Şefii Poliţiei Române şi SIAS, vizaţi în ancheta dublei crime din Oneşti. Probele găsite de magistraţi

Şeful Poliţiei Române a intrat în vizorul procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în legătură cu tragedia de la Oneşti, unde doi oameni au fost înjunghiaţi mortal de Gheorghe Moroşan, un recidivist care îi luase ostatici. Potrivit anchetatorilor, chestorul Eduard Mirițescu ar fi fost informat privind intenţiile şi trecutul infracţional al agresorului, însă nu ar fi luat măsuri.
Filip Stan
21 apr. 2021, 16:13
Şefii Poliţiei Române şi SIAS, vizaţi în ancheta dublei crime din Oneşti. Probele găsite de magistraţi

Şefii Poliţiei Române şi SIAS, vizaţi în ancheta dublei crime din Oneşti. Alături de Eduard Mirițescu, procurorii care au trimis dosarul la Parchetul Curții de Apel au menționat și numele șefului Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS), chestorul de poliție Alexandru Scurtu, scrie Gândul.

În acest dosar a fost extinsă urmărirea penală, in rem, pentru neglijență în serviciu. Ancheta a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, conform sursei citate.

Noul dosar penal a fost deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, având în vedere gradul profesional de chestor al șefului IGPR.

Citeşte şi: Rudele muncitorilor ucişi în Oneşti, audiate de procurori. Cer despăgubiri de milioane de euro

Dubla crimă comisă de Gheorghe Moroşan pe 1 martie este anchetată de Parchetul Tribunalului Bacău. Procurorii nu au putut începe cercetarea, chiar şi in rem, în situaţia în care una dintre persoanele vizate este chestor.

Modul în care au intervenit poliţiştii în incercarea de a-i salva pe cei doi muncitori luaţi ostatici de Moroşan a ridicat semne de întrebare. În timpul luării de ostatici, reprezentanții IPJ Bacău au anunțat Inspectoratul General al Poliției despre gravitatea situației. Bărbatul avea şi un cazier din care reieşea că era o invidid periculos. După ce pensionarul i-a înjunghiat mortal pe cei doi muncitori, Moroşan a fost capturat în urma unei intervenţii tardive a poliţiştilor.

Potrivit Gândul, reprezentanţii SIAS fuseseră anunțați de polițiștii de la Bacău deoarece, conform legii, gestionarea situațiilor în care sunt luați ostatici se află printre atribuțiile lor. Toate aceste informaţii au fost infirmate public de conducerea Poliţiei.

Citeşte şi: Noi dezvăluiri legate de dubla crimă de la Onesti: Cei doi muncitori lucrau ilegal în afara combinatului

Atât chestorul Eduard Mirițescu, cât și șeful SIAS, chestorul Alexandru Scurtu, au menționat că, de la Bacău, li s-ar fi transmis, că situația „s-a rezolvat”, motiv pentru care ei susţin că sunt lipsiți de orice răspundere în cazul celor doi bărbați uciși în Oneşti.

După aproximativ o lună și jumătate, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, care investighează cele două crime, au stabilit, însă, contrariul. În urma audierii foștilor șefi ai IPJ Bacău, a șefului Poliției Onești și a lucrătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Bacău, procurorii au stabilit că, deși aceștia au cerut sprijin de la București, luptătorii SIAS nu le-au venit în ajutor, deși ar fi fost obligația lor legală.

Citeşte şi: Gheorghe Moroşan, criminalul din Oneşti, externat şi transferat în arestul Poliţiei

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Marius Șumudică, prezentat oficial la CFR Cluj. Cum arată staff-ul tehnic al noului antrenor al ardelenilor. Update Exclusiv
Capital.ro
Pensionarii cu pensii între 4.000 și 5.000 de lei pierd mii de lei prin CASS. Pensionarii ar putea recupera sumele doar dacă CCR declară măsura neconstituțională
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat