Semne care arată că are viermişori intestinali

Infecțiile cu viermișori intestinali sunt întâlnite adeseori în rândul copiilor. Pentru a le putea depista mai ușor, este util să le cunoști simptomele. Deși acestea nu sunt evidente, există câteva semne de care poți ține cont.
Iulian Tudor
27 iun. 2018, 14:11
Semne care arată că are viermişori intestinali

Mersul cu picioarele goale pe suprafețe pline de microbi, mâinile murdare sau contactul cu obiecte contaminate pot duce la contaminarea cu paraziți, care pătrund în interiorul organismului, folosind intestinele drept gazde. Printre cei mai întâlniți se numără oxiurile, giardia și limbricii. Aceștia privează organismul de vitamine și de minerale, consecința fiind deteriorarea stării generale de sănătate. 

Somnul agitat, un prim simptom

 În cazul în care micuțul tău nu reușește să aibă un somn liniștit, nu neglija acest aspect. Durerile abdominale, senzația de mâncărime sau agitația continuă pot provoca perturbarea calității somnului pe timpul nopții, fără să suspectezi măcar că acest lucru se întâmplă din cauza viermișorilor intestinali.

Scuipatul excesiv

Dacă observi că micuțul tău începe să scuipe des, nu înseamnă neapărat că este lipsit de maniere și că ar trebui imediat să-l cerți. Află care este cauza din spatele acestui comportament, deoarece prezența viermișorilor intestinali determină stimularea cantității de salivă, încât copilul poate simți nevoia să o expectoreze.

Scaun urât mirositor

Un miros prea puternic al scaunului poate indica uneori o infecție la nivelul intestinelor, precum cea produsă de paraziții intestinali. De aceea, este recomandat să mergi la un medic de specialitate imediat după ce ai sesizat o schimbare în ceea ce privește mirosul scaunului copilului tău.

Mâncărime în jurul anusului

Un alt semn care te poate ajuta să-ți dai seama din timp că micuțul tău are viermișori intestinali este mâncărimea persistentă din zona anusului și iritațiile aferente. Acest lucru se întâmplă în special la primele ore ale dimineții, deoarece viermii ajung în zona anusului, senzația fiind extrem de deranjantă.

Lipsa apetitului

Este adevărat că mulți dintre cei mici nu se dau în vânt după mâncare, dar dacă observi o diminuare bruscă și drastică a apetitului, aceasta poate reprezenta un semn al contaminării cu viermișori intestinali. De asemenea, poate apărea și sângerarea internă care duce la pierderea de fier din organism, implicit la apariția anemiei și la pierderea poftei de mâncare. 

Când e cazul să mergi urgent la medic

Nu amâna vizita la medic în cazul în care copilul are diaree, stări de greață sau de amețeală care persistă mai mult de câteva zile. De asemenea, este important să îi comunici medicului dacă ai călătorit în altă țară împreună cu cel mic sau dacă există posibilitatea ca acesta să fi băut apă contaminată. Dacă sunt lăsați netratați, viermișorii intestinali pot afecta întreg organismul copilului, fapt care duce la întârzierea creșterii, la îngreunarea dezvoltării intelectuale și la afectarea funcției cognitive. 

Metode de diagnosticare

În urma unui consult de specialitate, medicul va alege una din metodele de depistare ale viermișorilor intestinali. Printre acestea se numără examinarea în laborator a probelor de fecale, testul cu bandă adezivă – folosită pentru a colecta posibilele larve din jurul anusului, recoltarea probelor de sub unghii și, eventual, ecografia, care este recomandată mai ales în cazul unei infestări severe.

Cum se tratează

Contra viermișorilor intestinali există medicamente care se administrează pe cale orală, la recomandarea medicului. În cazul în care copilul se confruntă în paralel și cu o anemie, apărută pe fondul infestării cu viermișori intestinali, există posibilitate să aibă nevoie și de suplimente de fier. 

Bine de știut! Infestarea cu paraziți intestinali poate reapărea, de aceea este indicat să acorzi o atenție sporită igienei.

Află AICI ce e de făcut în caz de toxiinfecție alimentară

 

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Andrei Vochin, lecție pentru familia Șucu și Daniel Pancu: „La masa fotbalului, locul din față nu se moștenește. Se câștigă!”
Capital.ro
Pensia de invaliditate poate fi refuzată din trei motive. Ce trebuie să facă persoanele care primesc o decizie nefavorabilă
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT