Şeful IGPR anunţă implementarea unui Sistem Naţional de Raportare a Incidentelor

Şeful Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, a anunţat că, din luna martie a anului viitor, va fi funcţional un Sistem Naţional de Raportare a Incidentelor, la care se lucrează în prezent şi în care vor fi introduse, în permanenţă, toate evenimentele din ţară ale poliţiei.
Romania TV
19 nov. 2011, 13:37
Şeful IGPR anunţă implementarea unui Sistem Naţional de Raportare a Incidentelor

„Am avut discuţii despre un proiect pe care îl avem acum în curs de implementare, Sistemul Naţional de Raportare a Incidentelor, în care vor lucra 12.000 de poliţişti şi care va fi funcţional în martie 2012”, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Oradea, şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, potrivit Mediafax.

Chestorul Liviu Popa a explicat că, în cadrul acestui sistem, „va exista un server la Bucureşti şi fiecare agent, fiecare poliţist va introduce în terminalele din toată ţara ale acestei reţele toată activitatea lui din ultimele 24 de ore”.

Potrivit lui Popa, rolul Sistemului Naţional de Raportare a Incidentelor este acela de a constiui o bază de date care să fie actualizată zilnic cu „evenimentele poliţieneşti” de toate tipurile, astfel încât să existe permanent o situaţie exactă a încălcărilor legii, de orice natură.

„În momentul în care acest sistem va fi operaţional, vom avea de la posibilitatea listării acestor evenimente până la posibilitatea realizării unei hărţi a evenimentelor pe categorii, fie că este vorba despre tâlhării, furturi auto, suspendări de permise, iar sistemul va fi apt să prelucreze automat aceste date şi să ofere o imagine completă cu privire la ceea ce se întâmplă”, a spus şeful Poliţiei Române.

Chestorul Liviu Popa a afirmat că implementarea proiectului Sistemului Naţional de Raportare a Incidentelor va contribui la o mai bună analizare a situaţiei şi, implicit, la găsirea de soluţii atât pentru rezolvarea problemelor operative, cât şi pentru o mai bună alocare a resurselor Poliţiei în acest scop.

„Analiza informaţiilor va fi pentru noi o prioritate, în continuare, care poate aduce un plus de valoare pentru activitatea curentă, dar şi pentru zona alocării de resurse”, a spus Popa.

Referitor la costul Sistemului Naţional de Raportare a Incidentelor, şeful Poliţiei Române a afirmat că acesta este de 2,5 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene nerambursabile.

Şeful IGPR, Liviu Popa, a participat, la Oradea, alături de ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, la o întâlnire cu şefii inspectoratelor judeţene de poliţie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce decizie a luat Filipe Coelho după ce Universitatea Craiova a devenit lider în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT