Șeful Armatei Române susține că România nu intră în război, „dar trebuie să ne pregătim ca pentru un conflict”

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, susține că România nu intră într-un război, dar că trebuie să ne pregătim ca pentru un conflict militar. Acesta a dat asigurări că ţara noastră nu va trimite militari în Ucraina sau în alte zone de conflict.
Filip Stan
22 oct. 2025, 19:24
Șeful Armatei Române susține că România nu intră în război, „dar trebuie să ne pregătim ca pentru un conflict”

Gheorghiţă Vlad a fost întrebat, miercuri, 22 octombrie, într-o conferinţă de presă, dacă intră sau nu România în vreun război: ”În momentul de faţă, nu avem nicio informaţie care să ne conducă la o ipoteză de agresiune, de producere a unei agresiuni asupra teritoriului naţional. Am spus, în schimb, că România are nevoie de o populaţie pregătită, de o economie naţională capabilă să ducă şi un efort de război şi, nu în ultimul rând, de un plan de combatere a dezinformării şi a fake news-ului. Cea de-a treia componentă este foarte importantă şi aţi văzut şi dumneavoastră cu ocazia acestui exerciţiu de mobilizare (n.r. – MOBEX) că narativele au fost folosite astfel încât să inducă panică – chemăm rezerviştii la mobilizare ca să îi trimitem la război, ca să îi trimitem în Ucraina, că Armata României este nepregătită şi s-a văzut o talpă de bocanc zburată sau o coadă la o unitate militară”.

Vezi și România ar putea interveni militar în sprijinul Moldovei în cazul unui atac al Rusiei. Declaraţii incendiare făcute de Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării

Șeful Statului Major al Apărării a mai precizat că România nu intră în vreun război, dar că se pregăteşte ca pentru unul: ”Au fost şi colegi din presă care au scos din context, pe de o parte toate anunţurile Ministerului Apărării Naţionale şi ale celorlalte instituţii din Sistemul Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, au fost foarte multe narative folosite, nu în scopuri pentru întărirea securităţii naţionale. Nu intrăm într-un război. În schimb, ne pregătim ca pentru un război. Şi nici nu trimitem militari în Ucraina. Nu avem militari în Ucraina, nu am trimis militari în zonele de conflict”.

Potrivit acestuia, urmează un exerciţiu foarte mare în zona Cincu, iar imaginile cu deplasările de tehnică militară vor fi folosite pentru a induce ideea că România trimite trupe în Ucraina sau în Republica Moldova.

”Urmează un exerciţiu foarte mare în zona Cincu: Dacian Fall, exerciţiu prin care ne propunem să creştem nivelul battle group-ului de la batalion la nivel de brigade. Au avut loc şi au loc foarte multe deplasări de tehnică pe teritoriu naţional. Au fost folosite şi se folosesc aceste imagini pentru a induce ideea că România trimite trupe în Ucraina sau că trimite trupe în Republica Moldova. Fals. Urmează să facem dislocările de tehnică pentru Parada Militară Naţională, de 1 Decembrie. Ştiţi la fel de bine ca şi mine că acele imagini cu deplasarea tehnicii pentru antrenamente sau chiar pentru dislocarea în Piaţa Arcului de Triunf au fost folosite ca imagini în diferite narative implicate de participarea României la acţiuni militare în afară a teritoriului naţional. Fals”, a transmis generalul Gheorghiţă Vlad.

Acesta susține că fiecare cetăţean trebuie să se informeze din cel puţin două surse credibile: ”De fiecare dată am rugat ca fiecare cetăţean al României să se informeze din cel puţin două surse, din surse credibile. Printr-o simplă căutare pe diferite reţele sociale se poate verifica dacă acea informaţie este adevărată sau este falsă. Trăim într-o bulă informaţională. Discutam ieri cu colegii, suntem prizonierii telefonelor mobile pe care fiecare dintre noi le avem. Dacă cineva este interesat de subiectul dezastre naturale, inteligenţa artificială ne va bombarda numai cu articole despre dezastre naturale. Dacă ne interesează războiul, o să primim numai informaţii despre război. Trebuie făcută şi o selecţie foarte clară şi trebuie făcută şi o educaţie a cetăţenilor ţării în acest domeniu. Este foarte uşor cu tehnologia actuală, cu nivelul tehnologic atins, ca populaţia să fie manipulată”.

Citește și Şeful Armatei spune că toți românii ar trebui să ştie să tragă cu arma: „Să-și apere familiile. Suntem pregătiţi să-i învăţăm”

DailyBusiness
România are peste 3,5 milioane de elevi și studenți, dar numărul absolvenților scade
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Avertisment oficial pentru FCSB! Ce se întâmplă cu Joao Paulo după CM 2026. „Nu-l mai mutați că nu mai știe de capul lui cel roș-albastru!”
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă locul de muncă. Angajații economisesc o zi de lucru pe săptămână
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca electrician sau instalator pentru pensie completă. Ce beneficii ai dacă ai lucrat în condiții deosebite
Adevarul
„Am măsurat 20°C în Groenlanda”. Avertismentul unui celebru cercetător care explică de ce România riscă să rămână fără apă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Horoscop 6 Iulie. Ziua în care ghinionul se poate transforma în cel mai mare noroc 
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?