Şefii TVR şi Radio România, repuşi în funcţie după doar 24 de ore. PSD şi Doina Gradea protestează vehement VIDEO

Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au votat în şedinţa de joi dimineaţă revenirea în funcţiile de şefi interimari a Ramonei Săseanu la TVR şi a lui Liviu Popescu la Radio România.
George Russo
24 iun. 2021, 10:44
Şefii TVR şi Radio România, repuşi în funcţie după doar 24 de ore. PSD şi Doina Gradea protestează vehement VIDEO

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a precizat că numirea ca interimari a şefilor TVR şi Radio România a fost făcută pentru a asigura conducerea acestor instituţii în urma deciziei de neconstituţionalitate a Curţii Constituţionale.

Parlamentarii PSD nu au participat la şedinţa de joi a Bpr.

Această modalitate de numire survine lipsei de cvorum din şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor de miercuri.

„Constatăm că nu este cvorum. Faţă de această situaţie, vă amintesc dispoziţiile art. 46 alin. 8 din Legea 41/1994 privind organizarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. În situaţia în care plenul Camerelor reunite ale Parlamentului nu se reuneşte din lipsă de cvorum legal, Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor numesc directori interimari”, a spus, miercuri, preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Lucian Romaşcanu (PSD) contestă legalitatea numirii şefilor TVR şi Radio România

Social-democraţii au protestat împotriva numirilor, iar printre primii care au luat atitudine a fost Lucian Romaşcanu, care a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj vehement.

„Astăzi, în disprețul profund al legii și procedurilor, birourile permanente reunite au decis, în absența asumată a membrilor PSD, numirea ca interimari la televiziune și radio a acelorași doi candidați respinși de CCR.

De ce ilegal? Pentru că:

– CCR a decis că numirea conducerilor interimare a SRTv și SRR sunt NECONSTITUȚIONALE

– Ieri, deși la începutul ședinței de plen reunit exista cvorum de ședință, la momentul votării (ilegale) a conducerilor amintite, înscrisă pe ordinea de zi, parlamentarii puterii au ieșit din sală. Deși neprocedural (în ședința anterioară puterea a cerut confirmarea cvorumului la vot), s-a declarat lipsă de cvorum și s-a suspendat ședința

– forțând aplicarea art. 46 alin. 8 din legea 41/1994, BPR au numit azi că interimari pe aceiași doi a căror numire a fost declarată neconstituțională

Legal ar fi fost ca:

– BPR să voteze program de audiere a unor noi propuneri în comisii
– comisiile sa se întrunească in ședință comună și să emită raport
– plenul reunit sa se întrunească pentru vot și să se constate lipsa de cvorum
– BPR să voteze în urma raportului conf. art. 46 alin. 8 din legea 41/1994

Prin această ilegalitate puterea a reușit să mai dea un imbold de necredibilitate Parlamentului.
De asemenea lasă în fruntea TVR o doamnă, specialistă în vrăjitoare și cu studii neconfirmate.
PSD va ataca legal, inclusiv pentru abuz în serviciu, această acțiune toxică a majorității.”, este mesajul lui Romaşcanu.

Doina Gradea, fosta şefă a TVR, a oferit o primă reacţie, în exclusivitate pentru România TV.

„Pot sa vă spun că este ilegal, o sfidare a legii, de aceea voi ataca în justiţie această decizie, eu personal, în contencios administrativ. Voi cere suspendarea numirilor şi anularea deciziei Birourilor Permanente.

Analizez şi alte acţiuni, pentru că probabil avem de-a face cu un abuz în funcţie, poate, vom vedea. Nimeni nu-şi poate permite, mai ales legiuitorul, să sfideze legile şi prevederile legale. Nu era niciun fel de problemă ca directorii rămaşi în funcţie după demiterea consiliului de administraţie să asigure interimatul funcţionării curente a acestor institutii de interes public.

Nu inteşeg de ce am ajuns pana aici. As vrea sa precizez ca nu este vorba despre mine, despre a reveni in functie, eu am un trecut si am un viitor. Este vorba despre sfidarea legii. Este cu atat mai grav cu cat vorbim de doua institutii majore ale statului roman, care functioneaza dupa o lege organica, nu dupa o lege simpla.

Vorbim de doi directori care sunt singurii ordonatori de credite, oricine poate cere in instanta anularea deciziilor sau contractelor semnate. Deci, practic, aceste doua institutii sunt intr-o situatie fara precedent.

Trebuie sa revenim intr-o stare de legalitate, nu trebuie sa sfidam deciziile CCR, care, sa nu uitam, a decis in unanimitate ca aceste interimate sunt ilegale”, a declarat Doina Gradea la România TV.

Citeşte şi: Sorin Grindeanu, despre lupta dintre liberali: Poate ar fi cazul ca Orban să îl trimită de Cîțu în lanul de lavandă

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Steaua, în topul celor mai bune echipe din istoria fotbalului! Pe ce loc e echipa care a câştigat Cupa Campionilor
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Permisul auto se schimbă. Noi reguli pentru șoferi în toată Europa
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat