Senatul nu e de acord cu sporirea atribuţiilor pentru poliţiştii locali. A respins iniţiativa legislativă

Senatul a respins marţi iniţiativa legislativă privind modificarea şi completarea legii Poliţiei Locale, în sensul extinderii competenţei poliţiştilor locali, transmite Agerpres.
Romania TV
01 apr. 2014, 09:31
Senatul nu e de acord cu sporirea atribuţiilor pentru poliţiştii locali. A respins iniţiativa legislativă

Acest proiect, iniţiat de un grup de deputaţi PSD, a fost respins cu 59 de voturi pentru, trei abţineri şi 18 voturi împotrivă.

Propunerea legislativă are ca obiect modificarea şi completarea Legii poliţiei locale nr. 155/2010, în sensul extinderii competenţei poliţiştilor locali în ceea ce priveşte constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor, precum şi al acordării unor noi drepturi pentru această categorie profesională (alocaţie de hrană şi indemnizaţie pentru misiune permanentă).

Comisia pentru administraţie publică din Senat a avizat negativ acest proiect, pe motiv că ‘prin extinderea atribuţiilor s-ar putea crea o serie de paralelisme şi disfuncţionalităţi într-un domeniu atât de important pentru viaţa socială, cum este ordinea publică’.

Comisia juridică şi cea de apărare au avizat, de asemenea, negativ această propunere legislativă. Senatul este prima Cameră sesizată, urmează ca decizia finală să aparţină Camerei Deputaţilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România