Şeful cancelariei lui Ilie Bolojan aduce clarificări privind procesul de restructurare al aparatului Executiv: „Nu are sens să fim mai mulţi decât e cazul. Nu mă interesează nume, vreau să văd propuneri de reducere”

Se anunță restructurări în aparatul de lucru al guvernului, potrivit declarațiilor făcute de Noni Iordache, liderul sindicatului angajaților din Executiv. Acesta susține că șeful cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, ar fi cerut șefilor de structuri din cadrul Guvernului să transmită „liste cu posturi care urmează să fie desființate”, stârnind îngrijorări legate de o posibilă rundă de concedieri în perioada următoare.
Mircea Filipescu
16 iul. 2025, 19:44
Şeful cancelariei lui Ilie Bolojan aduce clarificări privind procesul de restructurare al aparatului Executiv:

Conform acuzaţiilor lui Noni Iordache, solicitările ar fi fost lansate începând de sâmbătă, iar unii funcționari ar fi reclamat presiuni exercitate asupra lor pentru a propune tăieri de personal. Sindicatul avertizează că, deși reorganizarea este legală, modul de punere în practică al acesteia poate încălca legea muncii.

„M-au sunat mai mulți membri din sindicat și m-au anunțat că se fac presiuni de către șeful cancelariei prim-ministrului pentru ca șefii structurilor din subordine să vină cu liste privind restructurarea. Adică cu număr de posturi pe care să le taie. Din punct de vedere legal, șeful cancelariei are atribuția legală de a face reorganizare, însă este ilegal să faci presiuni pe șefii de structuri să îți dea liste cu număr de persoane pe care să le dea afară. De sâmbătă are aceste discuții în care le impune șefilor de structuri să le dea un număr de posturi care să fie tăiate”, a declarat Noni Iordache, șeful Sindicatului Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, potrivit Profit.ro.

În replică, Mihai Jurca neagă că ar fi exercitat presiuni asupra șefilor de direcții sau că ar fi cerut liste nominale cu persoane ce urmează să fie concediate. Acesta susține că solicitările vizează optimizarea activității instituției și alinierea personalului la nevoile reale ale aparatului administrativ.

Citeşte şi: Cătălin Predoiu trage un semnal de alarmă: „România este vizată de un război nedeclarat! Dezinformarea și influența rusă subminează siguranța națională”

„Nu are sens să fim mai mulți decât e cazul”, a declarat Jurca pentru Digi24.

„Nu mă interesează listă cu numele oamenilor, nu e treaba mea, e treaba departamentelor să facă concursuri. Dar eu vreau să văd propuneri de reducere. Eu le-am cerut un raport de activitate. M-am uitat peste el și am spus – raportat la ce ați făcut și ce ne propunem, spuneți-mi care e propunerea voastră de reducere. Evident că oamenii care consideră că nu e o activitate necesară se vor opune”, a adăugat acesta.

Până în acest moment, Guvernul nu a făcut un anunț oficial privind o eventuală reorganizare sau un calendar clar al măsurilor de restructurare.

Citeşte şi: Călin Georgescu a primit două amenzi, în cuantum de 10.000 de euro. Suveranistul este acuzat că a colectat ilegal datele personale ale susținătorilor

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș trage un semnal de alarmă înainte de Suedia – România: jucătorii din SuperLiga sunt inferiori rezervelor din străinătate
Capital.ro
Horoscop 24 septembrie. Banii, cariera și iubirea intră într-o nouă etapă pentru unele zodii
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”
MediaFlux
Sprijin de 1.700 de lei la pensie. Pensionarii care se încadrează pentru a primi banii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte