Senatorul PDL Mihaela Popa a trecut la PNL. Alţi şapte primari PDL din Iaşi vor pleca din partid

PDL îşi pierde membrii pe bandă rulantă. După ce mai mulţi parlamentari şi aleşi locali au renunţat la statutul de membri ai Partidului Democrat Liberal, senatorul Mihaela Popa a demisionat şi ea din partid şi a trecut la PNL. Alţi şapte primari PDL din judeţul Iaşi vor trece, de asemenea, la Partidul Naţional Liberal, informează România TV.
Romania TV
19 apr. 2012, 07:18
Senatorul PDL Mihaela Popa a trecut la PNL. Alţi şapte primari PDL din Iaşi vor pleca din partid

Senatorul Mihaela Popa a anunţat joi că trece de la PDL la PNL, ea făcând anunţul într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi alături de vicepreşedinţii PNL Sorin Frunzăverde şi Relu Fenechiu.

Mihaela Popa a spus că se alătură, astfel, echipei liberale din care face parte şi Sorin Frunzăverde, demisionar din PDL la sfârşitul lunii martie.

„Am decis să mă alătur unei echipe noi şi consolidate alături de Sorin Frunzăverde. Motivul plecării mele din PDL este legat de lipsa exerciţiului democratic în partid. Totul a fost imposibil, într-o veşnică poziţie de drepţi. Nu îmi place să văd oameni arestaţi, care apoi se dovedeşte că nu au nicio vină„, a spus Mihaela Popa, citată de Mediafax.

La rândul său, vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a spus că a avut o discuţie cu Crin Antonescu, în prezenţa Mihaelei Popa, şi că aceasta va fi susţinută de liberali pentru Parlamentul European.

Potrivit unor surse citate de România TV, Mihaela Popa ar putea fi urmată la PNL de cel puţin şapte primari din judeţul Iaşi. Mihaela Popa intenţiona să candideze la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, însă PDL a anunţat alt candidat pentru această funcţie.

În 2 aprilie, senatorul Mihaela Popa a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al PDL, precizând atunci că în continuare va activa ca membru simplu de partid.

Mihaela Popa a spus că a fost dezamăgită de afirmaţiile liderului PDL Emil Boc în cazul demisiei din partid a prim-vicepreşedintelui PDL Sorin Frunzăverde.

„Dacă eu, ca profesor, spun după un timp că îmi pare rău că un tânăr a luat examenul, atunci înseamnă că am fraudat examenul. La fel şi în PDL, înseamnă că nu am avut alegeri libere. Nu vrea să fiu acceptată într-un for de conducere, ci vreau să fiu aleasă. Nu poţi construi o democraţie fără un exerciţiu democratic în partidul de guvernământ”, a declarat Mihaela Popa.

Ea s-a arătat dezamăgită de afirmaţia liderului PDL Emil Boc, respectiv că l-a numit pe Sorin Frunzăverde în funcţia de prim-vicepreşedinte la congresul partidului de anul trecut.

„Şi eu sunt vicepreşedinte, l-am susţinut pe Vasile Blaga la şefia partidului, deci ce să cred, că Boc m-a aşezat pe o listă?”, a afirmat Mihaela Popa, susţinând că plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL reprezintă o pierdere importantă pentru partid, întrucât acesta era un bun strateg şi un om respectat în interiorul partidului.

De altfel, Mihaela Popa a susţinut, după ce Sorin Frunzăverde şi primarul din Slatina, Darius Vâlcov, au demisionat din PDL că liderul formaţiunii democrat-liberale, Emil Boc, ar trebui să-şi asume pierderile şi să-şi dea demisia de la conducerea partidului.

În perioada decembrie 2007- decembrie 2008 Mihaela Popa a fost deputat PDL în Parlamentul European.

Ea a fost prim-vicepreşedinte al PDL Iaşi, iar în perioada mai 2010-septembrie 2011 a fost preşedinte interimar al PDL Iaşi.

Mihaela Popa, care este profesor, la primul mandat de senator, este vicepreşedinte al Comisiei pentru Egalitatea de Şanse din Senat.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT