Şefa misiunii FMI despre bruiaj şi telefoane: Nu-mi folosesc telefonul în cursul negocierilor

Şefa misiunii FMI, Andrea Schaechter, susţine că nu a fost deranjată de măsurile de securitate cerute în această rundă de negocieri, întrebată de bruiaj şi reţinerea telefoanelor, arătând că nu-şi foloseşte mobilul în timpul discuţiilor, iar confidenţialitatea pe timpul negocierilor este o regulă.
Romania TV
05 nov. 2013, 12:48
Şefa misiunii FMI despre bruiaj şi telefoane: Nu-mi folosesc telefonul în cursul negocierilor

„Negocierile noastre întotdeauna se fac într-o manieră confidenţială. Pentru noi, din punctul nostru de vedere, nu există nicio diferenţă faţă de regulile de confidenţialitate care existau şi înainte, dar ştiţi că în cursul negocierilor există confidenţialitate, dar la sfârşitul consultării există deschidere, transparenţă, iar cred că acest lucru a fost reflectat prin declaraţiile făcute de primul ministru ieri, şi se reflectă şi în prezenţa noastră aici, când vă vorbim despre aceste măsuri”, a spus Andrea Schaechter, întrebată cum s-a simţit şi cum comentează măsurile de securitate adoptate în premieră la negocierile cu Ministerul Finanţelor.

Surse oficiale au declarat că, în premieră pentru întâlnirile cu delegaţia FMI, din partea autorităţilor române s-a solicitat bruierea comunicaţiilor pentru a împiedica interceptările, iar telefoanele mobile ale funcţionarilor ministeriali prezenţi la întâlnire au fost reţinute înainte de intrarea în sală.

Potrivit surselor, doar membrii delegaţiei FMI şi CE, precum şi demnitarii de la Finanţe au putut să păstreze asupra lor telefoanele mobile.

Această chestiune a fost adusă în discuţie de mai mulţi jurnalişti, care au insistat să dea detalii şi să comenteze restricţiile fără precedent.

„Pot doar să repet. Aceste negocieri le facem în spatele uşilor închise, sunt confidenţiale. Când sunt într-o întâlnire, nu-mi folosesc telefonul, nu-l folosesc nici acum. Asta este de înţeles, că este confienţial, informaţiile rămân înauntrul camerei, şi după ce ajungem la un acord există un proces foarte deschis de comunicare”, a adăugat şefa misiunii FMI, care nu a negat niciun moment aceste informaţii.

Reprezentanţii Finanţelor au discutat, joi seară, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) principalele politici fiscale şi indicatorii principali ai bugetului de stat pentru 2014.

Potrivit mai multor surse, de la acel moment s-au aplicat acele reguli stricte de comunicare şi la alte runde de negocieri cu FMI care au avut loc la Ministerul Finanţelor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Dan Șucu sparge banca! Transfer istoric la Rapid! Se egalează recordul lui George Copos
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru pensii. Românii ar putea ieși mai târziu din câmpul muncii. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Cine este și cum arată iubita lui Kylian Mbappe. Sportivul are o parteneră extrem de frumoasă!
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România