Şeful CJ Cluj, cu fiul la judecată. Uioreanu junior ar putea ajunge după gratii VIDEO

Şeful Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, trece prin mari emoţii miercuri, când curtea supremă judecă cererea procurorilor de revocare a suspendării pedepsei cu închisoarea primite de fiul său, Alexandru, pentru trafic de droguri.
Iulian Tudor
24 iul. 2013, 07:32
Şeful CJ Cluj, cu fiul la judecată. Uioreanu junior ar putea ajunge după gratii VIDEO

Horea Uioreanu a venit cu tânărul Alexandru în faţa magistraţilor pentru a afla dacă acesta va merge sau nu la închisoare pentru trafic de droguri. Condamnat la închisoare cu suspendare, Alexandru Uioreanu a încălcat condiţiile controlului judiciar, iar procurorii au cerut revocarea suspendării pedepsei.

„Am venit să văd ce se întâmplă, să fiu alături de el. Totuşi, eram în Bucureşti şi am zis să vin şi eu. Nu am înţeles de ce au venit cu mandat de aducere din moment ce nu a primit nicio citaţie. A primit după două ore că trebuia să fie prezent aici, deci nici vorbă de rea voinţă, de a nu se prezenta la acest proces”, a declarat Horea Uioreanu, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, nu s-a prezentat, luni, la ICCJ, pentru judecarea recursului la decizia Curţii de Apel Cluj de arestare preventivă, judecătorii dispunând ca acesta să fie citat pentru termenul de miercuri cu mandat de aducere. Curtea de Apel Cluj a dispus, în 12 iulie, înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive, după ce s-ar fi întâlnit cu Adrian Tition, unul dintre co-inculpaţii în dosarul traficului de droguri în care a fost implicat, încălcând, astfel, condiţiile prevăzute la eliberarea lui din arest.

Decizia Curţii de Apel Cluj a fost contestată de Alexandru Uioreanu la instanţa supremă, astfel că măsura arestării preventive nu a fost pusă în executare.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au judecat, luni, recursul lui Alexandru Uioreanu, însă acesta nu s-a prezentat la instanţă. Judecătorii au amânat discuţiile la 24 iulie, dispunând ca Alexandru Uioreanu să fie citat atunci cu mandat de aducere.

În 27 martie, Alexandru Uioreanu a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri. Sentinţa a fost atacată cu apel atât de Uioreanu, cât şi de procurorii DIICOT Cluj. Curtea de Apel Cluj a stabilit în 27 septembrie termenul de judecare a apelului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT