Şeful CJ Dâmboviţa: E depăşit numărul de urşi. Trebuie aviz pentru împuşcare

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, spune că a fost depăşit "numărul optim de urşi de pe fondurile de vânătoare" din judeţ şi că au fost făcut demersuri pentru a fi împuşcate animalele, însă trebuie acordul Ministerului Mediului.
Romania TV
19 sept. 2012, 07:35
Şeful CJ Dâmboviţa: E depăşit numărul de urşi. Trebuie aviz pentru împuşcare

„Se pare că s-a depăşit numărul optim de urşi pe fondurile de vânătoare. S-au făcut demersuri pentru a se împuşca animalele, dar trebuie acordul Ministerului Mediului”, a declarat Adrian Ţuţuianu.

El a precizat că incidentul a avut loc în jurul orei 8.00, zona fiind una izolată, cu acces dificil, aflată în apropierea pădurii.

Un bărbat a fost ucis de un urs, miercuri dimineaţă, în localitatea dâmboviţeană Moroieni, la câteva zile după ce o persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce au fost atacate de un urs, în două localităţi învecinate.

Victima este un bărbat în vârstă de 64 de ani.

Prefectul de Dâmboviţa, Dragoş Rusu, spune că în acest caz este vorba despre braconaj, după ce animalul rămăsese prins într-un laţ şi rănit.

Prefectul a precizat că incidentul a avut loc la o distanţă de 6-7 kilometri de localitatea Moroieni, pe dealurile din zonă.

„Mai mult ca sigur în acest caz este vorba despre braconaj. Ursul fusese prins într-un laţ, era rănit. Clar este vorba despre braconaj. Nu ştim ce căuta acolo bărbatul care a fost atacat – dacă trecea întâmplător sau dacă el este cel care pusese capcana. Între cadavrul bărbatului şi laţ este o distanţă de 6-7 metri. Un cetăţean care a trecut prin zonă cu o căruţă a auzit ţipete, a văzut incidentul, dar i-a fost frică să intervină, neavând armă, şi a sunat la 112”, a spus prefectul.

El a precizat că laţul era prins între trei copaci, iar cel mai probabil animalul s-a zbătut timp de câteva ore pentru a scăpa, animalul rupând laţul după ce a smuls din rădăcini arborii.

Potrivit prefectului, bărbatul care se afla acolo a fost sfâşiat de animal, care apoi a fugit în pădure.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, declara, la rândul său, că incidentul de miercuri dimineaţă a avut loc pe acelaşi fond de vânătoare de unde provine ursul care a atacat trei persoane, sâmbătă, în acea zonă fiind instituită carantina pe o distanţă de 30 de kilometri.

Rovana Plumb a spus că incidentul a avut loc la o distanţă de aproximativ zece kilometri de locul în care sâmbătă a avut loc primul atac al ursului.

La faţa locului, la ora transmiterii acestei ştiri se află atât autorităţile locale şi judeţene, cât şi zeci de poliţişti şi jandarmi şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi ai DSP.

Un bătrân de 71 de ani a murit, iar o femeie în vârstă de 55 de ani a fost rănită, după ce au fost atacaţi, sâmbătă, de un urs. Femeia, care este rudă a ministrului Rovana Plumb, a suferit multiple plăgi pe faţă, la gât, la picioare şi la coapse. Iniţial, femeia a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, iar cursul serii, a fost transferată, cu o ambulanţă, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, unde a fost supunsă unor intervenţii chirurgicale.

Incidentele au avut loc într-un interval de aproximativ şase ore, în judeţul Dâmboviţa, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localităţi fiind învecinate.

De asemenea, animalul a atacat şi un bărbat din Buciumeni care vindea fructe pe marginea drumului, lângă maşină. Acesta a suferit leziuni pe spate şi la faţă.

Sâmbătă noapte, vânătorii au împuşcat ursul la marginea localităţii Pietroşiţa, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa, Sandu Tolea, susţinând că este vorba despre animalul care atacase cele trei persoane.

Primele date ale autopsiei au arătat că ursul era turbat. În aceste condiţii, a fost stabilită carantina, fiind instituită o zonă de supraveghere pe o porţiune de 10 kilometri şi o zonă de protecţie pe o porţiune de 30 de kilometri.

Prefectul de Dâmboviţa, Dragoş Rusu, anunţa, duminică seară, că a fost constituit Centrul local de combatere a bolilor, care va coordona vaccinarea pe o rază de trei kilometri a câinilor şi pisicilor din Pietroşiţa şi Buciumeni, localităţi pe unde a trecut ursul turbat care a atacat trei oameni.

Prefectul mai spunea că „situaţia este foarte gravă, dar este sub control”.

După ce un urs a atacat trei persoane, şefii inspectoratelor judeţene de poliţie şi de jandarmi din Dâmboviţa au făcut apel la populaţie să anunţe imediat autorităţile dacă observă urşi aproape de zona locuită şi să evite să le ofere hrană.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT