Şedinţă cu scandal la PNL. Turcan, despre Orban: „Frustrările individuale nu au ce căuta în politică”. Cum i-a răspuns Orban

Scandalul ia amploare la sedinta PNL. Ludovic Orban este sabotat de colegii de partid, care nici măcar nu au vrut sa vină la aceasta sedinta. Mai mult, Raluca Turcan l-a acuzat pe liderul liberal că încearcă să submineze guvernarea.
Alina Andrei
22 iun. 2021, 11:38
Şedinţă cu scandal la PNL. Turcan, despre Orban:

Şedinţă cu scandal la PNL. Ministrul Muncii Raluca Turcan şi deputatul Florin Roman l-au atacat dur marţi, în şedinţa conducerii liberale, pe preşedintele PNL Ludovic Orban, reproşându-i atacurile la adresa colegilor şi faptul că a luat decizii fără să se consulte cu colegii.

Citeşte şi: Înregistrare explozivă în PNL. Un viceprimar promite locuri de muncă în companiile de stat celor care îl votează – AUDIO

„Vă rog să nu mai atacaţi colegii de partid! (…) Nu cred că cei din afară sunt interesaţi de frustrările din interior”, i-ar fi spus Raluca Turcan lui Ludovic Orban, potrivit unor surse din partid citate de news.ro.

Raluca Turcan i-ar fi transmis lui Orban că fiecare liberal are dreptul să aleagă pe cine susţine la conducerea partidului, făcând referire la faptul că Orban i-a numit trădători pe unii dintre cei care şi-au anunţat susţinerea pentru candidatura lui Florin Cîţu la conducerea PNL

De asemenea, Raluca Turcan i-a spus lui Ludovic Orban că atacând colegii de partid, subminează autoritatea miniştrilor din Guvernul Cîţu.
”Eu nu am atacat colegii, am făcut declaraţii corecte. Am susţinut toate deciziile guvernamentale. Dacă vi se pare atac să vorbesc despre suflul nou cu colegi vechi…
Pentru mine e important să existe un echilibru între tinereţe şi experienţă”, a fost replica lui Ludovic Orban, conform surselor citate.
El a susţinut că nu a folosit cuvântul ”lichea”, nu a folosit cuvântul ”trădător”.
”Declaraţiile mele au fost corecte şi de sprijin pentru guvern, chiar şi atunci când mi-au afectat şi mie personal imaginea. (…) Dacă consideraţi atac faptul ca am vorbit de suflu nou, despre colegi care au totuşi vechime in partid, eu nu cred ca este atac. Nu am zis nimic rău de nimeni”, ar mai fi spus Orban, care a completat că sunt colegi care îl atacă public.

Citeşte şi: Emil Boc continuă atacurile la Ludovic Orban: A pierdut ultimele alegeri. Dacă nu era Iohannis, PNL-ul nu era la guvernare

 

Turcan, despre Orban: Frustrările individuale nu au ce căuta în politică

După şedinţă, Raluca Turcan a refuzat să vorbească despre cearta şi reproşurile din şedinţa conducerii liberale, rezumându-se la a spune că „discuțiile din interior trebuie sa ramana în interior”.

„Oamenii au în continuare aşteptări mari de la PNL şi aceste alegeri de la PNL  trebuie să atingă două mari aspecte: guvernarea și buna guvernare, cu reforme, îmbunătățirea mesajelor pe care PNL le-a pierdut în ultima perioadă, mesaje pentru tineri, mesaje pentru diasporă, pentru antreprenori.

Aşadar, în competiţia internă cine nu înțelege misiunea politică, şi am aşteptări foarte mari în primul rând de la preşedintele PNL să facă lucrul acesta, campania internă să o valorifice pentru PNL şi nu pentru propria persoană. Frustările individuale nu au ce căuta în politică”, a continuat Turcan.

Întrebată dacă Ludovic Orban este „frustrat”, Raluca Turcan a spus că „oamenii nu sunt interesaţi de frustrările niciunui politician, ci de viaţa de zi cu zi, de salarii, pensii, locuri de muncă”.

 

Orban:

Liderul PNL Ludovic Orban a negat marți că duce o campanie împotriva unor colegi din partid, precum Alina Gorghiu, Raluca Turcan sau Emil Boc.

„În calitate de preşedinte al PNL am susţinut Guvernul în toate măsurile de punere în practică a programului de guvernare. A dat acum declaraţii, n-am să-i răspund. Cu Raluca Turcan am colaborat în mandatul meu a fost Prim-​vicepreşedinte PNL, liderul de grup parlamentar, vicepremier, am susţinut-o să ocupe funcţia de ministru al muncii. Este un coleg care îşi exercită poziţiile pe care le are, cu susţinerea PNL. Am susţinut-o pe Raluca Turcan în foarte multe demersuri.

După congresul din 25 septembrie vom rămâne o echipă. Eu nu am obiceiul să-mi atac colegii”, a mai spus Orban.

Întrebat despre declaraţia lui Ilie Bolojan care susţinea că cine pierde şefia PNL trebuie să renunte şi la functia pe care o are în partid, Orban a spus că „este punctul lui vedere şi îl respect”.

 

Alina Gorghiu, răspuns acid pentru Ludovic Orban. „Suflu nou și modern înseamnă să ai curajul de a demisiona când pierzi parlamentarele”

Senatoarea liberală Alina Gorghiu a lansat un atac virulent la adresa lui Ludovic Orban, după ce preşedintele PNL a spus despre Florin Cîţu, contracandidatul său la șefia partidului, că nu poţi vorbi de suflu nou în partid cu o echipă în care sunt Alina Gorghiu, Raluca Turcan, Emil Boc sau Gheorghe Flutur.

„Răspund la provocarea domnului Orban și încerc să definesc ce înseamnă suflul nou și modern în PNL:

Suflu nou și modern înseamnă să ai curajul de a demisiona când pierzi parlamentarele;

Suflu nou și modern înseamnă să nu te anunți candidat la președinția pentru 2024, știind că mai sunt multe etape până la desemnarea finală și că un astfel de anunț pripit poate îngropa PNL;

Suflu nou și modern ar însemna că nu iei singur decizii de care apoi ajunge să le fie rușine membrilor PNL;

Suflu nou și modern nu înseamnă să tranzacționezi soarta unor ministere importante doar pentru a-ți asigura ție șefia Camerei Deputaților;

Să ai suflu nou și modern nu înseamnă să le spui celor pe care i-ai pus pe liste la parlamentare sau locale sau numiți în guvern că îți sunt datori să te susțină. Pentru că altfel sunt trădători. Suflul nou și modern trebuie să fie loialitatea celor din partid pentru PNL-ul de mâine, de poimâine și de peste mulți ani, nu pentru cariera unei singure persoane.

PS: Domnule Orban, dvs. cum definiți suflul nou?”, a scris Alina Gorghiu duminică pe Facebook.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cine este Bogdan Costicea, omul la care a apelat Gigi Becali! L-a adus pe Octavian Popescu la FCSB
Capital.ro
O nouă alertă aeriană luni la granița cu Ucraina. Avioane F-16, ridicate de la sol după detectarea unei ținte în apropiere de Sulina
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT