Senatul a respins Ordonanţa prin care BNR renunţă la soluţionarea litigiilor în serviciile de plată

Plenul Senatului a respins, luni, o Ordonanţă de urgenţă prin care Banca Naţională a României renunţa la soluţionarea litigiilor dintre utilizatorii şi prestatorii serviciilor de plată, iar diferendele urmau să fie aplanate pe cale amiabilă prin procedura medierii.
Romania TV
24 sept. 2012, 15:10
Senatul a respins Ordonanţa prin care BNR renunţă la soluţionarea litigiilor în serviciile de plată

Proiectul de respingere a Ordonanţei pentru modificarea unor acte normative în domeniul serviciilor de plată a fost adoptat cu 41 de voturi „pentru”, 30 împotrivă şi o abţinere.

Ordonanţa de Urgenţă a fost criticată în cadrul dezbaterilor atât de senatorul PNL Dan Radu Ruşanu, cât şi de senatorul PDL Iulian Urban pentru faptul că operatorii economici sunt obligaţi să opteze automat pentru procedura medierii.

OUG 31/2012 a fost adoptată de Guvernul condus de Victor Ponta „în scopul implementării în mod unitar şi eficient la nivel naţional a dispoziţiilor cuprinse în legislaţia UE referitoare la procedurile extrajudiciare de soluţionare a diferendelor, iar menţinerea la nivelul BNR a atribuţiilor legate de soluţionarea diferendelor în domeniul serviciilor de plată nu este justificată”.

De asemenea, Guvernul a precizat că menţinerea acestor atribuţii la BNR „este de natură a aduce atingere principiului independenţei băncii centrale, ceea ce poate atrage încălcarea dispoziţiilor Tratatului UE” şi posibilitatea declanşării unei proceduri de infringement.

„Avem în vedere cazurile în care utilizatorul serviciilor de plată, nemulţumit de soluţia dată, acuză BNR de manifestarea unei poziţii de părtinire a instituţiilor de credit ori a altor prestatori de servicii de plată, în considerarea calităţii acestora de entităţi aflate sub supravegherea BNR. De altfel, formularea unei eventuale soluţii în defavoarea prestatorilor de servicii de plată aflaţi în culpă este de natură să vină în contradicţie cu atribuţiile BNR, în calitatea sa de autoritate de supraveghere şi bancă centrală”, se arată în expunerea de motive a Ordonanţei.

Ordonanţa urmează să fie înaintată Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Călin Georgescu, demascat de Curtea de Conturi. Mii de euro încasate nelegal prin vechime inventată și sporuri fictive
Capital.ro
Călin Georgescu este în doliu: Te păstrăm în inimile și în rugăciunile noastre. S-a stins din viață încă un mare patriot român
Playtech.ro
Lista companiilor de stat unde se fac angajări și cresc salariile în 2026. Sunt peste 1.200 de posturi vacante
Adevarul
O asistentă medicală a murit după ce s-a operat de un furuncul. Familia suspectează că decesul s-a produs din cauza infecțiilor nosocomiale din spital
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum va fi vremea sâmbătă, 16 mai: Meteorologii anunță temperaturi de vară, însă unele zone nu scapă de furtuni și grindină
iamsport.ro
Plângere la Tribunalul din Genova împotriva lui Dan Șucu pentru spălare de bani: ”Verificări penale și financiare asupra banilor utilizați în preluarea clubului”
MediaFlux
Situație la limită în Survivor 2026. Concurenții au parte de o provocare în premieră în acest sezon
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi