Victor Ponta, susţinut de PSD: Guvernele nu se schimbă prin acţiunea unui procuror. Ar fi LOVITURĂ DE STAT

Social-democraţii, reuniţi în şedinţa Comitetului Executiv pentru a discuta situaţia lui Victor Ponta, au decis în uninimitate să continue cu actuala guvernare, a anunţat premierul Victor Ponta. Anterior, Victor Ponta a anunţat că nu va demisiona de la şefia Guvernului, iar mai multe filiale s-au pronunţat deja în favoarea rămânerii acestuia în fruntea Executivului.  
Ionela Marcu
08 iun. 2015, 08:16
Victor Ponta, susţinut de PSD: Guvernele nu se schimbă prin acţiunea unui procuror. Ar fi LOVITURĂ DE STAT

„Prima decizie, in unanimitate, oamenii vor să continuam o guvernare care poate merge prea bine. Am văzut că cineva a spus că sunt vinovat că guvernul îşi face treaba şi face lucruri bune şi care are câteva obiective fundamentale: adoptarea codul fiscal, a mastreplanul de transport şi a programelor europene şi finalizarea legii privind salarizarea. Din aceste motive, o criza politica acum, instabilitate luni de zile, ceartă în Parlament, alegeri anticipate… eu vă spun cine are de câştigat. Nu câştigă România. Poate că are de câştigat Rusia sau vreun duşman al României ca în aceasta perioada să stăm să ne luptam între noi în loc să facem ce făceam ceea ce făceam foarte bine până acum: creştere economică, proiecte importante strategice. Ar fi cea mai mare greşeală”, a spus Victor Ponta.

Premierul a mai spus că vrea să-şi ducă la bun sfârşit mandatul şi le-a cerut celor de la PNL – PDL „să nu mai folosească justiţia în scopuri politice”.

„Dacă sunt în stare, să ne dea jos vineri la moţiunea de cenzură, daca nu, să meargă la alegeri. Doar poporul îi poate pune, nu un procur sau altcineva, să conducă ţara”, a mai spus Ponta.

Social-democrații s-au reunit luni la ora 15.00, la Parlament, pentru a discuta situația premierului Victor Ponta, urmărit penal pentru mai multe infracţiuni.

La debutul şedinţei, Victor Ponta le-a cerut social-democraţilor sprijinul pentru Guvernul pe care îl conduce, spunând că că, dacă aceştia decid să îl susţină, el se va bate în continuare.

„Vrem să trăim într-o ţară în care Guvernele nu se schimbă decât pe cale legală şi constituţională, adică prin alegeri sau prin vot in Parlament, nu prin acţiunea unui procuror, nu prin alte metode, care reprezintă lovitură de stat dacă s-ar aplica. Dacă există sprijin pentru aşa ceva, sunt gata să continu, să mă bat alături de dvs până la capăt”, a spus Ponta. 

CITEŞTE ŞI Ponta îi AMENINŢĂ pe Gorghiu şi Blaga cu sesizare PENALĂ: Ca şi la mine, îi declară suspecţi şi îi cercetează

Premierul a amintit că vineri se va da votul, în plenul comun, la moţiune de cenzură, şi atunci se va vedea clar dacă există altă majoritate: „E foarte clar că nu există„.

Ponta a părăsit şedinţa CEx pentru a merge la Comisia Juridică, unde este audiat, începând cu ora 16.00, în cazul cererii DNA de urmărire penală.

Întrebat dacă este sprijinit de colegi, premierul a răspuns: „Total.”

Înainte de şedinţă, Marian Oprişan a spus că Victor Ponta se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

„Atâta timp cât în Constituţie există principiul prezumţiei de nevinovăţie, orice cetăţean al României trebuie să se bucure de acest pricipiu. (…) Nu cred că un prim ministru poate fi judecat după faptul că cineva îl acuză de ceva”, a explicat Oprişan. 

Ioan Rus a spus, la rândul său, că cel care va decide în cazul premierului Victor Ponta este Paralmentul. 

„În situaţii de acest tip, să avem încredere în Parlament. Parlamentul face şi desface Guverne, înfiintează instituţii…. Parlamentul este cel care va decide. Dacă, în acest moment, acest Guvern cade, pierderile economice sunt enorme. Nu ştiu cine şi le va asuma„, a spus Rus.

CITEŞTE ŞI MOŢIUNEA DE CENZURĂ, citită luni şi votată vineri în Parlament. Ce şanse are PNL să dărâme Guvernul Ponta

Mai multe filiale ale PSD şi-au exprimat public, încă de zilele trecute, sprijinul pentru premier, cerându-i ferm să reziste presiunilor şi să nu demisioneze, criticându-l, totodată, pe şeful statului că i-a solicitat demisia, „în afara cadrului constituţional”.

Ultima şedinţă a  Comitetului Executiv al PSD a fost convocată în urmă cu două săptămâni pentru a lua o decizie după ce Liviu Dragnea a decis să îşi dea demisia

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

CITEŞTE ŞI Victor Ponta NU DEMISIONEAZĂ: „Nu sunt o victimă. Acuzarea mea are ca scop schimbarea guvernului”

De asemenea, DNA a cerut Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o „situaţie imposibilă” pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.

Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui Klaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.

DailyBusiness
Mesele cu carne, un lux pentru milioane de europeni. Unde se clasează România în clasamentul Uniunii Europene
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Adrian Mazilu, șocat de ce a găsit în Olanda la Vitesse Arnhem: „Asta îți spuneau, dacă te puneau pe jos la antrenament”
Capital.ro
Marele artist al României a plecat să dea reprezentație pe scena cerului. Un mare şi smerit actor! Aplauzele rămân pentru eternitate
Playtech.ro
De ce nu se bea cappuccino după ora 11, conform italienilor? Cafeaua pe care o poţi consuma oricând
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Prima zi de școală NU va avea loc. Un lider de sindicat a anunțat ce se va întâmpla luni, 8 septembrie, în școli
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
OUT din Champions League! Decizie-șoc la Liverpool după transferul lui Isak
MediaFlux
Câți pensionari erau înregistrați în august 2025 în România. Care este pensia medie
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască