurile necesare, conform competențelor legale, pentru clarificarea aspectelor prezentate în ședința CSAT.

Cei mai importanți lideri din stat au fost chemați de urgență la Cotroceni să analizeze posibile riscuri la adresa siguranței naționale.

Administrația Prezidențială confirmă că ar fi existat actori cibernetici atât din țară, cât și din afara țării care au influențat procesul electoral.

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a transmis, miercuri, că, anul trecut, la solicitarea Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică (COSC), a recomandat oficial instituţiilor publice să interzică aplicaţia TikTok din cauza riscurilor semnificative de securitate cibernetică şi manipulare a datelor, mai ales în contextul riscurilor de influenţare a opiniei publice şi proceselor decizionale prin intermediul reţelelor sociale.

ANAF pune tunurile pe averea lui Călin Georgescu. Fiscul vrea să știe de unde vin banii candidatului la prezidențiale

De asemenea, DNSC a transmis că monitorizarea conturilor de social media şi investigarea tacticilor şi tehnicilor de propagare a postărilor de pe reţelele sociale prin manipulare de algoritmi nu intră în atribuţiile instituţiei.

Reprezentanţii DNSC au menţionat că, pe întreaga perioadă a alegerilor, s-a colaborat activ cu autorităţile naţionale de specialitate – Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii – pentru a preveni atacurile cibernetice asupra infrastructurii electorale şi pentru a asigura un proces electoral transparent şi sigur.

Duminică a avut loc primul tur al alegerilor prezidenţiale. Potrivit rezultatelor finale publicate, marţi, de Biroul Electoral Central, Călin Georgescu (independent) a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22,94%, iar Elena Lasconi (USR) – 1.772.500 voturi valabil exprimate, reprezentând 19,18%. Turul 2 al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 8 decembrie.

Comunicatul oficial al CSAT integral: 

Președinția României a anunțat, joi, că, potrivit Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), candidatul independent la cea mai înaltă funcție în stat, Călin Georgescu, care a câștigat primul tur al alegerilor, a fost favorizat de platforma TikTok în campania electorală.

„Joi, 28 noiembrie 2024, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, Klaus Iohannis.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu are atribuții legate de desfășurarea procesului electoral, însă, în cazul în care există elemente cu impact asupra securității naționale, se impune analiza acestor aspecte în cadrul unei reuniuni a CSAT.

În cadrul ședinței, reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniul apărării, al ordinii publice și al securității naționale au prezentat evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale, generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral.

Potrivit documentelor prezentate, membrii Consiliului au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral.

De asemenea, a fost confirmat faptul că, în actualul context de securitate regional și mai ales electoral, România, alături de alte state de pe Flancul Estic al NATO, a devenit o prioritate pentru acțiunile ostile ale unor actori statali și non-statali, în special Federația Rusă, existând din partea acesteia un interes în creștere pentru a influența agenda publică în societatea românească și coeziunea socială.

Din analiza documentelor a reieșit, totodată, că, prin încălcarea legislației electorale, un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic, respectiv fără a-i cere obligația de a marca materialele electorale de tip video cu codul unic de identificare atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă la desemnarea mandatarului financiar coordonator, obligație impusă prin legislația electorală.

Astfel, vizibilitatea candidatului respectiv a crescut semnificativ în raport cu ceilalți candidați care au fost recunoscuți de algoritmii TikTok drept candidați la alegerile prezidențiale, iar conținutul promovat de aceștia a fost filtrat masiv, diminuând exponențial vizibilitatea acestora la nivelul utilizatorilor platformei.

Acest tratament preferențial a fost potențat cu nerespectarea de către TikTok a Deciziei Biroului Electoral Central, care a constatat că, în fapt, compania chineză, contrar celor comunicate în mod oficial autorităților române, nu a implementat sub niciun aspect prevederile Deciziei BEC.

Din această perspectivă, CSAT a luat act de faptul că, în mod cert, rețeaua de socializare TikTok, prin neimplementarea Deciziei BEC, nu a respectat normele legale care reglementează desfășurarea procesului electoral, cu impact asupra rezultatului final al acestuia.

În acest sens, membrii Consiliului au cerut autorităților cu atribuții în domeniul securității naționale, celor cu atribuții în buna desfășurare a procesului electoral, precum și organelor de urmărire penală să întreprindă de urgență demersurile necesare, conform competențelor legale, pentru clarificarea aspectelor prezentate în ședința CSAT”, a transmis Președinția României.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Gigi Becali nu are niciun dubiu: „Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva la fotbal de când e lumea!”
Capital.ro
S-a stins un mare actor. A fost cunoscut și îndrăgit de toți românii. A dat chip unora dintre cei mai memorabili antagoniști
Playtech.ro
Cele mai frecvente motive pentru care centrala nu mai încălzește apa în sezonul rece. Ce verifici înainte să suni instalatorul
Adevarul
În ce orașe din România e cel mai scump să locuiești
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
Cutremurător! Fostul căpitan din SuperLiga a ajuns să cerșească pe străzi: 'A ajuns boschetar, mi-a cerut un leu'
MediaFlux
Cutremur de suprafață în Sibiu! Seism bizar în România. Ce magnitudine a avut
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul