Şeful Direcţiei de Drumuri Craiova, reţinut după ce și-a falsificat diploma şi a încasat indemnizaţii de peste 1 milion de lei

Directorul Direcției Drumuri și Poduri Craiova, Bogdan Bratu, a fost reținut de procurori Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care este cercetat pentru înșelăciune. Mai exact, Bogdan Bratu ar fi folosit la angajare o diplomă de licenţă obţinută fraudulos, inducând în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Filip Stan
24 apr. 2021, 12:09
Şeful Direcţiei de Drumuri Craiova, reţinut după ce și-a falsificat diploma şi a încasat indemnizaţii de peste 1 milion de lei

Directorul Direcției Drumuri și Poduri Craiova a fost reținut de procurori și este cercetat pentru înșelăciune. Bogdan Bratu este al treilea șef de instituție acuzat că și-a falsificat diploma pentru a ajunge într-o funcție publică, într-un singur an.

„Prin ordonanţa din ziua de vineri s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii continue de înşelăciune, constând în aceea că în perioada mai 2014 – prezent, ar fi indus şi menţinut în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, cu ocazia încheierii contractului individual de muncă şi ulterior prin modificarea succesivă a acestuia printr-un număr de 12 acte adiţionale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplomei de licenţă obţinută fraudulos, desfiinţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la data de 16.03.2016 prin sentinţa penală nr. 727, dispusă în dosarul nr. 15771/4/2015, actele adiţionale producând efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale”, se precizează într-un comunicat al Parchetului General citat de AGERPRES.

Potrivit anchetatorilor, acesta a continuat să utilizeze actele de studii cu ocazia angajării la diferite entităţi şi după ce a fost audiat în calitate de martor în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în legătură cu valabilitatea acestora.

„Prin utilizarea unor diplome de studii falsificate/anulate, inculpatul a ocupat funcţii publice importante (director regional în cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA), funcţii în virtutea cărora a avut acces la informaţii de importanţă strategică, gestionarea bugetelor privind construcţia şi modernizarea drumurilor naţionale, derularea şi atribuirea contractelor de achiziţie publică şi de modernizare a reţelelor de drumuri, atribuirea contractelor de deszăpezire, întreţinere şi pază a acestora”, se precizează în comunicat.

PICCJ arată că, prin faptele indicate, a fost prejudiciată instituţia angajatoare cu 985.625,3 lei, reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcţiilor deţinute fără drept.

Bogdan Bratu va fi prezentat magistraţilor Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cine e Alexandru Bețivu, atacantul convocat în premieră la echipa națională
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT