Şefii Curţii de Conturi au primit salarii mai mari cu până la 50%. Creştere de 150.000 de lei într-un an pentru preşedinta interimară

Ultimele declarații de avere publicate de o parte dintre membrii conducerii Curții de Conturi arată creșteri semnificative ale veniturilor, de până la 150.000 de lei într-un singur an. În unele cazuri, majorările depășesc 30% sau chiar 50% față de anul precedent. Situația apare în contextul în care, după decizia Curții Constituționale din mai 2025, declarațiile de avere ale demnitarilor, magistraților și funcționarilor publici nu mai sunt obligatoriu publice, decât dacă persoanele vizate aleg să le transmită pentru publicare.
Filip Stan
25 aug. 2025, 18:00
Şefii Curţii de Conturi au primit salarii mai mari cu până la 50%. Creştere de 150.000 de lei într-un an pentru preşedinta interimară

CCR a lăsat totuși o excepție în cazul persoanelor alese sau numite, pentru care ar trebui să existe în continuare obligativitatea publicării declarațiilor. În lipsa unei reglementări clare, la Curtea de Conturi s-a ajuns ca o parte dintre șefi să publice documentele, iar alții să nu figureze deloc cu declarațiile aferente anului 2024, deși termenul legal pentru depunere a fost 15 iunie 2025.

Potrivit datelor analizate de Libertatea, creșterile salariale sunt evidente. Mirela Călugăreanu, actuala șefă interimară a Curții de Conturi și fost consilier de conturi, a raportat în declarația datată iunie 2025 venituri de 477.436 de lei pentru anul fiscal 2024, față de 324.738 de lei în 2023. Diferența este de aproximativ 150.000 de lei, ceea ce reprezintă o majorare de 47%.

Lucian Dan Vlădescu, președintele Autorității de Audit din cadrul instituției, a declarat pentru anul 2024 un venit de 432.597 de lei, față de 327.654 de lei în 2023. Creșterea anuală a fost de circa 105.000 de lei, adică 32%.

Dintre cei patru vicepreședinți ai Curții de Conturi, doar Camelia Pricopie și-a publicat declarația pentru anul 2025. Ea a raportat venituri de 429.624 de lei pentru anul 2024, în timp ce în 2023 încasase 268.975 de lei. Diferența se explică parțial prin faptul că în primul an a ocupat funcția doar zece luni, fiind numită de Parlament în martie 2023.

Citeşte şi: Dezmăţ pe bani publici la Iaşi! Secretara de lux Ioana Turtă, venituri de 4.500 de euro pe lună. 120 de euro pe minut numai la o şedinţă CA!

Și în cazul consilierilor de conturi s-au înregistrat creșteri substanțiale. Ion Călin a raportat 429.681 de lei pentru 2024, cu circa 105.000 de lei mai mult decât în anul precedent. Deszo Congor Attila a menționat venituri de 426.183 de lei, față de 324.738 în 2023, ceea ce înseamnă o creștere de peste 100.000 de lei, adică 31%.

Claudia Boghicevici a declarat venituri de 429.801 de lei, cu aproximativ 100.000 mai mult decât în 2023, când încasa 324.858 de lei. Sume aproape identice, de 429.681 de lei, au raportat și consilierii Lacziko Eniko Katalin și Aurelian Bădulescu.

În schimb, lipsesc declarațiile unor membri importanți ai instituției. Printre aceștia se află Mihai Busuioc, fost președinte al Curții de Conturi și numit în iulie 2025 judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de nouă ani. Nici pe site-ul Curții de Conturi, nici pe cel al CCR nu figurează declarația sa de avere, deși, din punct de vedere legal, documentul trebuie depus la momentul numirii în funcție.

Citeşte şi: BBC angajează vorbitori de limbă română. Compania de radiodifuziune intră pe piața din România și Republica Moldova și oferă salarii incredibile

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Momentul în care un balon cu aer cald lovește o clădire și apoi se prăbușește în centrul orașului. Totul a fost fost filmat 
Fanatik.ro
Cum au ajuns investitori cu afaceri în Rusia în contractul de un miliard de euro pentru blindatele Armatei Române. Explicațiile Otokar, în exclusivitate pentru FANATIK
Capital.ro
Decizia luată de familia lui Călin Georgescu. Soția sa, Cristela, a răbufnit: Au cerut să-l lichideze
Playtech.ro
Ce faci în București în weekendul 13-15 martie 2026. Concerte, festival, expoziții și idei pentru trei zile pline în oraș
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri” din vest, la jumătate. Finalizarea ei în 2026 devine tot mai incertă
wowbiz.ro
Accident mortal pe DN6, în Giurgiu! Momentul impactului dintre cele două autoturisme. Ce s-a văzut pe camera de bord
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Gabriela Ciobanu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bacău
iamsport.ro
Bombă! La ce echipă va merge Mirel Rădoi din vară, după FCSB. Este în primăvara europeană: 'Am o informație'
MediaFlux
Trump l-a sunat de urgență pe Putin. Președintele Rusiei are soluția pentru războiul din Iran
stirilekanald.ro
Bărbatul înjunghiat de vecin, în Crevedia, a murit: A făcut...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj