Senator PSD: Corupţia este o faptă care se pedepseşte cu închisoarea şi nu cu arestul preventiv

Senatorul social-democrat Șerban Nicolae a declarat, luni, că a înaintat o propunere legislativă care vizează o modificare a măsurilor preventive, respectiv arestarea preventivă numai în cazuri cu violență, în opinia sa corupția fiind o faptă care se pedepsește cu închisoarea și nu cu arestul preventiv.
Iulian Tudor
30 mart. 2015, 18:25
Senator PSD: Corupţia este o faptă care se pedepseşte cu închisoarea şi nu cu arestul preventiv

Din punctul meu de vedere, corupția este o faptă care se pedepsește cu închisoarea și nu cu arestul preventiv. Pericolul concret pentru ordinea publică nu este dat de gravitatea faptei. Gravitatea faptei duce la angajarea răspunderii prin pedeapsă. Arestarea preventivă nu este o pedeapsă și eu aș aștepta ca lumea să înțeleagă că arestarea preventivă este o măsură, așa cum o spune și textul, preventivă, care ar urma să prevină ceva; dacă cineva comite o faptă de corupție va fi pedepsit cu închisoarea, nu cu arestarea preventivă„, a afirmat senatorul Șerban Nicolae, după audierea sa la Parchetul General, ca martor, în dosarul de șantaj la adresa senatorului Gabriela Firea.

El a subliniat că propunerea nu are nicio legătură cu parlamentarii, textul urmând să fie aplicat, în egală măsură, și unei persoane care a furat o găină, și unui ministru care a comis un act de corupție în exercitarea funcției, precum și a oricărei alte persoane.

„Presa va fi de față mâine la Comisia juridică atunci când se va dezbate propunerea legislativă. În esență e vorba de unele corecții aduse măsurilor preventive, una legată de controlul judiciar, așa cum a spus Curtea Constituțională, dar care a fost remediată parțial de Guvern, cu privire la durata măsurii și în ceea ce privește chestiunea arestării preventive pe care eu o apreciez ca fiind în două forme, respectiv arestul la domiciliu și arestul sever„, a spus Șerban Nicolae.

Senatorul a adăugat că pericolul concret pentru ordinea publică este resimțit atunci când este vorba de acte de violență, atunci când e vorba de acte care pun în pericol siguranța statului sau când este vorba despre recidiviști.

Dacă va trece această inițiativă, eu sper ca politicienii să nu mai comită fapte penale, nu ca să fie în cătușe sau să fie în arest preventiv. În asemenea situații, nu e vorba de pericol concret pentru ordinea publică și cel mai bun exemplu l-am dat atunci când e vorba de persoane cercetate pentru fapte de corupție și în prezența cărora nici dumneavoastră și niciun cetățean de pe stradă nu resimte stare de pericol„, a explicat Șerban Nicolae.

Întrebat dacă are sprijin în interiorul partidului pentru acest demers, senatorul PSD a afirmat că nu a discutat cu colegii săi și că inițiativa nu reprezintă un act politic. „Nu se pune problema dacă am sau nu am sprijinul partidului și, repet, nu e o chestiune politică. Am, dacă vreți, sprijinul juriștilor, al profesioniștilor dreptului, care în mare majoritate îmi dau dreptate și spun că măsura preventivă nu este o pedeapsă, spun că preocuparea principală ar trebui să fie aflarea adevărului și recuperarea prejudiciului, și mai puțin încătușarea preventivă. (…) Nu m-am consultat cu Victor Ponta, sunt convins că are aceeași opinie ca și mine„, a precizat Șerban Nicolae.

El a fost audiat, luni, de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) în dosarul în care fostul președinte Traian Băsescu este cercetat pentru șantaj, în legătură cu declarațiile pe care le-a făcut la adresa senatoarei PSD Gabriela Firea.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Ce poate aștepta FCSB de la Ronny Labonne? Comparația cu Maxime Sivis oferă primele indicii: „Îl va scoate pe Crețu din echipă?”
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
Greșeala care blochează dosarul de pensie. Documentul lipsă poate întârzia plata cu luni de zile
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?