Şeful RA-APPS, Gabriel Surdu, bruia interceptările efectuate de SRI şi DNA cu dispozitive sofisticate

Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, ştia că e interceptat şi bruia aparatele SRI şi DNA. Această informaţie apare în referatul de arestare preventivă în care procurorii scriu că Gabriel Surdu reprezintă un pericol pentru alterarea anchetei.
Iulian Tudor
01 mai 2015, 16:07
Şeful RA-APPS, Gabriel Surdu, bruia interceptările efectuate de SRI şi DNA cu dispozitive sofisticate

În referatul procurorilor se arată că în biroul directorului RA-APPS, s-au găsit două dispozitive generatoare de bruiaj, pentru a-și proteja discuțiile ambientale și cele telefonice de eventuale monitorizări ale DNA și SRI.

Citeşte şi: Şeful RA-APPS, Gabriel Surdu, cercetat sub control judiciar. Instanţa a respins propunerea de ARESTARE

De asemenea, potrivit unor surse judiciare, au fost descoperite nouă telefoane mobile în biroul său de la RA-APPS, iar în mașina sa, alte trei telefoane mobile și un dispozitiv special, cu inscripția „GSM BOX PROTECTION AGAINST SPY-PHONES”.

„Din datele existente, rezultă că acest dispozitiv a fost conceput pentru a detecta și indica activarea ilegală a unui telefon mobil. Mai mult, față de această funcție principală, acest dispozitiv creează interferențe în zona înconjurătoare a microfonului telefonului, generând „un zgomot alb”, care suprimă microfonul în telefon, făcându-l inutil”, se arată în referatul DNA.

Cu alte cuvinte, acest dispozitiv împiedica interceptarea telefonică, una dintre cele mai folosite mijloace de probare a vinovăţiei folosite de DNA.

CITEŞTE ŞI: REFERAT. Cum a fost turnat şeful RA-APPS de Cristinel Bîgiu. DNA cere arestarea lui Gabriel Surdu

Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, este cercetat sub control judiciar, în dosarul în care este suspectat că i-a cerut şefului CJ Buzău să faciliteze firmei sale obţinerea unui contract pentru lucrări de canalizare în valoare de aproape 11 milioane euro, a decis Tribunalul Bucureşti. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

 

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Fosta prezentatoare din România care a plecat din țară de dragul iubitului, fotbalist de profesie, se pregătește de nuntă
Capital.ro
Doliu în lumea filmului. O legendă a cinematografiei s-a stins. Toți românii au iubit-o. A marcat multe generații
Playtech.ro
Cum semnalizezi în giratoriu ca să eviți un accident, dacă vrei să mergi înainte. Detaliul tehnic din Codul Rutier 2026
Adevarul
O campioană a României s-a îmbogățit cu banii de pe OnlyFans. Cândva nu-și permitea să investească în echipament și recuperare
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
Atac necruțător la adresa șefilor de la Rapid: ”Ați transferat balastru, rumeguș, borduri”
MediaFlux
SUA vor ca Ucraina și Rusia să încheie un acord de pace în martie! În mai ar putea fi organizate alegeri în Ucraina simultan cu un referendum
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil