Senatorul Gheorghe David: Rămân deocamdată în PDL, dar am oferte

Senatorul PDL Gheorghe David a sosit, luni, la sediul PNL, acolo unde s-a întrunit conducerea partidului. David a negat că ar fi în negocieri cu liberalii, dar a admis că are oferte de a pleca la alte partide.
Romania TV
18 iun. 2012, 11:25
Senatorul Gheorghe David: Rămân deocamdată în PDL, dar am oferte

David a fost văzut, luni dimineaţă, la sediul central al PNL, unde conducerea liberalilor era în şedinţă.  „Am venit să salut pe cineva”, le-a spus David ziariştilor, care s-au interesat de motivele vizitei lui în sălaşul liberalilor.

Conform unor surse din PNL, David îşi negociază termenii înscrierii sale la liberali. Aceleaşi surse susţin că şi Tudor Udriştoiu va părăsi tabăra PDL, dar că va rămâne senator independent.

David a fost întrebat de jurnalişti, la Senat, dacă a luat parte la şedinţa conducerii PNL de luni. „Nu am fost la nicio şedinţă”, a răspuns senatorul.

Chestionat dacă se află totuşi în negocieri pentru a trece în rândul liberalilor, Gheorghe David a răspuns: „Nu sunt în negocieri cu nimeni, am oferte… Am trecut pe la sediul PNL, dar nu am nicio treabă, nu am fost la şedinţe”. Senatorul a mai precizat că, „deocamdată”, rămâne în PDL.

De altfel, vicepreşedintele PNL Mihai Voicu susţine că înscrierea în partid a lui David ar fi un eveniment benefic pentru liberali. „O venire a sa ar fi binevenită deoarece este un om serios şi un parlamentar cu experienţă”, a declarat, luni, Mihai Voicu.

Senatorul PDL Gheorghe David este secretar al Biroului Permanent al Senatului.

La începutul săptămânii trecute, senatorul Sorina Plăcintă şi-a anunţat trecerea de la PDL la PNL. Miercuri, liderul liberalilor din Senat, Puiu Haşotti, a declarat că sunt discuţii cu mai mulţi parlamentari PDL care doresc să plece din partid şi să treacă la PNL şi PSD, el arătând că aceste schimbări sunt necesare puterii pentru a-şi păstra majoritatea la Senat şi de la 1 septembrie.

Puiu Haşotti a arătat că, pornind de la o realitate politică din Senat, de la 1 septembrie Guvernul are nevoie de o majoritate parlamentară, în urma câştigării alegerilor locale de un număr important de senatori. „Venirea câtorva senatori de la PDL face posibil ca Guvernul să aibă în Senat o majoritate suficientă şi ca în Biroul Permanent al Senatului, puterea, USL să aibă o majoritate”, a mai arătat Haşotti.

Întrebat câţi senatori PDL ar putea demisiona în perioada următoare, Haşotti a declarat că nu poate da o cifră, tot ceea ce poate spune fiind că la 1 septembrie puterea va avea majoritate în Senat. La alegerile locale din 10 iunie, şase senatori PNL şi PSD au fost aleşi în administraţia locală.

Legea 161/2003 privind transparenţa în funcţiile publice prevede că postul de parlamentar este incompatibil cu cel de ales local şi stipulează că deputatul sau senatorul aflat în acest caz are la dispoziţie 15 zile pentru a informa Biroul permanent al Camerei din care face parte.

Legea stipulează că în termen de 60 de zile de la expirarea celor 15 zile parlamentarul în cauză trebuie să opteze între mandatul de parlamentar şi cel de ales local, demisionând din una dintre funcţii.

Parlamentarii aleşi pe 10 iunie în funcţii de primari sau de preşedinţi de CJ îşi vor exercita mandatele în actuala sesiune legislativă, care se încheie la sfârşitul lunii iunie, dar nu şi în sesiunea legislativă care debutează în septembrie.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Ce poate aștepta FCSB de la Ronny Labonne? Comparația cu Maxime Sivis oferă primele indicii: „Îl va scoate pe Crețu din echipă?”
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
Greșeala care blochează dosarul de pensie. Documentul lipsă poate întârzia plata cu luni de zile
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?