Şeful DGFP Mehedinţi, fostul şef al Gărzii Financiare şi Sorin Duducea, învinuiţi pentru evaziune

Un număr de 18 persoane cercetate în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 2,2 milioane euro au fost ridicate de procurori, între acestea aflându-se directorul Direcţiei Finanţe Mehedinţi Violeta Crăciun, fostul şef al Gărzii Financiare Mehedinţi Gheorghe Huza şi omul de afaceri Sorin Duducea.
Romania TV
05 iun. 2013, 08:22
Şeful DGFP Mehedinţi, fostul şef al Gărzii Financiare şi Sorin Duducea, învinuiţi pentru evaziune

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în urma percheziţiilor făcute miercuri dimineaţă în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt au fost ridicate 18 persoane suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 2,2 milioane de euro, acestea urmând să fie audiate la sediul DIICOT Craiova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform surselor citate, între cele 18 persoane ridicate de anchetatori se află directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Mehedinţi, Violeta Crăciun, Gheorghe Huza, comisar la Garda Financiară Mehedinţi şi fost director al acestei instituţii, precum şi omul de afaceri Sorinel Duducea, fost director al Direcţiei de Drumuri Naţionale Mehedinţi, a cărui firmă de construcţii, Via Vita Construcţii, a derulat în ultimii ani contracte cu mai multe administraţii locale din Mehedinţi, pentru asfaltarea drumurilor.

Violeta Crăciun, Gheorghe Huza şi Sorin Duducea au calitatea de învinuiţi în acest dosar, cei trei fiind ridicaţi de anchetatori în urma unor percheziţii făcute la locuinţele lor, mai spun sursele citate.

De asemenea, printre persoanele ridicate de procurorii DIICOT se află şi Victor Bâlbă, anchetatorii făcând percheziţii într-un duplex în care acesta locuieşte cu Sorinel Duducea. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Sorin Bâlbă este administrator al firmei de construcţii Via Vita SRL, ai cărei asociaţi sunt Manuela Duducea, soţia lui Sorinel Duducea şi Dumitru Carolea.

Sorinel Duducea este, la rândul său, unic asociat al firmei Via Vita Construcţii SRL, care de-a lungul timpului a derulat contracte cu mai multe administraţii publice din judeţul Mehedinţi, pentru reparaţia drumurilor. Sorinel Duducea a fost director adjunct la Secţia Drumuri Naţional Mehedinti din anul 2007 şi până în februarie 2012, când a preluat funcţia de director general, fiind înlocuit câteva luni mai târziu.

Sorinel Duducea şi soţia sa, Manuela Duducea, sunt membri PNL, la filiala municipală Drobeta Turnu Severin.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai B.C.C.O. Craiova, au destructurat un grup infracţional organizat, constituit din 20 de persoane şi specializat în evaziune fiscală şi spălare de bani.

Miercuri dimineaţă, au avut loc 24 de percheziţii domiciliare în Mehedinţi (21), Dolj (1) şi Olt (2), la locuinţele persoanelor suspectate în acest caz, precum şi la sediile unor societăţi comerciale.

Conform sursei citate, membrii grupării au obţinut beneficii financiare substantiale, utilizând mai multe societăţi comerciale, controlate direct sau prin persoane interpuse, prin înregistrarea în evidenţele contabile a unor facturi fiscale aferente unor operaţiuni comerciale fictive, în cuantum de peste 29.000.000 de lei, pentru care au dedus ilegal TVA şi au diminuat impozitul pe profit.

„Activitatea infracţională a fost sprijinită de către un comisar şef din cadrul Gărzii Financiare Mehedinţi şi un director executiv în cadrul DGFP Mehedinţi. Prejudiciul cauzat prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat depaşeste suma de 2.200.000 de euro”, se preciza în comunicatul DIICOT.

Surse din rândul anchetatorilor declarau că printre persoanele vizate în acest dosar se află şi directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Mehedinţi, Violeta Crăciun.

Aceleaşi surse spuneau că au avut loc percheziţii şi la locuinţa şi sediul firmei fostului director al Direcţiei de Drumuri Naţionale Mehedinţi Sorin Duducea.

De asemenea, au avut loc descinderi la Strehaia, la locuinţele unor romi care ar deţine societăţi despre care există suspiciuni că au emis facturi fictive către societatea Via Vita, pentru diverse servicii şi mărfuri, fără a plăti TVA şi impozit pe profit.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
A dat o avere fără să stea pe gânduri! Ion Țiriac, gestul uriaș cu care a uimit România
Capital.ro
Marea artistă pe care România a pierdut-o. Vocea sa a marcat scena muzicală: La glorie nu se ajunge bătând din palme
Playtech.ro
Calcul complet. Cât trebuie să câștigi ca să iei un apartament cu două camere prin credit ipotecar
Adevarul
Vacanța de vis în Albania, transformată în coșmar. Povestea unui cuplu care s-a adresat Curții de Justiție Uniunii Europene
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
55% dintre orașe ar trebui să devină comune! Curtea de Conturi vrea schimbarea hărții României
stirilekanald.ro
Ștefania Szabo, condusă astăzi pe ultimul drum! Lacrimi și durere la căpătâiul doctoriței! Imagini pline de durere
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai